Creștine ,deșteaptăte,unde îți este locul?
Temeiurile Bisericii pentru care un adevărat creştin ortodox nu se poate însoţi, nu se poate uni, nu se poate ruga cu cei de alte credinţe precum catolici , greco-catolici , armeni ,protestanţi , anglicani, baptişti, iehovişti,mormoni , musulmani , evrei , budişti,hinduişti, yogini, bahai şi vrăjitori ai diferitelor tradiţii păgîne şi alţii.Unde este locul creştinilor şi mai ales al slujitorilor Bisericii?Nu în locaşuri eretice, nici în capişti păgîneşti, ci după cuvîntul proorocului David (940 î.H.): „Ales-am a fi lepădat în Casa Dumnezeului meu mai vîrtos decît a locui în locaşurile păcătoşilor” (Psalmul 83:11) şi „Una am cerut de la Domnul,acesta voi căuta: ca să locuiesc în Casa Domnului ca să
văd frumuseţea Domnului şi să cercetez Biserica cea Sfîntă a Lui.” (Psalmul 26:7)
Neamurilor păgîne şi eretice care vieţuiesc în afara Bisericii lui Hristos, Sfîntul Prooroc David (1010-940 î.H.) le spune:„Binecuvîntaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi auzit faceţi glasul laudei Lui.” (Psalmul 65,7)Iar Mîntuitorul către cîrmuitorii Bisericii Ortodoxe privitor la neamuri, spune: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu11 le în numele Tatălui, a Fiului şi Sfîntului Duh, învăţîndu-i pe ei să păzească toate cîte am poruncit vouă.” (Matei 28,19) Dumnezeu, prin Proorocul Moisi (+1569 î.H.), ne îndeamnă la dezbinarea de ereticii, păgînii şi ortodocşii ecumenişti, care ne ademenesc cu panteista integrare ecumenică, în vederea unirii religiilor: „Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să nu faci rău!” (Ieşire 23:2) Proorocul Ieremia (veacul al VI-lea î.H.), vorbind de „cei mulţi”, ne arată soarta lor, prevenindu-ne: „Iată, vine furtuna Domnului cu iuţime, vine furtună mare şi va cădea peste capetele necredincioşilor.” (Ieremia 23:19) Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii (+1961), vorbind despre dreapta credinţă, care se află în cei puţini la număr, ne spune: „Noi, credincioşii [ortodocşi] nu sîntem prea mulţi. Mîntuitorul i-a numit pe ucenicii Săi turmă mică (Luca 12:32). Şi acum sîntem turmă mică, şi acum sîntem puţini, dar avem totuşi stăpînirea de a fi fii ai lui Dumnezeu, căci Îl iubim din toată inima pe Domnul nostru Iisus Hristos.” (La porţile Postului Mare) Bine-ştiind că fără smerenia lui Hristos nimeni nu are parte de mîntuire, Sfîntul Ioan Scărarul (+602) ne spune: „Virtutea smereniei nu se află în oamenii aparţinînd feluritelor religii, ci numai în cei drept-credincioşi.” (Scara raiului) Sfîntul Apostol Pavel (+64), dorind ca ucenicii săi în Hristos,creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu credincioşii vreunor culte şi confesiuni, ne îndeamnă şi el: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33)Aceştia sînt atît cei ce vieţuiesc în păcate, smintind pe cei din preajmă, cît şi ortodocşii ecumenişti, călcători ai canoanelor Sfinţilor Părinţi şi ogmelor Bisericii, de care creştinii vremii noastre, străini de învăţăturile sfinţilor, nu se smintesc, neştiind de fapt că sînt datori să se smintească şi să nu urmeze astfel de călăuze. Aşadar, creştinii care nu sînt deranjaţi de aceste fapte, care sînt incomparabil mai grave decît păcatele morale, dovedesc că mişcările ecumeniste ale secolului XX şi XXI, precum şi întreaga mass-media bisericească şi laică, şi-au făcut treaba cu prisosinţă, săvîrşind asupra lor ceea ce se numeşte „spălarea creierului” sau „reeducare”. Ce sînt pentru Sfinţii Apostoli, credincioşii păgîni şi eretici care slujesc şi stau astăzi la mese şi întruniri cu mai marii Bisericii? Ce au fost pentru Sfinţii Părinţi şi ce trebuie să fie şi pentru noi, ne spune Sfîntul Apostol Iuda (+80):„Aceştia sînt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre obşteşti , nori fără apă purtaţi de vînturi, pomi tomnatici
fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi, valuri sălbatice ale mării, care-şi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie. Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia,zicînd: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de Sfinţi ai Lui, ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate nelegiuirile lor în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui. Aceştia sînt cei ce. fac dezbinări (oameni) fireşti, care nu au pe Duhul.2 Dar voi,iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă întru a voastră prea-sfîntă credinţă, rugîndu-vă în Duhul Sfînt. Pe unii, şovăitori, mustraţi-i; pe alţii, smulgîndu-i din foc, mîntuiţi-i; de alţii însă, fie-vă milă cu frică, urînd şi cămaşa de pe trupul lor.” (Iuda 1:12-15,19-20,22-23)Tuturor ortodocşilor ecumenişti care încuviinţează şi propovăduiesc erezia ecumenistă în Biserică, minţindu-I totodată pe rtodocşii creştini, cît şi pe cei voiesc să vină la dreapta-credinţă, Sfîntul Apostol Pavel (+64) le zice: „Nu fiţi piatră de poticnire3 nici Iudeilor, nici Elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu!” (1 Corinteni 10:32) Iar nouă, Sfîntul Apostol Petru (+64), pentru a nu luneca atît în rătăcirea ecumenismului „ortodox”, cît şi neortodox, iată ce ne spune: „Deci voi, iubiţilor, păziţi-vă ca nu cumva, lăsîndu-vă tîrîţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră.” (2 Petru 3:17) Despre cei fără de lege, Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii (+1961), atătîndu-ne motivele pentru care nu trebuie să ne unim cu ei, adaugă: „Uitaţi-vă cum trăiesc ereticii, evreii, musulmanii! Oricît de greu ne-ar veni să le spunem asta, ei nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu! Nu o vor moşteni, fiindcă Împărăţia lui Dumnezeu este închisă pentru cei care nu-L mărturisesc Hristos drept Dumnezeu adevărat, pentru cei ce în viaţa lor nu s-au împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Lui, nu s-au hrănit cu seva vieţii duhovniceşti. Noi, creştinii ortodocşi, cinstim adînc Crucea lui Hristos şi o purtăm pe piept toată viaţa. Nu poartă cruce evreii, musulmanii şi toţi rău-credincioşii. În rînd cu aceştia se pun toţi ereticii. Ei nu cinstesc sărbătorile noastre rtodoxe. Noi, toţi creştinii ortodocşi, o fericim pe Preasfînta Fecioară Maria, potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi, dar cu durere trebuie să o spunem: Vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, protestanţi, sectari şi alţi eretici, nu iau parte la această lăudare a ei de către lumea ortodoxă. Şi chiar ne osîndesc aceştia pentru faptul că-i înălţăm rugăciuni.” Iar despre vina evreilor, adaugă: „Cumplită fărădelege au săvîrşit Iudeii din vechime răstignindu-L pe Împăratul şi Domnul lor! Spre ruşinea poporului nostru, s-au găsit oameni care, uitînd tot trecutul lor uitîndu-şi credinţa ortodoxă, au început să mărturisească credinţa