In cetatea Comani, care este aproape de Neocezareea, pe care o impodobea Sfantul episcop Grigorie, facatorul de minuni, a fost un barbat oarecare cu numele de Alexandru. El petrecea in chip sarac si numai Dumnezeu singur stia placuta lui viata, iar de oameni era foarte tainuita, pentru ca era cu invatatura filosof ales si, putand el sa aiba bogatii si cinste intre oameni, si-a ales pentru Dumnezeu saracia cea de buna voie si, batjocorind lumea, si-a schimbat intelepciunea sa in nestiinta, facandu-se pe sine ca este unul dintre cei necarturari si preasimpli, implinind intru dansul cuvantul apostolului, care zice: De i se pare cuiva ca este intelept intre voi, in veacul acesta, nebun sa se faca, ca sa fie intelept.
Deci, fericitul Alexandru petrecand in smerenia cea mai desavarsita si din osteneala mainilor sale vrand sa se hraneasca singur, s-a dat pe sine celui mai de pe urma mestesug, adica sa faca carbuni si sa-i vanda; si dintr-aceasta isi castiga hrana de toate zilele, fiind de ras si de batjocora copiilor, caci facand el carbuni si aducan-du-i in targ, se innegrea pe fata ca un arap si hainele lui erau toate negre. Din aceasta pricina toti il numeau „Alexandru Carbunarul”, caci era facator de carbuni. Dar Domnul, Care petrece intru cei de sus, si priveste spre cei smeriti si-i inalta pe dansii, pe preasmeritul robul sau, Alexandru, inca in viata aceasta vrand sa-l proslaveasca si Biserica Sa sa o foloseasca si sa o impodobeasca printr-insul, l-a inaltat la treapta cea mai inalta a arhieriei, printr-un chip ca acesta. Murind episcopul din Comani, poporul a trimis la Neocezareea, la Sfantul Grigorie facatorul de minuni, rugandu-l sa vina in cetatea lor, pentru a le pune episcop. Iar Sfantul Grigorie venind la dansii, s-a facut sobor si alegere pentru un barbat, care sa fie vrednic de cinstea arhieriei. Deci multi alegeau multe feluri de oameni, unii pe cei de bun neam, altii pe cei bogati, altii pe cei ce vorbeau frumos, altii pe cei cinstiti la chip si alesi la stat, si ii aduceau la facatorul de minuni, laudandu-i si numindu-i vrednici.
Iar Sfantul Grigorie facatorul de minuni nu se grabea a alege si a numi pe cineva; ci astepta instiintare de la Dumnezeu, adica pana ce Acela ii va arata pe cel vrednic. Si pe cand vorbea el cu soborul, si-a adus aminte cum Dumnezeu a ales pe David sa pastoreasca pe Israel; caci atunci cand lesei a adus la Sfantul Samuil Proorocul pe Eliav, fiul sau cel mai mare, si proorocul a intrebat pe Domnul: Oare acesta este inaintea Domnului uns al Lui? Domnul i-a zis lui Samuil: Sa nu cauti la fata lui, nici la statul marimii lui. „Deci ni se cade si noua – a grait Sfantul Grigorie – sa nu cautam la fata, pentru a alege pastor acestei cetati, ci sa cautam pe cel gatit de Dumnezeu pentru aceasta; caci lucru omenesc este a cauta la fata, iar al lui Dumnezeu lucru este a cauta la inima. Si nu din chipul cel dinafara se judeca cel vrednic, ci din cel dinlauntru, nevazut, care este in inima si care este aratat numai lui Dumnezeu”.
Zicand aceasta Sfantul Grigorie, cuvantul n-a fost primit de unii si aceia carteau si ziceau intre ei, razand: „Daca pentru alegerea episcopului nu vom cauta la chipul dinafara si la cinste, atunci sa se aleaga si sa ni se puna episcop Alexandru Carbunarul”. Atunci au inceput si ceilalti a rade, auzind ca il pomeneau pe Alexandru. Iar Sfantul Grigorie s-a gandit in sine si zicea: „Omul acela de care rad toti nu a fost pomenit fara dumnezeiasca randuiala”. Apoi a intrebat: „Cine este Alexandru de care ati pomenit? Aduceti-l sa-l vad!” Si atunci Alexandru era afara si tinea caii celor adunati acolo. Deci unii, ducandu-se, au luat pe Alexandru si l-au adus la sobor. Si intrand in mijlocul soborului, toti si-au intors ochii spre dansul si au inceput a rade, pentru ca era cu totul negru de carbuni, ca un arap, iar hainele lui erau niste rupturi cu multe cusaturi si innegrite de carbuni. Si cand toti radeau de dansul, el statea inaintea arhiereului cu cinste, luand aminte de sine si nu se ingrijea de cei ce radeau de dansul.
