Mirosul de smirnă, cu mult mai fin şi mai subtil decât cel de tămâie, mângaie pe tot omul ce stă în Biserică, aşteptând cu evlavie odihna promisă de Mântuitorul Iisus Hristos. Cuvântul „smirnă” îşi trage originea dintr-un cuvânt ebraic vechi, care înseamnă „a fi amar”. Potrivit acestui sens, smirna este cu adevărat o substanţă tare amară, de altfel, ca mai toate răşinoasele. Având iniţial o culoare galben deschisă, odată cu solidificarea acesteia, ea capată o culoare roşiatică-brună. Prin ardere, smirna degajă un minunat miros, acesta conţinând multi vapori de acid benzoic, component cu acţiune farmaceutică. Smirna este adesea pomenită în Sfânta Scriptură, cu precadere însă în Vechiul Testament. Dintre locurile în care este pomenită aceasta, le aducem ca marturie pe următoarele: „Cine-i acel ce din pustiu se-nalţă ca o coloană fumegândă, amestec viu de smirnă şi tămâie, din arta făcătorilor de mir?” (Cântarea Cântărilor 3, 6) „Apoi s-au aşezat să mănânce. Şi dacă şi-au ridicat privirea, iată că o caravană de ismailiţi venea de la Galaad, avându-şi ei cămilele încărcate cu tămâie şi balsam şi smirnă, pe care mergeau să le descarce în Egipt”. (Facerea 37, 25) Iuda şi Israelul făceau negoţ cu smirnă şi primeau în schimb grâu, ceară, miere, untdelemn şi balsam, după cum aflăm din cartea lui Iezechiel (27,17). Sfântul Evanghelist Matei ne spune că smirna, alături de aur şi de tămâie, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mântuitorului la Naştere: „Şi, intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.” (Matei 2, 11). Nicodim a folosit smirna, amestecată fiind cu alte arome, la îmbalsamarea trupului lui Iisus: „Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la 100 de litre de amestec de smirnă şi aloe.” (Ioan 19, 39). Smirna aduce aminte de jertfa curată pe care omul trebuie să o aducă lui Dumnezeu. Omul trebuie să moară lumii acesteia, pline de amărăciunea păcatelor, şi să devină duhovnicesc, spre a se înalţa la Dumnezeu precum fumul cel binemirositor al smirnei. Alături de tămâie, smirna intra şi ea în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir.

Prot Victor Mihalachi