evreiască. Ereticii nu ascultă de slujitorii Bisericii [de cei cu adevărat ortodocşi, n. n .] şi astfel de leapădă de Domnul Iisus Hristos şi de Tatăl ceresc Care L-a trimis. Lepădîndu-se de adevărul dumnezeiesc, ereticii au călcat poruncile lui Dumnezeu şi au lepădat Tainele Bisericii. S-au ridicat eretici care învaţă mincinos despre dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos şi mulţi au urmat păgînătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică. Ei îndrăznesc cu obrăznicie să critice rînduielile Soboarelor a toată lumea, poruncile Sfinţilor Apostoli, învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ei supun unei nimicitoare critici, cu prostie şi ignoranţă, întreaga Biblie, tot Noul Testament, alegînd din Sfînta Scriptură doar locurile care le gîdilă iubirea de sine şi trufia, respingînd tot ce le contrazice părerile preconcepute. Din păcate, şi în Biserica noastră [Ortodoxă] a pătruns înrîurirea acestor erezii şi secte protestante.” (La porţile Postului Mare) Atitudinea pe care ierarhii, preoţii şi teologii ortodocşi s-ar cuveni să o aibă faţă de eretici, păgîni şi evrei o arată Părintele Serghei Cetverikov, care aminteşte: „Cînd oameni de felurite confesiuni neortodoxe veneau adesea pentru sfat la Bătrînul [Ambrozie de la Optina], le spunea despre cele ale lor cu dragoste, arătîndu-le totdeauna greşelile confesiunii lor, avînd bucuria de a-i aduce la Biserica Ortodoxă.” (Viaţa Cuviosului Ambrozie de la Optina)
Sfintele Canoane opresc rugăciunea în comun cu schismaticii şi ereticii: Canoanele Apostolice 10,11,45,47,65; Canoanele de la Soborul din Laodiceea 6,9,32-34; Canonul 9 al Sfîntului Ierarh Timotei al Alexandriei (vezi tîlcuirea Părintelui Alexie Lenski, Ortodoxia şi umanismul religios) Canonul 10 al aceloraşi Sfinţi Apostoli iată ce adaugă privind rugăciunile comune: „Dacă cineva se roagă chiar şi în casă cu cel afurisit [scos din comuniune], acela să se afurisească!” (Pidalionul de la M-rea Neamţu, 1844). Cele de mai sus sînt întărite şi în Canonul 33 al celui de al Cincilea Sobor Local din Laodiceea5 din anul 343. Împotriva Canoanelor Sfinţilor Părinţi, unii ierarhi şi teologi grăiesc şi făptuiesc cele împotrivă. Astfel revista Formula AS (an 14, nr.611, april. 2004, p.3) relatează faptul că IPS Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului „a fost văzut la o sinagogă alături de eminenţa sa Ernest Neuman – rabinul şef al comunităţii evreieşti, dar şi la bisericile neoprotestante, grecocatolice şi romano-catolice”. Faptul că unii dintre ierarhii şi teologii BOR leagă prietenie, se roagă, slujesc alături de cei ce nu cred în Iisus Hristos, nu-L cinstesc, nu I se închină, este adeverit de însăşi mărturia numitului ierarh: „Pe rabinul şef al Timişoarei, Ernest Neuman, l-am întîlnit pe drumul acesta al unor strădanii comune de a uşura viaţa fiecărei religii. Deşi conceptul de ecumenism se referă la confesiunile şi bisericile creştine, noi am inclus în acest curent şi religia mozaică a comunităţii evreieşti.” Ce legătură „ortodoxă” poate fi între un mitropolit şi un rabin, care sunt dezideratele Bisericii şi care sunt cele ale cultului mozaic pentru a se întîlni în „strădanii comune”? Probabil aceeaşi legătură care este şi între evrei şi statul român, slujitor al intereselor evreieşti, după cum arată Porunca iubirii (nr. 3, 2004, p.82). Ştiind că adunările