Întâlnire istorică între Papă și Patriarhul Kiril, al Moscovei și a Întregii Rusii

La 12 februarie 2016, într-o zi însorită, Papa Francisc și Patriarhul Kiril s-au îmbrățișat și sărutat la întâlnirea pe care au avut-o în aeroportul internațional din Havana. Întâlnirea a avut loc departe de Europa și diviziunile ei, pe o insulă care este și răscruce de drumuri și simbol. „Hermano, hermano, brother, brother, somos hermanos (frate, frate, suntem frați)”, i-a spus Papa Francisc Patriarhului. „În sfârșit!” La rândul său, Patriarhul a spus: „Acum lucrurile sunt mai ușoare.” Iar Papa: „Este clar acum că aceasta este voința lui Dumnezeu”.

Cei doi lideri au discutat avându-i alături pe traducători, respectiv pe Cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și Mitropolitul Hilarion, „ministrul de externe” al Bisericii Ortodoxe Ruse. La finalul întâlnirii, Papa și Patriarhul au semnat o declarație comună, în prezența delegațiilor catolică și ortodoxă, după care au rostit liber câteva cuvinte. „Am vorbit ca frați. Avem același Botez. Suntem Episcopi. Am vorbit despre Bisericile noastre”, a spus Pontiful. „Am căzut de acord că unitatea se face mergând împreună, alături.” Din Havana, Papa va pleca mai departe spre Mexic (12-17 februarie), iar Patriarhul ortodox spre Paraguay și Brazilia.

Redăm în continuare câteva dintre cele 30 de numere ale declarației comune:

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și iubirea lui Dumnezeu și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți!” (2Cor 13,13).

1. Din voința lui Dumnezeu Tatăl, de la care vin toate darurile, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Duhului Sfânt Mângâietorul, noi, Papa Francisc și Kiril, Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, Preaslăvit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.

Cu bucurie ne-am întâlnit ca frați în credința creștină care se întâlnesc unul pe celălalt „să vorbească față la față” (II Ioan 1,12), de la inimă la inimă, pentru a discuta despre relațiile reciproce dintre Biserici, despre problemele cruciale ale credincioșilor noștri și despre viziunea asupra progresului civilizației umane.

Persecuțiile asupra creștinilor

8. Privirea noastră trebuie să se îndrepte mai întâi spre acele regiuni ale lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În numeroase țări din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord familii, sate și orașe întregi ale fraților și surorilor noastre în Hristos sunt complet exterminate. Bisericile lor sunt în mod barbar devastate și jefuite, obiectele lor sacre profanate, monumentele lor distruse. Cu durere aducem în atenție situația din Siria, Irak și alte țări din Orientul Mijlociu, și exodul masiv al creștinilor din țara în care credința noastră s-a răspândit pentru prima oară și în care aceștia au trăit încă din timpurile Apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
9. Facem apel la comunitatea internațională să acționeze cu urgență pentru a preveni izgonirea pe mai departe a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne vocea în apărarea creștinilor persecutați, dorim să exprimăm compasiunea noastră pentru suferința trăită de credincioșii altor tradiții religioase care au fost de asemenea victime ale războiului civil, ale haosului și violenței teroriste.
10. Mii de victime au căzut deja în violențele din Siria și Irak, alte multe milioane de persoane rămânând fără locuință sau fără mijloace de subzistență. Cerem comunității internaționale să caute să se pună capăt violenței și terorismului și, în același timp, să contribuie prin dialog la o revenire rapidă la pacea civilă. Trebuie să se asigure ajutor umanitar la scară largă pentru populațiile afectate și pentru numeroșii refugiați care caută siguranța în ținuturile învecinate.

Facem apel la cei a căror influență poate schimba destinul celor răpiți, inclusiv al Mitropoliților de Alep, Paul și Ioan Ibrahim, care au fost ridicați în aprilie 2013, pentru a face toate eforturile pentru a asigura eliberarea lor neîntârziată.

Familia

19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza prin care trece familia în numeroase țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și suntem chemați să spunem că ea este o cale de sfințenie, dând mărturie despre fidelitatea soților în interacțiunile lor reciproce, despre deschiderea lor pentru procrearea și creșterea copiilor, despre solidaritatea dintre generații și despre respectul pentru cei slabi.
20. Familia se bazează pe căsătorie, un act de dăruire liberă și de iubire fidelă între un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează uniunea lor și îi învață să se accepte unii pe alții ca dar. Căsătoria este o școală de iubire și de fidelitate. Regretăm că alte forme de coabitare au înlocuit la un anumit nivel această uniune, în timp ce conceptul, consacrat în tradiția biblică, de paternitate și maternitate ca vocație distinctă pentru bărbat și femeie în căsătorie este interzis din conștiința publică.

Prozelitismul

24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar prin Tradiția comună a Bisericii din primul mileniu, ci și prin misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos în lumea de astăzi. Această misiune cere respect reciproc pentru membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism.

Nu suntem competitori ci frați, și acest concept trebuie să călăuzească toate acțiunile noastre reciproce, precum și pe cele orientate spre lumea dinafară. Îi îndemnăm pe catolicii și pe ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și „să gândească la fel unii pentru alții” (Romani 15,5). În consecință, nu poate fi acceptată folosirea de mijloace neloiale pentru a îndemna credincioșii să treacă de la o Biserică la cealaltă, respingându-le libertatea religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică preceptul Apostolului Pavel: „făcându-mi astfel o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Hristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Romani 15,20).

Bisericile Greco-Catolice

25. Sperăm ca întâlnirea noastră să poată contribui de asemenea la reconciliere oriunde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda din trecut a „uniatismului”, înțeleasă ca unirea unei comunități cu cealaltă, separând-o de Biserica sa, nu este calea pentru restabilirea unității. Cu toate acestea, comunitățile eclesiale care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul să existe și să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a împlini nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii au nevoie de reconciliere și și de forme reciproc acceptabile de coexistență.

www.catholica.ro