0
0

Este păcat să bei alcool atâta timp cât nu te îmbeți și nu devii dependent?

  • You must to post comments
0
0
„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” I Corinteni 12.6 Alcoolul în sine nu este ceva necurat în faţa lui Dumnezeu, căci El a creat viţa de vie, cerealele şi pomii fructiferi din care se extrage şi se fac diferitele băuturi alcoolice. Dar trebuie să menţionăm că alcoolul nu face parte din lucrurile necesare vieţii, ca aerul, apa şi hrana, astfel omul poate trăi şi fără alcool. Aţi întrebat dacă e păcat să consumi alcool cât timp nu te îmbeţi şi nu devii dependent. Dar e un „joc” foarte periculos această încercare de a stabili când deja aţi început a avea senzaţia de acel „îmbătat” şi mai complicat de veţi încerca să stabiliţi de a devenit şi o dependenţă pentru dvs. La început alcoolul este ca un calmant, îţi dă o senzaţie de bine, scade neliniştea, devii mai vorbăreţ, îţi oferă curaj, te relaxează, eşti mai puţin îngrijorat, uiţi de necazuri. Însă toate aceste aparente avantaje au efect de bumerang, căci atunci când efectul de calmant dispare, neliniştea şi îngrijorarea reapare, dar într-un mod diferit, şi anume mai puternic, astfel te simţi mai neliniştit şi încordat. Mulţi însă revin din nou la pahar să-şi potolească îngrijorarea, dar când se trezesc din nou, aceasta reapare cu şi mai multă putere, astfel acest om dacă continuă să bea intră într-un cerc vicios din care greu va mai ieşi. Aş vrea să înţelegeţi că nu e un îndemn ca oamenii să se dezică absolut de alcool, mai ales că pentru noi e şi o parte din sfânta împărtăşanie. Dar e un îndemn să înţelegem care e rostul alcoolului în viaţa noastră, ce bun ne poate aduce, ce rugăciune vom putea înălţa către Domnul chiar şi după un păhar de vin? Şi dacă ne mai gândim la mulţimea şi mulţimea sufletelor distruse de acest viciu, care iniţail tot nu beau ca să se îmbete şi nu erau deloc dependenţi. Şi de nu ne poate aduce nimic bun, atunci care e rostul consumului său. Căci foarte uşor cădem în mâinile ispititorului care ne ademeneşte în diverse moduri, dar oare ne vom mai putea ridica? Şi să nu ajungem ca ceea ce la gust părea dintâi „dulce”, după aceea dulceaţa lor să se prefacă în amărăciune de fiere, în otravă de şerpi şi de aspide! Deci luați și meditați la ce ne folosește consumul de alcool.

Dumnezeu să ne ferească de astfel de păcate!

Cu râvnă întru Domnul,
Natalia Lozan
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.