comune sînt pricinuitoare de necredinţă,Sfîntul Chiril al Ierusalimului (+386) sfătuieşte pe creştinul ortodox: „Fugi de orice rătăcire eretică [pentru că] lepădarea de credinţă se petrece în timpul nostru mai mult ca oricînd [căci] oamenii au lepădat dreapta credinţă. [Pentru aceasta] tu, scultătorule, închină-te numai acelui Împărat [lui Hristos, nu lui Budha, Mahomed etc.].” (Cateheze) Ştim că astăzi mai mult ca oricînd, mulţi dintre creştini şi în general intelectualii, datorită conceptelor liberale în cele despre credinţă, mînaţi de confuziile teologice, văd în Domnul nostru Iisus Hristos nu pe Cel Unul din Sfînta Treime, adică Dumnezeu Fiul, ci doar un om evoluat pe o altă treaptă a cunoaşterii, deopotrivă cu cei numiţi în lumea păgînă înţelepţi,iluminaţi, mistici, guru, avatari, profeţi etc., ba mai rău,socotindu-l a fi dumnezeul rătăcirilor lor, ori unul dintre zeităţi.Nimeni dintre aceştia nu a fost Dumnezeu, ci mai rău, aceştia sunt căpetenii ale îndrăcirii şi înşelării, şi pentru aceasta nu numai că nu este îngăduit ca Hristos Dumnezeu să fie asociat cu vieţuirea şi „înţelepciunea” lor, ci este chiar păcat osîndit de Sfinţii Părinţi sub numele de hulă, dînd anatemei pe cei ce gîndesc astfel despre Hristos, alungîndu-i din Biserică prin hotărîrile Soboarelor a Toată Lumea. Cei ce gîndesc în chip eretic despre Hristos Dumnezeu, deşi se pretind a fi ortodocşi, dovedesc că despărţindu-se de învăţăturile Sfinţilor Părinţi sunt eretici şi apostaţi. Pentru aceasta datori sunt să se lepede de această apostazie, căindu-se şi mărturisindu-se în faţa duhovnicului.
În cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.154,155) Arhim. Ioanichie Bălan dă lămuriri clare pentru cei ce nu ştiu care sînt păcatele de credinţă ale ereticilor şi păgînilor, dar se întreabă de ce aceştia nu au şanse de mîntuire precum avem noi, ortodocşii: „Ereticii au la bază minciuna, adică înlocuirea şi schimbarea adevărului de credinţă cu învăţături mincinoase inventate de diavol. De aceea ereticii se numesc hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, căci răstălmăcesc Biblia şi prin învăţături mincinoase şi daruri amăgesc pe mulţi creştini ortodocşi, trăgîndu-i în adunările lor. Ereticii nu au ca scop mîntuirea oamenilor ci dezbinarea şi distrugerea lor semănînd vrajbă, dezbinare şi ură ntre membrii familiilor, între creştinii de aceeaşi credinţă Ereticii hulesc împotriva Duhului Sfînt căci necinstesc Crucea, Biserica, icoanele, pe sfinţi şi mai ales pe Maica Domnului rugătoarea lumii.”Creştinii ortodocşi sunt opriţi de hotărîrile soborniceşti ale Sfinţilor Părinţi a se ruga ori a sluji cu ereticii, păgînii, evreii. Un astfel de fapt se numeşte păcat, cuvenită fiind pentru acesta pocăinţa şi mărturisirea lui. Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan vorbind despre tinerii creştini ortodocşi şi despre faptele bune pe care aceştia sunt datori să le săvîrşească arată că aceştia nu trebuie să meargă la „adunările ereticilor la care este hulită Maica Domnului, Sfînta Cruce, icoanele şi Biserica întemeiată de Hristos”. Mulţi oameni gîndesc astăzi că, pentru a ne mîntui, trebuie să fim „religioşi”. Pentru unii ca aceştia e totuna dacă omul este creştin ori păgîn. Pentru alţii e destul ca omul să fie creştin, neavînd importanţă dacă creştinul e ortodox, catolic ori baptist. Tuturor acestora, Cuviosul