Despre preoteasă…
„Preoteasa trebuie să fie o soţie pe deplin ascultătoare întru toate, supusă, smerită, evlavioasă, să-l respecte pe soţ ca şi femeile din sat să ia exemplul ei şi să le îndemne ca să-şi iubească soţii; să fie respectuoasă şi să-i caute cinste întotdeauna preotului. Nici un fel de ieşire să nu aibă, mai ales fiind de faţă cineva străin, chiar şi servitorul din casă. Preoteasa trebuie să aibă de exemplu pe Sarra, care pe soţul ei îl numea „Domnul meu”. Să aibă de exemplu pe Rebeca şi Rahila şi pe Sfânta Ana, care au fost ascultătoare întru toate soţilor şi numai aşa au putut dobândi de la Dumnezeu binecuvântarea de naştere de prunci.
Preoteasa trebuie să-şi dea seama întotdeauna că preotul este slujitorul lui Dumnezeu şi are de dus la mântuire toate sufletele din enoria sa precum şi sufletul ei şi al copiilor.
Preoteasa nu trebuie să-l supere pe preot cu diferite ambiţii personale atunci când se pun în calea lui obligaţii parohiale care privesc sufletele credincioşilor, Biserica şi Persoana Dumnezeirii. La astfel de ocazii, preotul trebuie să fie ajutat de către ea, şi nu împiedicat, şi nici supărat.
Preoteasa trebuie să fie convinsă religios, ca să poată convinge pe cei reci în credinţă şi să dea exemplu tuturor prin faptele credinţei: prin post, prin rugăciune, prin participare la biserică în fiecare duminică.
Preoteasa trebuie să fie o bună mamă şi cu dragoste de a avea prunci, pe cât îi este dată binecuvântarea de sus, şi astfel va putea da sfaturi celor tinere de a fi mame bune, de a naşte şi de a creşte prunci, iar celor bătrâne dacă au ucis prunci şi nu s-au căit pentru acest mare păcat, să le arate greşeala şi ce pedepse le aşteaptă.
Preoteasa poate să fie o bună îndrumătoare a moaşelor, care adesea ucid copii, cât de mare păcat este şi să renunţe la astfel de păcate. Să întoarcă de la păcat pe femeile care practică: vrăjitoria, descântatul, ghicitul, arătându-le ce pedeapsă le aşteaptă. Stârpirea acestor păcate ar aduce foloase nespus de mari, în munca şi misiunea preotului.
Preoteasa trebuie să ştie cum să-şi educe şi cum să îndrume pe copiii pe care-i are: de a fi respectuoşi cu toată lumea, de a fi smeriţi şi cuminţi, dând exemplul cel bun copiilor din parohie.
Preoteasa trebuie să ştie rugăciunile ce trebuie să le zică copiii şi să-i înveţe a se închina seara şi dimineaţa, de a mulţumi la masă, de a-i pregăti să meargă în sărbători şi duminici la biserică. Să-i înveţe să postească, să se spovedească şi să se împărtăşească în posturi.
Preoteasa trebuie să fie o grabnică ajutătoare a celor sărmani, orfani, văduve, cerşetori. În casa ei să stea la masă împreună cu preotul şi copiii ei şi aceşti oameni, ori de câte ori vor veni. Atunci va arăta adevărata dragoste faţă de ei. Să nu se îngreţoşeze de nimeni, căci aceştia vor fi arătătorii faptelor noastre la judecata de apoi, şi plată potrivită după faptă vom lua (Matei 24.)
Preoteasa trebuie să îngrijească de curăţenia Sfântului Locaş, a lucrurilor Sfinte şi de starea veşmintelor. Odată pe săptămână să aibă în program aşa ceva antrenând şi pe femeile din sat. Iar cele ce lipsesc prin femeile de bine, să le procure. Şi astfel să facă din Sfântul Locaş un loc sfânt şi frumos împodobit, la care cu drag să vină poporul la slujbă. De asemenea şi de cimitir să se îngrijească, de florile dimprejurul bisericii şi de pe morminte să fie tot în grija ei.
Preoteasa trebuie să se facă cunoscută ca fiind o femeie harnică şi o bună gospodină. Să fie model de curăţenie, de hărnicie şi de dăruire pentru învăţarea tuturor. Căci învăţând lucrul, poate învăţa şi pe cele religioase şi astfel va ajuta pe preot în misiunea sa.
Preoteasa se poate informa de la femeile din sat despre abaterile de la credinţă, despre trecerea enoriaşilor la alte secte, despre săvârşirea unor păcate mari şi grele: desfrânarea, furtul, vrăjitoria, uciderea pruncilor, trăirea în concubinaj, divorţuri, şi să caute să îndrepte, să anunţe şi pe preot de a lua măsuri din vreme pentru a nu se înmulţi răul.
Preoteasa să caute să cunune şi să boteze la oamenii săraci dând daruri şi mai ales, să fie prezentă între cei necăjiţi cu ajutorul şi între cei avuţi cu sfatul, de a fi pe această cale de ajutor şi curăţenie sufletească.
Preotul să-i dea preotesei cinstea cuvenită, s-o apere, s-o îmbrace, s-o hrănească, s-o ajute în munca ei, s-o îndrume ca pe o fiinţă mai slabă şi să-i dea întotdeauna atenţie. Astfel făcând şi unul şi altul, rodul muncii va fi cel aşteptat de pe urma unei astfel de familii.”
din Pr. Ioan V. Argatu – „Ne vorbește părintele Ilarion Argatu – PE TREPTELE SUIRII CĂTRE CER”, tipărită cu binecuvantarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Editia a 3-a, Editura „Mila Crestina”, 2011
(Notă)
Cuvântul „trebuie” mi se pare inutil împovărător în ceea ce priveşte slujirea preotesei, mai ales că această slujire nu este primită printr-un act liturgic, cum este hirotonia preotului. Poate ar fi mai degrabă potrivit un „ar putea să…”. De exemplu, în cazul: „Preoteasa trebuie să îngrijească de curăţenia Sfântului Locaş…”. Eu nu cred că „trebuie”. Poţi să faci asta şi e foarte bine dacă poţi. Poţi să încerci să împlineşti acest lucru renunţând la alte lucruri nefolositoare. Dar dacă ai 6 copii pe care îi creşti singură sau un serviciu care abia îţi lasă timp pentru îngrijirea casei, nu cred că trebuie să ai coşmaruri că nu dai tu cu aspiratorul prin biserică. Curăţenia în biserică poate fi rodul colaborării femeilor din parohie sau se poate găsi o altă soluţie, în funcţie de situaţia din fiecare parohie.
Ca să împlineşti TOATE cele scrise mai sus ca obligaţie mi se pare că nu este posibil decât dacă eşti casnică şi nu ai foarte mulţi copii. Or, astăzi, majoritatea preoteselor au serviciu; dacă nu au, au destul de mulţi copii; multe sunt departe de părinţi sau socrii şi nu au ajutor în creşterea copiilor. Etc.
E nevoie să discernem între moralitatea cerută preotesei, care este aceeaşi cu cea cerută oricărei femei creştine (şi ţine de iubirea de Dumnezeu cu tot ceea ce decurge din aceasta), şi diversele activităţi pe care preoteasa le poate întreprinde în parohie.
Preoteasa Natalia
