văduva

Sărut mâna, Părinte. Am şi eu multe întrebări, dar am să încep prin a vă spune că sunt văduvă de curând. Am 34 de ani, iar în urmă cu două luni soţul meu s-a sinucis. Caut răsunpsuri fără a şti să pun întrebări. Mi-e teamă că sunt blestemată, mi-e teamă că nu ştiu ce trebuie să fac să merg pe drumul cel bun să nu se revese şi asupra fetiţei mele răul. Cred că şi eu sunt vinovată de răul din casa noastră. În urmă cu ani mama mea a fost ucisă de concubin, apoi l-am cunoscut pe soţul meu la înmormântarea mamei mele, iar mama lui nu a fost de acord cu relaţia noastră de cât dacă ne căsătorim, aşa că l-a nici două luni de la moartea mamei m-am măritat la îndemnul soacrei mele de frică să nu ajungem să trăim în preacurvie. A fost o căsnicie zbuciumată în care soţul meu a avut mai multe tentative de suicid. Am aflat ca şi înainte să mă cunoască pe mine a avut tentative. Am luptat cât am putut să îl ajut şi să îl sprijin, dar când ne-a mers din ce în ce mai rău şi nu mai reuşea să îşi găsească serviciu s-a sinucis. Mă doare tare decizia lui, nu sunt de acord cu ce a făcut, nici fetiţa noastră nu acceptă gestul lui. Părinţii lui i-au întors spatele şi nici nu au vrut să participe la înmormântare. Îl visez noaptea, mă doare tare, nu pot să accept. Sfătuiţi-mă ce trebuie să fac, cum e creştineşte. Pot să fac cumva să îşi găsească liniştea. Eu ce trebuie să fac să înlătur răul. Vă multumesc pentru răbdarea de a-mi citi rândurile şi aştept răspuns cu nerăbdare.