sfințirea icoanelor

Creștinii cinstesc sfintele icoane pentru că ei au experiat lucrarea lui Dumnezeu prin acestea, au simțit că le sunt împlinite rugăsciunile mai ușor atunci când solicită ajutorul sfinților rugându-se înaintea icoanelor acestora. Sfințenia icoanelor provine din legătura ce se realizează între chipul pictat și persoana reprezentată, precum și din slujba specială care se oficiază pentru sfințirea icoanelor.
Cinstirea unei icoane nu se adresează materiei sau culorilor folosite, ci sfântului reprodus în acea imagine, învățătură care deosebește icoana de idol și care este subliniată și în rugăciunea de sfințire: “Am pus această icoană cu cinste înaintea slavei tale, nu îndumnezeind-o, ci știind că cinstea icoanei se suie la cel zugrăvit pe ea“. Icoanele nu se identifică cu persoanele reprezentate, fiind semne vizibile ale prezenței lor spirituale și tainice.
Sfințenia unei icoane se datorează și rânduielii de sfințire. Slujba de sfințire nu produce o transformare sau o transfigurarea a materiei icoanei. Din acest punct de vedere, icoana se deosebește de Sf. Împărtășanie. În timpul Sfintei Liturghii, în urma rostirii rugăciunii de invocare a Sfântului Duh, darurile de pâine și vin se transformă în Însuși Trupul și Sângele Domnului. Dar puterea sfințitoare se revarsă asupra icoanei în ansamblu, figură și materie, făcând din icoană un obiect consacrat cultului, asemenea celorlalte obiecte sfinte.
Prin săvârșirea acestei rânduieli icoana primește harul care o face vrednică de închinare și puterea de a ajuta pe cel care se roagă la ea. Rugăciunile de sfințire a icoanelor arată că pentru cei care se vor ruga cu credință sfântului zugrăvit, icoanele sunt “vindecătoare de neputințele sufletești și trupești“, “acoperământ puternic de toate bântuielile vrăjmașilor“, “izgonitoare de toate uneltirile diavolești“. Icoanele au “puterea și tăria facerii de minuni“.
Aleasa prețuire pe care creștinii ortodocși o au față de sfintele icoane se explică prin faptul că aceștia îi simt aproape pe sfinți. Atunci când erau în necazuri, și nu numai, creștinii s-au adresat în primul rând lui Dumnezeu, dar au apelat și la ajutorul sfinților, la rugăciunile celor care sunt „prietenii și casnicii lui Dumnezeu“. Cinstirea icoanelor nu a fost impusă de Biserică credincioșilor, ci a izvorât din dragostea acestora față de sfinți și din ajutorul pe care au simțit că l-au primit de la cei cărora s-au rugat. Sper că ați înțeles că-n procesul sfințirii nu este pusă probleme cum și cine e mai mare. Să fim mai cu luare aminte la lucrurile sfinte și să nu aruncăm vorbe în deșert, căci vom da seama de ele. Nu vă acuz pentru întrebare, căci se face spre cunoaștere, dar să fim mai cu frică de Domnul și să luăm seama ce și cum întrebăm, ca să nu nască o simplă curiozitate – obrăznicia, căci urât lucru este Domnului!

Cu iertare, Doamne ajută și spor tuturor în viața de zi cu zi!