Întrebare

0
0

Părinte, sărut mâna. Acum 6 ani în urmă, nora mea a făcut un avort, era primul ei copil. Eu ştiam de acest avort că-l va face, dar nu m-am opus, n-am căutat să o sfătuiesc să nu facă acest mare păcat. Atunci era împreună cu un alt băiat, şi nu eram în relaţii foarte bune, era mereu contra mea. Nu ştiam că copilul era al băiatului meu. Aflasem după căsătoria lor, pentru care m-am opus mereu la început. Acum au încă 2 copii frumoşi şi cuminţi, şi mă doare nespus de mult că nu am căutat să fac ceva să împiedic acest mare păcat. Eu acum ţin mult la ea, mi-e milă de ea, fiindcă a crescut şi ea fără mamă, şi nu a avut cine să o înveţe. Cum să fac părinte, eu ca bunică pot să fac ceva pentru pruncul acela nevinovat. Poate trebuie să fac canon, sau alte rugăciuni, nora mea e catolică şi am căutat să îi explic să se spovedească, dar ea nu vrea să audă de credinţă. Îmi spune mereu, schimbăm vorba. Ea nu merge niciodată la biserică, de fapt nu are nici o religie, şi l-a atras şi pe băiatul meu după ea. Îi pomenesc mereu în rugăciuni pentru îndreptare. Sufăr nespus de mult că nu-mi permite să duc nepoţelul meu mai mare, de 4 anişori, la împărtăşit deoarece e botezat ortodox, cu insistenţele mele. Rog pe bunul Dumnezeu ca să-mi ajute să fiu măcar o bunică bună şi cu credinţă dreaptă, dacă nu am reuşit să fiu o mamă şi o creştină bună, şi să recuperez tot ce am pierdut pentru sufletul lor. Vă mulţumesc pentru curajul şi pentru alifia sufletului meu. Blagosloviţi şi iertaţi, fiindcă sunt mereu insistentă în întrebările mele. Când mă simt neliniştită mă rog, vă scriu şi mă liniştesc. Cu plecăciune, Aristița.

  • Aristița a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună seara scumpă mamă. Vă spun așa că altfel nu mă pot adresa. Să știți că e dureros când noi, copiii, suntem atât de needucați. Dar oare cine trebuia să ne țină aproape de Domnul. Dacă mama mă ținea mai aproape de Domnul avea să fiu căsătorit cu o fată care era și ea mai aproape de El. Dar atâta timp cât am fost departe, doar acolo am putut să găsesc ceva și pentru mine. Asta nu că aș face diferență între oameni. Dar așa cum educația noastră depinde de a sârguința părinților tot așa și rugăciunile lor(a părinților) ne sunt lumina care ne mai luminează în lumea întunecată unde ne aflăm. Sper din tot sufletul ca această fată, care vă este acum noră dar și totodată mama acelui copil avortat să coboare odată și odată cu picioarele pe pământ și să înțeleagă că așa cum ea acum are dreptul să își facă de cap în această lume, la fel și acel copil a avut acest drept. Și prin aceasta ar trebui să facem și un apel către conducere. Judecați criminalii care sunt mai periculoși statului în chip nevăzut decât să faceți dovadă că lucrați văzut pentru societate. Din cele ascunse să începem curățirea. Și să începem cu cei care sunt ucigători de prunci nevinovați. De prunci care nu au cunoașterea cuvântului pentru a ne spune: mamă, lasă-mă și pe mine așa cum și bunica te-a lăsat pe tine! Mare pedeapsă îi mai așteaptă pe cei cu așa păcate, mai ales pe unii cum este nora dumneavoastră: om care se conduce doar numai din instinct, dar care Doamne instinct? Caci animalele tot din instinct se conduc, dar nu își avortează copiii. Deci mai rău am devenit. Și încă și nici de Dumnezeu nu vrea să audă. Iată scumpă mamă: aceștia sunt sinucigașii. Singură și-a semnat locul unde va fi în cealaltă lume. Domnul cu ei. Biserica pentru așa oameni nu se poate ruga. Și acești oameni sunt trecuți în lista celor care nu trebuiesc trecuți la Sfânta Liturghie. E bine că aveți dragoste față de ea, dar cum facem cu criminalii,care rămân criminali în firea lor? Dacă ei nu se pocăiesc? Dureros. Încercați să vorbiți cu băiatul separat și să îi explicați cum stau lucrurile, ca măcar să se tindă spre mântuire, nu să meargă împotriva cursului apei. Are Dumnezeu grija, mamă Aristița, și de ce păcătoși.

Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu.

Roagă-te pentru întoarcerea rătăcitului.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.