Iar Sfantul Grigorie facatorul de minuni, avand ochi mai inainte vazatori, a cunoscut cu duhul darul lui Dumnezeu ce era intr-insul si ca acela este barbatul cel pregatit inainte de Dumnezeu spre arhierie. Deci, sculandu-se de la locul sau, a luat de o parte pe Alexandru si l-a intrebat in singuratate cine este, jurandu-l cu numele lui Dumnezeu sa-i spuna despre sine adevarul.
Iar Alexandru, desi voia sa se tainuiasca, insa nu putea sa minta inaintea unui arhiereu ca acela. Inca se temea si de juramant, de aceea i-a spus toate despre viata sa, cum mai inainte a fost filosof, apoi, de voie si din smerenie, a venit intr-o saracie ca aceasta, pentru Dumnezeu. Si vorbind arhiereul cu dansul, l-a aflat foarte iscusit nu numai in filosofia cea din afara, dar si in dumnezeiasca Scriptura. Deci sfantul a poruncit la ai sai sa-l duca la gazda sa si sa-l spele, sa-l imbrace in haine curate si sa-l aduca la sobor. Intr-acea vreme Sfantul Grigorie, sezand la locul sau in sobor, se indeletnicea in vorbirea cea insuflata de Dumnezeu.
Si dupa putina vreme, au adus pe Alexandru in mijlocul soborului, spalat, imbracat in haine luminoase, cu fata foarte bine impodobit, incat abia l-au cunoscut cei ce-l stiau. Iar Sfantul Grigorie a inceput a vorbi cu dansul, facandu-i intrebari din dumnezeiasca Scriptura, iar el raspundea cu buna intelegere. Atunci toti l-au cunoscut ca este carturar foarte intelept si se mirau foarte cum un barbat ca acela, care ascundea intr-insul atata intelepciune, petrecea in mijlocul lor, ca un om de rand si nestiutor. Deci se defaimau pe ei insisi in constiintele lor, ca pe un barbat intelept ca acela, care se smerise pentru Dumnezeu, il ocarau, socotindu-l ca este nebun. Atunci se putea vedea implinirea cuvintelor Domnului, graite in Sfanta Scriptura: Caci omul cauta la fata, iar Dumnezeu priveste in inima.
Deci, toti care erau la soborul acela, cu bucurie si intr-un glas l-au ales pe el ca sa le fie lor episcop. Apoi Sfantul Grigorie, ridicand pe fericitul Alexandru pe trepte, l-a hirotonit mai intai preot, apoi l-a pus episcop. Iar dupa aceea, Sfantul Grigorie facatorul de minuni i-a poruncit sa spuna poporului cuvant de invatatura. Si cand a inceput el a grai cuvantul, darul Duhului Sfant curgea ca un rau din gura lui, aducand umilinta in inimile tuturor. Atunci s-a facut bucurie si veselie in toata cetatea pentru Alexandru, care era un pastor si invatator iscusit, si slaveau pe Dumnezeu. Dupa aceea, Sfantul Grigorie s-a dus la Neocezareea, iar Alexandru pastea turma lui Hristos in Comani, facandu-se pilda credinciosilor, cu cuvantul si cu viata.
In vremea acestui arhiereu s-a intamplat unui filosof din Atena, tanar de ani, de s-a dus in Comani. Acela, auzind cuvintele arhiereului cele invatatoare catre popor, radea de dansul, ca nu invata poporul prin cuvinte ritoricesti impodobite, ci invata cu vorba proasta; pentru ca arhiereul nu se ingrijea de podoaba cuvintelor in invataturile sale cele graite catre popor, ci se sarguia pentru folosul sufletelor. Deci multe din vorbele lui erau graite simplu pentru cei simpli, dar erau foarte folositoare de suflet.
Deci odata, acelui razator aticesc si tanar filosof, i s-a facut o vedenie ca aceasta: I se parea ca vede un stol de porumbei albi, impodobiti foarte frumos, stralucind cu niste raze minunate, dupa cuvantul psalmistului: Aripile porumbitei sunt argintate, si intre umerile ei cu stralucire de aur… Si s-a auzit glas catre cel ce vedea acestea: „Acestea sunt cuvintele episcopului Alexandru, de care tu ai ras”. Iar el, desteptandu-se din vedenie, s-a rusinat de greseala sa si, ducandu-se la arhiereu, si-a cerut iertare.
Dupa toate acestea, s-a facut prigonire asupra crestinilor in imparatia lui Diocletian si a fost prins de catre pagani si Sfantul Alexandru, episcopul Comanilor; si silit fiind spre inchinarea idoleasca, nu s-a lepadat de Hristos. Deci, muncindu-l, l-au aruncat in foc, unde Sfantul Alexandru s-a sfarsit muceniceste pentru Hristos, Dumnezeul nostru, a Caruia este slava in veci. Amin.
