În primul rând, permiteți-mi să vă mulțumesc că v-ați oprit și asupra problemei mele care mă neliniștea. În al doilea rând, aș vrea să vă mărturisesc că deseori – nu contează că e zi sau noapte, mi se întâmplă să simt o frică mare de moarte, de faptul că aș rămâne singură fără părinții mei, frică de faptul că aș putea muri. Aștept ajutorul Dumneavoastră. Sărut mâna!
- Mariuca a întrebat 13 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Bună să vă fie inima din nou. Frica e bună, dar nu cea pe care o aveți dumneavoastră. Natura fricii trebuie să fie alta: frica de a nu ajunge alături de Domnul. Nu frica de moarte ne va mântui ci frica de a nu reuși să ne mântuim. Să mă tem, Doamne, că nu voi avea suficient timp pentru ami ispăși păcatele mele și prin aceasta să fiu lepădat de la fața Ta. Iată scumpa mea soră care e cu adevărat înțelesul pur al fricii. Însă frica de moarte și gândul față de cele lumești: că nu vei avea alături pe cei dragi, sau că vei muri nu știu cum, sau că în genere te temi să mori, este o frică pătimașă, o frică care vă limitează doar la maximul care vă poate oferi această lume: moartea și mormântul. Încercați să schimbați natura fricii mergând dincolo de maximul acestei lumi: mormânt și sicriu; și începeți cu minimul de dincolo: lipsa iubirii și prezența păcatelor spre a noastră judecare. Spus este: „să ținem mintea în iad și nu vom deznădăjdui”. Cu adevărat gând curat și vorbă plină de înțelepciune.
Hristos să fie în gândul nostru și prin aceasta vom ajuta să înțelegem și sensul cel adevărat al morții, dar și care este frica cea adevărată de ea. Adevăratul ei sens creștin nu prezintă înspăimântare și teamă ci mai mult o silință în a ne pregăti.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