Serafim Rose (+1982) le atrage atenţia:„De curînd, părintele Dimitrie Dudko spunea că a venit la el cineva care pretindea că este creştin. Cînd au început însă să stea de vorbă, şi-a dat seama că respectivul nu era orthodox şi l-a întrebat: De ce confesiune eşti dumneata? A, asta nu contează, sîntem cu toţii creştini! Cel mai important este să fim creştini! Ba nu, ba nu – a zis părintele. Trebuie să fim mai precişi. De exemplu, dacă dumneata eşti baptist iar eu sînt ortodox, eu cred în Trupul şi Sîngele Domnului, iar dumneata nu crezi.6 Trebuie să ştim precis, pentru că sînt multe diferenţe! Este bună atitudinea aceasta: eu te respect pe tine şi nu vreau să impietez asupra credinţei tale, dar, chiar şi aşa, există o cale adevărată a credinţei şi multe căi care se abat de la adevăr. Eu vreau să mă ţin de adevăr!” (Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum) Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat de împărat şi de dregători să fie „conciliant” cu rău-credincioşii păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: „Eu mă supun legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu.7 De aceea, şi Sfînta Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul.” (Biserica şi Statul) Păstorilor Bisericii, care participă la dialoguri ecumeniste, lăudînd pe păgîni şi eretici, iată ce le spune Cuviosul Paisie Aghioritul (+1994): „Ceea ce se impune fiecărui ortodox este să pună neliniştea cea bună şi în heterodocşi, adică să-i facă să înţeleagă că se află în înşelare, ca să nu se odihnească în chip mincinos în gîndul lor şi să se lipsească şi în această viaţă de binecuvîntările bogate ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se lipsească de binecuvîntări încă mai multe şi veşnice ale lui Dumnezeu.” (Epistole. Calea către cer) „Neliniştea cea bună” au pierdut-o de multe veacuri ortodocşii, întîi prin oficializarea credinţei ortodoxe, apoi prin ceea ce se numeşte modernizare şi confort. De asemenea, această nelinişte s-a pierdut şi datorită grijilor familiale şi sociale, aşadar lumeşti, care-i împiedică pe creştinii de astăzi a-şi vedea căderile duhovniceşti, făcîndu-i să nu aibă sufficient timp pentru a se lupta cu ele. Neliniştea cea bună este trezirea din păcate şi începutul vieţuirii în Hristos, trezire fără de care nimeni nu-şi poate vedea păcatele şi nu poate porni pe calea mîntuirii. Prin ascultarea de păstorii Bisericii Ortodoxe ce au aderat la Mişcarea Ecumenică, creştinii se depărtează de singura şi adevărata cale a mîntuirii, căzînd în aceeşi rătăcire duhovnicească în care vieţuia omenirea înainte de venirea lui Hristos Dumnezeu pe pămînt. Privitor la întoarcerea lumii la vechile religii şi la vechii lor dumnezei, iată ce zice Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407): „Căci fiecare din noi rătăcim pe propria cale, lăsînd calea cea dreaptă şi ne facem ca în vremea din început, cînd nu veniseşi la noi, Doamne. Şi cu adevărat întru noi s-a împlinit proorocia lui David care spune: Şi s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat lucrurile lor. (Psalmul 105,34) Pentru aceasta sîntem smeriţi în tot pămîntul pentru păcatele noastre şi au sosit la noi sfîrşiturile veacurilor, precum este scris: Şi păstorii sînt lupi şi oile zdrobite, şi foame la uşi, nu foame de pîine şi sete de apă, ci foame de a auzi cuvîntul lui Dumnezeu.” (Amos 8:11) Iar despre adunările comune, Sfîntul Ierarh adaugă: „Ascultaţi toţi cei ce mîncaţi împreună cu ereticii, lepădare dureroasă: vrăjmaşi ai lui Dumnezeu sînteţi. