Înălţarea Sfintei Cruci – amintirea Patimilor şi Învierii Domnului
Sărbătoarea poartă în ea memoria a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului la 14/27 septembrie 335 şi întoarcerea Sfintei Cruci din captivitatea persană şi aşezarea ei în Biserica Sfântului Mormânt la anul 629-630.
Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălţarea Sfintei Cruci, la 14/27 septembrie, pe care, precum am văzut, unii o numară între praznicele împărăteşti. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci, despre care am pomenit mai înainte, şi anume: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14/27 septembrie din anul 335.
Aducerea sau intoarcerea Sfintei Cruci de la persii pagini, la anul 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfintului Mormint (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, dupa ce patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor, la 14 septembrie 630. Dupa marturia unei cronici anonime, sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci ar fi luat fiinta in anul 335; in acel an, in ziua de 13 septembrie, a avut loc sfintirea celebrei basilici construite de imparatul Constantin cel Mare deasupra mormintului Domnului (Marturiou, Martyrium), iar a doua zi, fiind adunati acolo cu acel prilej multi episcopi si credinciosi, episcopul Macarie al Ierusalimului a aratat, pentru prima data, de pe amvonul bisericii, sfintul lemn al Crucii Rastignirii, pentru ca sa-l vada si sa-l venereze toti cei de fata. De atunci a ramas definitiv ziua de 14 septembrie ca sarbatoare a „Inaltarii” sau „Aratarii” Sfintei Cruci. Cu timpul, sarbatoarea principala de la 13 septembrie, adica aniversarea anuala a sfintirii bisericii lui Constantin, care prilejuise inaltarea solemna a Sfintei Cruci, a ramas in umbra si a ramas ca o simpla inainte-praznuire a sarbatorii Inaltarii Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adaugat si amintirea aflarii Sfintei Cruci, care se sarbatorea pina atunci la date diferite: la unii in Vinerea Patimilor, la altii in Lunea Pastilor.
Cu toate ca pelerina apuseana Egeria afirma ca aflarea Crucii a avut loc in aceeasi zi in care s-a sfintit biserica Sfintului Mormint, adica la 13 septembrie, se pare ca, la inceput, Aflarea Sfintei Cruci si Inaltarea Sfintei Cruci au fost sarbatori separate si serbate la date diferite, asa cum, de altfel, le gasim inca pina astazi la unele popoare crestine. Astfel, pe cind Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste pretutindeni (inclusiv la catolici) la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e sarbatorita in Biserica apuseana la 3 mai: Inventio Sanctae Crucis, sarbatoare care asociaza cultul Crucii cu Festivitatile pascale, fiind la origine aniversarea anuala a sfintirii basilicii Sfintei Cruci din Roma, zidita de Sfinta Elena in amintirea Crucii salvatoare, care se aratase pe cer fiului ei. Aici Sf. Elena a adus apoi o parte din lemnul Sfint al Crucii descoperite de ea, care se pastreaza pina acum (Basilica Santa Croce in Gerusaleme). La abisinieni si in Biserica din Alexandria, Aflarea Crucii se serbeaza la 4 mai, iar la copti si la arabi la 6 martie. Ca o reminiscenta a vechii sarbatori a Aflarii Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privita in calendarul ortodox de azi Duminica a treia din Paresimi, numita a Sfintei Cruci.
Fiind sarbatoare de origine palestiniana, la inceput Inaltarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitata la Ierusalim, unde se pastra lemnul Crucii Rastignirii, de la descoperirea lui pina la 634 (635), cind a fost dus la Constantinopol.
Procesiunea solemna, prin care se cinstea odinioara Sfinta Cruce in Cetatea Sfinta, s-a pastrat de altfel acolo pina astazi in rinduiala slujbei din ziua de 14 septembrie. Cu timpul, sarbatoarea s-a intins si in partile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o noua stralucire si dezvoltare, mai ales din sec. VII, de cind Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (634-635), generalizindu-se treptat, pina prin sec. VI, in toata Biserica de Rasarit.
