Pe când mă apropiam de vârsta de 30 ani, în timp ce citeam Biblia, când am ajuns la versetul din Matei 12; 32: „Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”, o tulburare mi-a cutremurat mintea și gânduri necurate mi-au dat târcoale, gânduri pe care atunci nu le-am lăsat totuși să se reproducă. A urmat apoi în viața mea ani buni în care m-am dedat păcatelor și plăcerilor de tot felul și gândurile necurate nu mi-au mai dat târcoale. Pe când aveam 46 ani, în urma săvârșirii unui păcat, mi-a părut foarte rău pentru ceea ce am făcut și m-am hotărât să merg pe calea bisericii. Imediat după aceea gândurile necurate care mi-au dat târcoale în tinerețe au revenit cu năvală și de data aceasta nu le-am putut opri să se reproducă în mintea mea. Este vorba de ofense la adresa lui Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, lucrurilor sfinte (Doamne iartă-mă că scriu aici despre acestea!). M-am spovedit, am primit canon dar gândurile necurate nu au dispărut. Trei preoți mi-au spus că aceste gânduri sunt de la diavol. Unul dintre acești preoți mi-a zis că de vină pot fi și eu (probabil datorită vieții desfrânate ce am dus-o și păcatelor ce le-am săvârșit, dar preotul nu a mai adăugat și aceasta, se subînțelegea că așa este). De atunci periodic mărturisesc la preot aceste gânduri, dar ele tot nu dispar. Aceste gânduri se plasează în sfera irealului și incredibilului și eu nu le vreau, nu le doresc și mă împotrivesc lor prin rugăciuni. Preotul duhovnic spune că dacă nu mă învoiesc cu astfel de gânduri și le resping sistematic, mai ales prin rugăciuni, nu păcătuiesc, deși eu am mereu temerea să nu păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. Am vorbit și cu un psiholog care e și credincios creștin-ortodox și el mi-a spus că poate canonul este prea greu și să vorbesc cu preotul să mai reducă din el și să încerc să mă rog la Dumnezeu mai mult în mod liber. În termeni medicali aceste gânduri se datorează unei boli psihice numită „tulburare obsesiv-compulsivă”. Nu am ajuns la un medic psihiatru pentru motivul că aceștia te pun ca terapie să le reproduci aceste gânduri în vorbe (ori este imposibil de reprodus în vorbe niște gânduri necurate pentru că atunci aș risca să rostesc păcat de hulă împotriva Duhului Sfânt). Rezumând, cred că gândurile acestea au două cauze: din pricina influenței diavolului; – din vina omului, iar aceasta cauză are la rândul său alte cauze: – din teama de a nu ofensa Dumnezeirea și lucrurile sfinte, – din pricina că-n subconștientul omului există o împotrivire față de credință, pe care omul nu o conștientizează, datorată în principal vieții păcătoase pe câte omul a dus-o până la un anumit moment dat. Această împotrivire, chiar dacă este gravă, poate dispărea prin pocăință sinceră, stăruința-n credință, rugăciune, post. În cazul meu cred că gândurile necurate ce le am sunt datorită tuturor cauzelor prezentate mai sus. Dumneavoastră ce părere aveți?
- Sorin a întrebat 13 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Bună seara. Eu însă cred altceva: că toate aceste gânduri necurate vin la dvs odată ce ați început lupta duhovnicească, mergând pe calea bisericii. Aceasta e ca o ispită pe care trebuie s-o depășiți și împotriva căruia trebuie să vă luptați. Și am să vă spun și cum, căci îndată ce am citit mesajul dvs mi-a venit în gând istorisirea din Pateric a unui frate care ducea această luptă. A avut și el tinerețea păcătoasă (ca și mulți din noi), și era tare luptat de gânduri de hulă împotriva duhului sfânt, că sărmanul i se uscase fața de lacrimi și tânguiri și multe rugăciuni ridica către Domnul și Măicuța lui cerând iertare, căzând în disperare și deznădejde. Și Domnul, milostivindu-se către el, a trimis îngerul Său să-i vorbească. La timp de rugăciune i-a apărut îngerul zicându-i: ”Nu te întrista fiule de gândurile tale, căci străine îți sunt, sunt ale diavolului invidios, care la deznădejde și pierzanie vrea să te ducă și vezi-ți de rânduiala care trebuie s-o faci către Domnul, căci știe El lupta și intenția ta! Tu nici nu răspunde acestor gânduri, nici te îndulci cu ele, dar vezi-le ca pe unele străine, rostite de cineva și nepăsător lor să le fii, nu porți vină de ele, căci ele (gândurile) sunt viclene și vor apărea altele și altele, dar ucide-le de piatra Hristos, arzându-le, zicând în gând și ținând mintea cu dinadins în ceea ce spui: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milostivește-te către mine păcătosul… și încet, încet ele vor pieri, căci aceasta e o rugă puternică, în fața căreia dușmanul cade înfrânt!” Eu cred că se potrivește mult cazului dvs, căci Domnul a spus: cel ce vrea să-mi urmeze, luptă să aștepte… Și cine nu-i păcătos când începe această luptă?! Încetați de a mai căuta pricina acestor gânduri străine și nu pierdeți forțe în zadar, dar rămâneți numai în rugăciune. Căci dușmanul văzând împotrivirea dvs, faptul că că mărturisiți etc… vrea măcar timpul să vi-l răpească cu gândul la ele, ori din ce cauză vă vin și așa câștigă teren. Să știți clar: sunt de la diavol și nici nu merită atenția dvs, că de veți face așa, ele vă vor lăsa! Că pe unul satana îl luptă cu curvia, pe altul cu mânia, pe altul cu slava deșartă, pe dvs cu gânduri spurcate. Deci nu deznădăjduiți, dar întăriți-vă și mai mult în rugăciune, doar:
Cine rabdă până la urmă, acela se va mântui sau: în răbdarea voastră veți câștiga sufletele voastre…!
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
