Care este cel mai mare păcat?
Acelaşi lucru se poate spune despre orice fel de neascultare. Un om credincios nu poate socoti nici un fel de neascultare de Dumnezeu ca un păcat uşor. Este grav şi alarmant când cineva, care se consideră credincios, îşi permite totuşi păcatul, de orice fel ar fi acesta.
Păcatul care-ţi stăruie în conştiinţă, adică păcatul de care eşti conştient şi de care nu poţi scăpa, păcatul care te stăpâneşte, pe care îl repeţi, deşi cu tot sufletul doreşti să te scapi de el şi, deşi, poate, te-ai angajat înaintea duhovnicului să-l elimini desăvârşit din viaţa ta, poate fi considerat, într-adevăr, într-un anumit fel, adică dintr-o perspectivă personală, subiectivă, drept cel mai mare păcat al tău. Aceasta este însă valabil pentru oamenii care au conştiinţa păcatului.
Nu trebuie însă să uităm nici dimensiunea obiectivă a păcatului. Căci, de pildă, niciodată uciderea – inclusiv uciderea pruncilor nenăscuţi, fie chirurgical, fie prin „pesticidele umane” care sunt aşa-numitele (fals şi nejustificat de blând) „anticoncepţionale” – nu va fi un păcat „uşor”. Cum nici defrânarea, cu diferitele sale forme – şi mai ales în formele ei foarte grave, cum sunt adulterul sau sodomia – nu va fi niciodată un păcat „uşor”, chiar dacă pe mulţi dintre săvârşitorii acestor păcate nu-i mai mustră conştiinţa. Căci o conştiinţă adormită, înăbuşită în noroiul păcatelor de moarte, nu va fi nicidecum o dreaptă judecătoare.