problema

0
0

Sărut mâna, părinte Victor. Sunt stăpânit de păcatul sodomiei, ştiu că este un păcat strigător la cer dar îl săvârşesc. Îmi este ruşine să-l spovedesc la duhovnicul meu pentru că mă tem să nu-şi schimbe atitudinea faţă de mine. Mă stăpâneşte această patimă din copilărie. Mă împărtăşesc în fiecare an dar nu l-am mărturisit niciodată. Vă rog să mă ajutaţi.

  • sergiu a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă frate Sergiu, nu mergi la spovedanie pentru altceva, decât pentru ați lăsa sufletul să fie operat de duhovnic care devine mână a lui Dumnezeu, și astfel este și cel mai apropiat prieten al nostru. Spovedania este un pas foarte important pe care trebue să îl facă fiecare creștin care vrea să se apropie de Dumnezeu. Hristos vrea să ne erte păcatele…. noi oare vrem? Spovedania este o minune. Sau mai bine zis poate fi o minune, e minunea transformării unui suflet mort în unul viu, a unui suflet turburat în unul liniștit, a unui deznădăjduit într-un suflet senin. Să nu te rușinezi să mărturisești duhovnicului păcatul, să te rușinezi al face, pentru că mărturisirea este un medicament. Vino frate, vino spre Hristos, care a eșit în întâmpinarea ta, i-ai rănit destul dragostea pe care ț-io poartă. Lasă toate și vino la El. Părăsește păcatele și trăește o viață curată. Spovedește-te și lasă în urma ta trecutul păcătos și murdar.

Pentru cei care stau departe de spovedanie, ea nu însiamnă nimic.

Prot Victor Mihalachi

 

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.