Am 24 de ani, de vreo 3 luni am început să îl cunosc pe Dumnezeu, să citesc mai multe despre ce vrea de la noi, m-am spovedit de 2 ori în timpul ăsta şi am descoperit că vreau mai mult, simt că trebuie să îl urmez mai mult, dar totuşi am zile când mă mai rătăcesc. Nu îmi doresc ceea ce lumea asta oferă, cred că aş vrea să merg la o mănăstire, dar îmi este frică să nu greşesc. Întrebarea mea este, cum aflu mai bine ce vrea Dumnezeu să fac? Cum să înţeleg ce simt? Când mă rog, când citesc despre asta simt că vreau mai mult, simt că doar asta mă face fericită şi vreau mai mult. Cum fac să găsesc mai mult? Nu mai vreau îndoială deloc. Ajutaţi-mă. Vă mulţumesc şi Dumnezeu să fie cu voi.
- Maria a întrebat 13 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Mulţi dintre noi, cei care am ajuns să-L cunoaştem pe Dumnezeu am avut în gând să mergem la mănăstire să ne facem călugări său măicuţe. Trebuie să spunem că Dumnezeu are un fel de a atrage oamenii la El foarte înţelept. Celor cărora abia încep să-l cunoască, care fac primii paşi în lumea Bisericii le dă mult har, le dă rugăciune curată, lacrimi în timpul rugăciunii, linişte în inimă, pace în timpul slujbelor, dispoziţie de a contempla lumea şi întreg universul, poftă de a citi cuvintele sfinţilor, Sfânta Scriptură si dorinţă de a afla cât mai multe lucruri duhovnicești. La început Dumnezeu îi dă în dar celui începător în ale credinţei ceea ce îi da de obicei unui om cu o viaţă sfântă, unui om care se fereşte să păcătuiască, unui om care a trecut prin multe încercări. Acest dar oferit celui de la început de cale e ca o pregustare a vieţii ce urmează să o trăiască dacă va asculta poruncile lui Dumnezeu. Cei care se află în această perioadă şi le vine gândul să meargă la mănăstire să se călugărească ar trebui să se gândească de mai multe ori înainte de a face acest lucru, pentru că această stare e „temporară”. În această perioadă eşti ispitit să te crezi mai bun decât toţi, mai sfânt decât oricine şi acest gând te poate face să iei o decizie grăbită. De aceea în primul rând trebuie să discutaţi despe această posibilă alegere cu duhovnicul d-ră, şi chiar Dumnezeu vă va da un sfat prin acesta. Un sfânt spunea că acela care stă pe gânduri şi nu ştie dacă să aleagă călugăria sau să rămână în lume, acela nu e bun de mănăstire. Dar acela care arde de bucuria harului care este în el, acela pentru care plăcerile lumii sunt nimicuri în comparaţie cu bucuria comuniunii cu Duhul Sfânt, acela este monah încă dinainte de ajunge la mănăstire. Altcineva spunea că la mănăstire nu trebuie să vină oamenii nerealizaţi în lume, sau cu decepţii pe plan sentimental, profesional sau personal. Călugării sunt ostaşi ai lui Hristos, care se luptă zilnic cu forţele întunericului, cu diavolii. Călugării au părăsit lumea dar sunt cu totul legaţi de ea prin rugăciune. Măicuţele şi călugării se roagă pentru întreaga lume, de la cel mai mic până la cel mai mare. În mănăstire e nevoie de oameni puternici, nu de cei slabi cu firea. Călugărul trebuie prin viața sa să ia chipul îngerilor pe pământ! A lepăda lumea şi a merge la mănăstire este o alegere grea pe care doar duhovnicul şi Dumnezeu o poate consfinţi. Dacă v-a venit acest gând nu vă grăbiţi să-l puneţi în aplicare, lăsați să mai treacă ceva timp, cu vremea lucrurile se vor lămuri. Puteţi merge la mănăstiri în pelerinaje, puteţi sta acolo în vacanţă câteva zile sau săptămâni, vă veţi da seama singură dacă călugăria este pentru d-ră sau nu.
„Călugărul este cel care despărţindu-se de toţi, s-a unit cu toţi”
Domnul să vă aibă în pază şi să vă lumineze pentru decizia corectă.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