Spre deosebire de alte praznice imparatesti, Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de Patimile si moartea Mintuitorului.
Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălţarea Sfintei Cruci, la 14/27 septembrie, pe care, precum am văzut, unii o numară între praznicele împărăteşti. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci, despre care am pomenit mai înainte, şi anume: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14/27 septembrie din anul 335.
Aducerea sau intoarcerea Sfintei Cruci de la persii pagini, la anul 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfintului Mormint (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, dupa ce patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor, la 14 septembrie 630. Dupa marturia unei cronici anonime, sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci ar fi luat fiinta in anul 335; in acel an, in ziua de 13 septembrie, a avut loc sfintirea celebrei basilici construite de imparatul Constantin cel Mare deasupra mormintului Domnului (Marturiou, Martyrium), iar a doua zi, fiind adunati acolo cu acel prilej multi episcopi si credinciosi, episcopul Macarie al Ierusalimului a aratat, pentru prima data, de pe amvonul bisericii, sfintul lemn al Crucii Rastignirii, pentru ca sa-l vada si sa-l venereze toti cei de fata. De atunci a ramas definitiv ziua de 14 septembrie ca sarbatoare a „Inaltarii” sau „Aratarii” Sfintei Cruci. Cu timpul, sarbatoarea principala de la 13 septembrie, adica aniversarea anuala a sfintirii bisericii lui Constantin, care prilejuise inaltarea solemna a Sfintei Cruci, a ramas in umbra si a ramas ca o simpla inainte-praznuire a sarbatorii Inaltarii Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adaugat si amintirea aflarii Sfintei Cruci, care se sarbatorea pina atunci la date diferite: la unii in Vinerea Patimilor, la altii in Lunea Pastilor.
Cu toate ca pelerina apuseana Egeria afirma ca aflarea Crucii a avut loc in aceeasi zi in care s-a sfintit biserica Sfintului Mormint, adica la 13 septembrie, se pare ca, la inceput, Aflarea Sfintei Cruci si Inaltarea Sfintei Cruci au fost sarbatori separate si serbate la date diferite, asa cum, de altfel, le gasim inca pina astazi la unele popoare crestine. Astfel, pe cind Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste pretutindeni (inclusiv la catolici) la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e sarbatorita in Biserica apuseana la 3 mai: Inventio Sanctae Crucis, sarbatoare care asociaza cultul Crucii cu Festivitatile pascale, fiind la origine aniversarea anuala a sfintirii basilicii Sfintei Cruci din Roma, zidita de Sfinta Elena in amintirea Crucii salvatoare, care se aratase pe cer fiului ei. Aici Sf. Elena a adus apoi o parte din lemnul Sfint al Crucii descoperite de ea, care se pastreaza pina acum (Basilica Santa Croce in Gerusaleme). La abisinieni si in Biserica din Alexandria, Aflarea Crucii se serbeaza la 4 mai, iar la copti si la arabi la 6 martie. Ca o reminiscenta a vechii sarbatori a Aflarii Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privita in calendarul ortodox de azi Duminica a treia din Paresimi, numita a Sfintei Cruci.
Fiind sarbatoare de origine palestiniana, la inceput Inaltarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitata la Ierusalim, unde se pastra lemnul Crucii Rastignirii, de la descoperirea lui pina la 634 (635), cind a fost dus la Constantinopol.
Procesiunea solemna, prin care se cinstea odinioara Sfinta Cruce in Cetatea Sfinta, s-a pastrat de altfel acolo pina astazi in rinduiala slujbei din ziua de 14 septembrie. Cu timpul, sarbatoarea s-a intins si in partile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o noua stralucire si dezvoltare, mai ales din sec. VII, de cind Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (634-635), generalizindu-se treptat, pina prin sec. VI, in toata Biserica de Rasarit.
Spre deosebire de alte praznice imparatesti, Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de Patimile si moartea Mintuitorului.
Pr. prof. Ene Braniste