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului, ci nici de viaţă nu se învredniceşte, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi mai rele rabdă. [Apostolul] Iacov [+44] a zis: Cel ce pare să fie prieten al lor se pune vrăjmaş al lui Dumnezeu. (Iacov 4,4) Spune Ioan [Evanghelistul]: De vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură cu voi, să nu-l primiţi în casă şi nu-i spuneţi „Bună ziua” (bucură-te). Căci cel ce-i spune „Bună ziua” se face părtaş la faptele lui cele rele. (2 Ioan 7:11) Ioan ne sfătuieşte acestea, Ioan fiul tunetului cel iubit mai presus decît toţi sfinţii care a întărit Biserica de la margine pînă la alta a lumii şi a închis gurile ereticilor cu teologia. [Apostolul] Iuda [fratele] lui Iacov a zis: Căci sau strecurat [în Biserică] unii oameni care au fost arătaţi dinainte spre această judecată, necinstitori care schimbă harul
Dumnezeului nostru întru neobrăzare şi care tăgăduiesc pe Singurul Stăpîn şi Domn al nostru, pe Iisus Hristos. (Iuda 4) Şi iarăşi spune: La vremea din urmă vor fi [în Biserică]batjocoritori care vor umbla după poftele lor necuviincioase. Aceştia sînt cei ce se păstoresc fără teamă pe ei înşişi, nori fără de apă purtaţi de vînturi, stele rătăcitoare cărora bezna întunericului li se păstrează în veac. (Iacov 1:12) [Apostolul] Pavel (+64) zice: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi grei care nu vor cruţa turma. (Faptele Apostolilor 20,29) Vezi că pretutindeni cuvîntătorii de Dumnezeu glăsuiesc împreună cu Învăţătorul despre cei fără de Dumnezeu eretici, numindu-i cîini şi lupi? După cum zice Pavel în altă parte: Luaţi seama la cîini, luaţi seama la lucrătorii cei răi, luaţi seama la tăierea împrejur [adică la evrei] Şi iarăşi din altă parte: Nu primiţi pe omul eretic după prima şi a doua sfătuire. Şi iarăşi: Oamenii eretici vor propăşi spre tot mai rău, rătăcind şi fiind rătăciţi şi în altă parte: la cei spurcaţi şi necredincioşi nu e nimic curat. (Tit 1:15) Ascultaţi iarăşi cei ce faceţi agape cu ei! Cum veţi fugi de mînia care vine asupra voastră, cei ce vă mînjiţi cu aceştia prin mîncare şi băuturi? Sau nu auziţi pe Fericitul Pavel strigînd: Ieşiţi din mijlocul lor şi de ce este necurat să nu vă atingeţi! Prin urmare vă primim rău sau în deşert ne ostenim şi în aer vorbim? Doar pentru cei ce vor şi se sîrguiesc să asculte cuvîntul şi să-l plinească, nu vom ascunde graiurile lui Pavel, ci iarăşi grăiesc: Ascultaţi! Nu vă înjugaţi la jug străin cu necredincioşii. Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul?[Apostolul] Ioan a zis: Vădiţi sînt fiii diavolului. Căci şi în evanghelie cele asemenea a zis către ei [Mîntuitorul]: Voi sînteţi din tatăl vostru diavolul. Unde sînt cei cu gură obraznică ce spun: Nu se grăieşte acestea în dumnezeieştile scripturi. Zice Domnul către cei fără de grijă: Vă rătăciţi neînţelegînd Scripturile. (Matei 22,29) Căci cu adevărat aceştia rătăcesc.” (Cuvînt despre proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre cei fără de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfîrşitului acestui veac, PG 59, p.553-568) Celor care, mînaţi de compasiune, gîndesc în chip eretic că mîntuirea e la fel de sigură în orice