Astăzi, 15 ianuarie, se împlinesc 169 de ani de la nașterea poetului supranumit”Luceafărul poeziei românești”. Cu aces prilej se organizează o slujbă de pomenire a poetului național Mihai Eminescu la Cimitirul Bellu din București, anunță Arhiepiscopia Bucureștilor, în capela Cimitirului Bellu.
Slujba de pomenire va fi urmată de slujba Parastasului, la mormântul poetului, la ora 10.00.
Mihai Eminescu s-a născut la Botoșani, la data 15 ianuarie 1850. Este al șaptelea copil la părinți și își petrece copilăria la Botoșani și Ipotești, casa părintească, devenită azi Casa Memorială.
Timp de opt ani urmează școala la Cernăuți, cu întreuperi însă. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866.
Se angajează ca funcționar public în diverse instituții din Botoșani sau se alătură trupei de teatru Tardini-Vlădicescu.
Mihai Eminescu, fost Eminovici, are primele manifestări literare în 1866, când, în ianuarie, moare profesorul de limba română, Aron Pumnul, iar elevii scot o broșură în care apare și poezia „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici.
Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.
Mihai Eminescu ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în „Familia„, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.
Între anii 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle, apoi începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.
Printre prietenii săi îl amintim pe Ion Creangă, pe care îl introduce în universul ”Junimea”.
Între anii 1877-1883 locuiește în București unde este redactor, apoi redcator-șef la ziarul Timpul. Sănătatea devine precară, dar această etapă coincide cu marile poeme – Scrisorile, Luceafărul.
Între 1883-1889 starea de sănătate i se înrăutățește, motiv pentru care Eminescu scrie puțin, spre deloc.
