Bună ziua!

În curând se termină postul şi trebuie să mă împărtăşesc. Sunt tristă şi mă macină foarte tare gândurile. Problema mea e veche, am păcatul malahiei. Se spune că ruşinea de a nu-l spovedi vine de la diavol, dar de ceva timp simt că cineva m-a ajutat şi m-a scăpat oarecum de această ruşine, Dumnezeu în mod sigur. Deci aş dori să îi spun preotului păcatul meu nemărturisit de atâţia ani, şi ascuns. Nu ştiu cum să fac cu cei din jur, trăiesc într-un sat în care lumea mă ştie ca fiind o fată cuminte, mă judecă, şi mi-ar fi foarte genă de părinţii mei, ei nebănuind niciodată păcatul meu. M-ar chinui cu întrebările foarte tare, ce am făcut de nu mi s-a dat sfânta împărtăşanie (şi nu aş şti ce să le răspund), pentru că ştiu că acesta mă aşteaptă. Acesta e un motiv care mi-a mai rămas ca să nu îi zic preotului. Vă rog din suflet părinte să mă îndrumaţi, ce aş putea să fac? Să nu mă împărtăşesc deloc postul acesta, până nu o să pot merge singură la biserică fără părinţi, că măcar ei să nu vadă? Mulţumesc, iertaţi-mă.