credinţă şi religie, ca şi în Ortodoxie, Părintele Damaschin Grigoriatul le relatează povestirea tînărului zairez Tambue, care zice: „M-am născut în Lubumbashi, fiind singurul fiu al unor părinţi evlavioşi de religie catolică. Am frecventat casa de rugăciune şi am urmat sfaturile părinţilor mei legate de Dumnezeu şi mîntuire încă din primii ani ai vieţii. Atunci cînd am împlinit 20 de ani, influenţat de propovăduirea penticostalilor, am intrat în comunitatea acestora. Iubeam studiul Sfintelor Scripturi, dedicîndu-mă cu multă rîvnă acestora. Credeam că am găsit adevărata Biserică şi mă gîndeam că ar fi bine să-i ajut şi pe alţii pe dificila cale a mîntuirii. Celor mai în vîrstă decît mine le făcea mare plăcere să vadă ce rîvnă aveam pentru învăţare şi activitate religioasă, propunîndu-mă după o vreme să fiu pastor al unei comunităţi. La puţin timp după aceeam mă aştepta o treaptă mai înaltă. Mi-au dat scaunul de învăţător şi predicator pentru o zonă destul de întinsă. M-am dedicat propovăduirii cuvîntului lui Dumnezeu, făcînd acest lucru nu numai cu simplă rîvnă, ci ca un fanatic. N-am ezitat niciodată să le vorbesc şi autorităţilor, eu fiind acela care l-am convertit pe guvernatorul din Lubumbashi, rupîndu-l de catolicism şi aducîndu-l la penticostali, precum şi pe alţi diverşi oameni. Într-o zi, pe cînd citeam Noul Testament, am observat că noi nu împlineam anumite sarcini, învăţături şi porunci pe care Hristos le dăduse Apostolilor. De pildă, El le-a dat Apostolilor şi umaşilor acestora puterea de a lega şi a dezlega păcatele. Sub chipul pîinii şi al vinului, El le-a dat să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Său spre viaţa de veci. Le-a poruncit să-i boteze pe cei nou-veniţi la credinţă etc. Toate acestea au ridicat multe semne de întrebare în inima mea. M-am neliniştit şi am început să mă întreb: Poate că religia pe care o urmez greşeşte, iar eu merg pe calea amăgirii! Mi-am zis că pînă în momentul în care voi fi în stare să răspund la aceste întrebări care mă tulburau atît de mult încît nu mă lăsau să dorm, n-am să mai propovăduiesc nimănui. Am încetat să mai merg la casele de rugăciune, în schimb mă rugam astfel: Dumnezeul meu, ştiu că Tu ai lăsat pe pămînt o singură Biserică adevărată. Penticostalii şi alţii mi-au zis că Biserica Apostolică şi-a încetat existenţa. Cu toate acestea, cum ar putea cineva tîlcui cuvintele Tale: Porţile iadului nu o vor putea birui! (Matei 16:18) În acest caz, Biserica Ta există şi este una singură! Luminează-mă, ca să o pot recunoaşte şi să-i urmez ei! N-am încetat, zi şi noapte, să îndeplinesc această singură lucrare, rugăciunea către Dumnezeu, pentru a-mi descoperi Biserica Sa. Au trecut doi ani şi n-am primit nici un răspuns sau vreo confirmare de vreun fel. Gîndurile necredinţei m-au împresurat. Norii deznădejdii m-au învăluit. Dar Dumnezeu, în bunătatea Sa, a văzut necazul meu şi n-a întîrziat să-mi descopere ceea ce doream. Într-o noapte, am văzut în somn o persoană pe care nu o cunoşteam, îmbrăcată în negru. Era un veşmînt european, o sutană neagră, purtată de cineva cu barbă albă. Privirea îi era paşnică şi duioasă, ochii îi erau plini de dragoste şi compasiune. S-a apropiat de mine şi mi-a vorbit în swahili. Mi-a spus cuvînt cu cuvînt următoarele: Sînt Sfîntul Nicolae! Dacă vrei să te mîntuieşti urmează-mi Biserica!
Prot Victor Mihalachi
