Ştiţi, mă gândeam că sunt “o cioră albă”, chiar din adolescenţă, şi de fapt chiar aşa şi era. Numai că nu este ceva rău în aceasta. Să fii mai deosebit ca alţii. Numai că nu-mi dădeam seama că nu este bine să mă consider mai bună ca ei. Se face simţit acest lucru şi atunci nici atât nu va fi o înţelegere. Ştiti prin ce sunteţi deosebită? Că Vă gândiţi la Dumnezeu. Din păcate prea puţini o fac. Ştiu că este foarte greu să apreciezi cuvintele: “Dumnezeu pe cine iubeşte, pe acela pedepseşte”. Fiindcă nu prea vrem noi să suferim. Dar numai aşa ne putem întări. Şi Dumnezeu nu ne poate părăsi, noi ne putem întoarce de la El. N-aş vrea să fie doar cuvinte frumoase care nu Vă ajută cu nimic. Încercaţi să faceţi ca mai mult să căutaţi alinare la Dumnezeu şi atunci Vă va ajuta şi veţi găsi împăcare şi cu cei din jur. Ştiu că este foarte greu să primeşti “lovituri” de la cei pe care-i iubeşti. Mai ales când ei ar trebui să fie cei care trebuie să te susţie. Dar dacă-i iubiţi, trebuie să le iertaţi. Şi nu cred că e posibil ca toţi, dar cei de care aveţi nevoie cu adevărat, vă vor aprecia.
- Natalia a întrebat 14 ani ago
- last edited 4 luni ago
- You must login to post comments
Vă mulţumim pentru cuvintele de încurajare! Să iertaţi, dragă Diana şi nici Domnul nu-şi va aminti de păcatele dvs. Iertarea – e poarta prin care intră dragostea! Deschideţi-o larg şi-l veţi primi pe Dumnezeu în inimă!
Slavă ţie Dumnezeul nostru, Slavă ţie!
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.