Arată-mi cum îmbrăţişezi…
…ca să mă lămuresc dacă ştii să iubeşti, dacă l-ai îmbrăţişa pe oricare altul ca pe mine sau dacă păstrezi o îmbrăţişare unică, pentru o iubire unică. Prin acest simplu test, ai putea detecta iubirea adevărată. Nădăjduiesc că, la vârsta medie a cititorilor acestei reviste, sunt, poate, ceva mai mulţi cei care mai speră în a găsi aşa ceva.
Deja, după 20 de ani, majoritari devin cei prea obosiţi de tot felul de experienţe, care numai iubiri nu se poate spune că au fost, din moment ce sunt eşuate. Dragostea adevărată nu eşuează niciodată. Înspre 30 de ani, sigur ai tu vreun grav defect de personalitate, dacă mai cutezi să crezi în astfel de poveşti, pe care nimeni din ziua de azi nu le mai crede, nici la 12-13 ani.La vârsta asta, toate s-au culcat măcar cu unul, de n-or fi trecut şi printr-un avort (başca acelea neştiute, induse de anticoncepţionale), iar tu mai crezi în basme cu Ileana Cosânzeana? Una care să-şi fi ţinut îmbrăţişările doar pentru tine?! Sau, de fapt nici nu e de mirare: un defect ca tine, nu tot la o defectă poate să spere?!
„Mare nătărău eşti, să mai crezi în iubire în zile noastre!” Şi nu trebuie să ţi-o zică altul. Ţi-o spui tu însuţi, când te plesnesc propriile gânduri, care decretează aparente adevăruri evidente: toate sunt aşa şi pe dincolo ori nimeni nu mai crede în iubire…
Dacă o iei după logica evidenţelor, aşa ar trebui să fie – îmbrăţişări ca cele la care visezi tu vezi numai în filme trase de păr sau încremenite în… statui (precum cea dintr-o autogară din Glasgow, Scoţia). S-au dus vremurile de odinioară! Tot ceea ce mai poţi spera – şi nici nu trebuie cumva să cauţi, căci astfel de oportunităţi se ivesc pur şi simplu – sunt ocazii pentru pipăială şi tot ceea ce acestea promit în continuare.
Numai că logica şi evidenţele sunt potrivit inimii fiecăruia. Realitatea nu există ca atare, ci doar percepţia noastră asupra ei. Poate nu e un citat exact, dar zicea un părinte că „pe om, cum îl iei aşa-l găseşti. Îl iei bun, aşa îl găseşti, îl iei de rău, rău îl găseşti”. De pildă, cine ajunge în UK, cu gând să adulmece fete care ard de nerăbdare să se despoaie în pagini de ziar, desigur că găseşte uşor şi din acelea. Eu, însă, m-am minunat de câte fete superbe (şi frumuseţea lor n-are nimic de-a face cu jalnicele prototipuri din reviste) am întâlnit pe acolo. Încă şi inteligente, plus amabile. Şi nu mă refer la tipul de amabilitate pe care o caută destui bărbaţi de toate vârstele…
Pe Bătrânul Continent, epitetul naşpa este cel mai des folosit, legat de britanice, dar realitatea mi-a părut cu totul alta. Evident că foc fără fum nu iese, aşadar sunt destule exemple negative în UK, dar cine le vede numai pe acelea, nu a căutat niciodată să discute cu o femeie, ci cu un produs. Pe care – într-un moment sau altul, din varii motive – îţi permiţi ori nu îţi permiţi să-l consumi.
Dar eu ştiu că, poate chiar printre cei care citesc aceste rânduri, mai sunt şi romantici incurabili (pămpălăi, potrivit standardelor sociale de azi), care au purtat în inimă amintirea schimbului de priviri şi a dialogului cu fiecare fată drăguţă întâlnită. În căutarea aceleia una pentru mine, şi eu am acumulat câteva astfel de icoane, de pe tărâm britanic sau de aiurea.
Fără să ştiu, şi eu m-am purtat adesea după cum descria Maica Siluana Vlad odată: „Într-un autobuz de băieţi, care vorbesc urât şi aşa, dacă se suie o fată frumoasă, toţi devin mai frumoşi, mai drăguţi, mai politicoşi. De ce? Pentru că simt prezenţa lui Dumnezeu, chiar dacă darul nu o mai simte. ‘Darul’ zice ‘e, sunt fată frumoasă’, dar Dumnezeu ştie că El se face cumva prezent prin darul frumuseţii şi gingăşiei”.
Mereu am simţit că frumuseţea vine de undeva de dincolo de lumea asta, de la Dumnezeu, că mă poate face mai bun, dar şi că n-a fost lăsată pentru consum public. Mereu am fost fascinat de frumuseţea feminină fără farduri, fără artificii, cea care nu strigă „consumaţi-mă” (cel puţin cu privirea) şi am crezut că, undeva, cândva, o să rânduiască Dumnezeu şi pentru mine o iubire unică.
La un moment dat, avea să vină şi darul lui Dumnezeu rezervat mie, pentru care nu am avut vreun alt merit în afara aceluia de a crede, cu încăpăţânare şi împotriva tuturor evidenţelor, că există aşa ceva – cu îmbrăţişări rezervate doar celei iubite, nu o oarecare succesiune de tăvăleli prin iarbă. Toate experienţele, pe care moravurile de azi îţi decretează că trebuie să le acumulezi, nu fac decât să te arunce pe un drum plin de hârtoape, paralel cu drumul spre fericire.
