„Obişnuinţa este a doua fire a omului„.
Şi este un mare adevăr în aceste cuvinte. Obişnuinţa îi ajută pe unii să devină sfinţi, iar pe alţii să meargă în focul veşnic. Legea obişnuinţei e o lege a inerţiei spirituale. O obişnuinţă constantă reprezintă o putere foarte mare, care uşor depăşeşte obstacolele. Atunci când omul are deja careva obişnuinţe create, acţiunile sale au loc deja fără mare efort şi depunere de forţe spirituale. Deaceea o obişnuinţa bună este o depozitare a capitalului duhovnicesc, iar de pe venitul pe care-l aduce acest capital se poate de trăit o viaţă întreagă.
Şi ca opusul ei este obişnuinţă rea,care este asemenea otrăvii ce pătrunde în sângele omului şi-i distruge existenţa. Dacă te vei obişnui cu păcatul aşa şi vei fi atras înspre el, şi diavolul te va ajuta pe acestă cale mereu. Iar de te vei obişnui cu faptele bune, atunci mereu va fi şi harul Domnului cu tine.
De te vei obişnui să rămâi mereu în rugăciune, să-ţi iubeşti aproapele şi să plângi, rugându-te pentru toată lumea, atunci inima ta va tinde mereu spre rugăciune, dragoste şi lacrimi. Dacă milostenia îţi va deveni o simţire interioară, şi ascultarea îi va plăcea sufletului tău, iar la mărturisire vei fi sincer şi cu pocăinţă, atunci aşa va fi mereu şi vei găsi împăcarea cu Creatorul tău.
Bogăţia nu este de folos pentru sufletul omului. Munca asiduie va dezvolta repulsia faţă de trândăvie. Mâncarea cu măsură, ne învaţă să deprindem abţinerea, iar faptul că nu avem o poziţie înaltă în societate ne învaţă modestia.
Prin încercările şi lipsurile pe care le avem, chiar Dumnezeu ne învaţă lucruri ziditoare. Postul ne ajută la călirea duhului. Ca toate acestea împreună să contribuie la creşterea şi desăvârşirea noastră spirituală.
Sfântul Isaac Sirul spunea că „dacă obişnunţa ne va cere ceva odată şi nu vom îndeplini, altă dată nu va mai fi la fel de puternică”.
Astfel în munca pentru dezvoltarea şi obţinerea bunelor obişnuinţe nu putem conta pe schimbări ce vor apărea brusc sau printr-o minune, dar trebuie de depus mereu muncă şi voinţă. Iar pentru acest efort vom fi încununaţi cu un „lanţ” de fapte bune petru sufletul nostru, vor deveni pereţii cetăţii lui. Şi o cedare într-una din cele rele deja predă întreaga cetate duşmanului. Aşa spre exemplu faptul că suntem supuşi obişnuinţei de a ne judeca aproapele, ne privează de sălăşluirea în noi a Duhului Sfânt.
Care obişnuinţe ar trebui dezvoltate în primul rând?
1) Obişnuinţa de a ne ruga fără grabă şi cu o atenţie mare asupra rugăciunii.
2) Să ne obişnuim cu rugăciunea continuie pe parcursul zilei.
Faţă de apropaele să fim:
1) În discuţii să păstrăm liniştea sufletească şi ura faţă de de discuţii care duc la ceartă, învinuiri şi defaimări.
2) Să preferăm voia aproapelui, dar nu pe-a noastră.
3) După posibilitate la îndeplinirea cererilor aproapelui nostru, desigur că doar acelora care nu contravin conştiinţei noastre sau a intereselor altora.
4) Să-i primim pe cei care ne trec pragul casei ca pe trimişii Domnului, acordându-le adăpost şi ajutor.
În privinţa cuvintelor spuse să încercăm să respectăm următoarele:
1) Cuvintele să nu fie multe, adică să nu spunem nimic în plus şi fără rost, să nu vorbim în deşert.
2) Să avem ură faţă de minciună şi judecarea aproapelui.
3) Ca bază pentru toate vorbele rostite să avem dragostea şi păstrarea păcii în sufletul aproapelui.
4) Să folosim des şi să rostim din inimă a cuvintelor: „iartă-mă”, „te rog”, „mulţumesc”.
În acţiunile şi faptele noastre să ne străduim:
1) Să medităm dacă faptele pe care le vom întreprinde dacă au şi binecuvântarea Domnului.
2) La îndeplinirea tuturor îndatoririlor să fim fără grabă, la timpul cuvenit şi cu străduinţa necesară.
3) Să nu petrecem nici un minut în trândăvie.
4) Să ne obişnuim să ne trezim pe cât mai devreme posibil şi să nu stăm întinşi în pat fără rost.
În privinţa mâncării să avem obişnuinţele:
1) Să luăm masa după posibilitate la aceeaşi oră.
2) Mâncarea şi băutura să fie cu măsură şi fără exces.
3) Orice masă să fie însoţită de mulţumire Domnului.
În gânduri să nu primim judecata, ura şi gândurile de necredinţă.
„Lupta cu silire de sine împotriva obiceiurilor păcătoase, Dumnezeu i-o socoate omului întru mucenicie…”
Articol apărut în original pe siteul:
