În România trăia o familie binecuvîntată. Părinții se înțelegeau bine, copii creșteau în frica lui Dumnezeu. Mai tîrziu, femeia simțindu-se însărcinată, a început a slăbi în cugetul ei și a zis:
-Am patru copii. Este destul. Pe acesta care vine nu-l mai nasc. Este greu de crescut. Nu mai ajung bani. Și apoi de ce să sufere și el necazurile vieții acesteia?
Deci, pe ascuns, fără știrea și voia bărbatului ei, femeia a luat unele medicamente pentru înteruperea sarcinii. Dar în clipa aceea, conștiința a început s-o mustre. Un glas lăuntric îi spunea că, de va ucide pruncul, îi va muri un copil.
Într-adevăr, noaptea a luat medicamentul, iar dimineața a plecat cu soțul și copilul cel mai mare, care avea 15 ani, la un sat departe de oraș. Pe cale i-a ajuns un autocamion. S-au urcat cu toții în cabină, dar, după judecățile ascunse ale lui Dumnezeu, s-a deschis portiera mașinii și a căzut copilul pe asfalt, căci se afla la geam. În același ceas, copilul a murit sub ochii plini de lacrimi ai părinților.
Iată, deci, păcate pe care le pedepsește Dumnezeu în viața aceasta și în cea viitoare!
Sursa: ”Istorioare duhavnicești”, Pr. Ioanichie Bălan, ed. a VI-a, 2002.
