Inițial în Biserică se efectua spovedania publică, comună. Însă începând cu anul 930, an în care Patriarhul Nectarie introduce mărturisirea particulară, începe să se vorbească despre secretul spovedaniei, lucru care oprește scandaluri din Biserică. Prin aceasta, Sf. Spovedanie nu își pierde cu nimic din valoare ei, doar numai că atunci când este publică pocăința poate fi mai mare. Prin canonul 43 de la Cartagina menționează încă existența mărturisirii publice. Întrucât mărturisirea publică a produs în biserică multe scandaluri, ulterior sa luat hotărârea păstrării secretului spovedaniei sub pedeapsa caterisirii. Canonul 34 Sf. Vasile cel Mare amintește de secretul spovedaniei mai ales cu privire la femeile care au săvârșit adulter. Canonul 28 al Sf. Nichifor Mărturisitorul prevede același secret al spovedaniei pe care trebuie să-l păstreze duhovnicul. Păstrarea secretului spovedaniei a fost apoi dublată și de legislația bizantină. În Bizanț cei care divulgau secretul spovedaniei erau caterisiți, li se tăia limba și erau închiși pe viață. temeiul scripturiste a secretului spovedaniei este la Isus Sirah 19,10: „Ai auzit cuvânt să moară”. Secretul spovedaniei este păstrat cu sfințenie până în ziua de azi atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Catolică. Secretul spovedaniei este numai pentru preot nu și pentru penitent. Dacă aceasta vrea să divulge păcatul lui este problema lui. Practic azi noi putem să interzicem mărturisirile publice de la spovedanie. Preotul poate să spună cel mult cazul numai atunci când este exclusă orice deducție.

Doamne pune strajă buzelor mele și gard de îngrădire împrejurul gurii mele.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie