Necesitatea unui povăţuitor în viaţa duhovnicească

Necesitatea unui povăţuitor în viaţa duhovnicească

– Parinte, in primii ani ai crestinismului crestinii faceau marturisire publica. Aceasta ajuta?

– Altii erau anii cei dintai ai crestinismului si altii cei de acum. Aceasta nu ajuta astazi.

– De ce oare, Parinte? Atunci aveau mai multa ravna?

– Aveau si mai multa ravna si nu aveau cele pe care le au oamenii astazi. Iata, acum perechile se despart fara motiv, nu mai sunt ca cele de odinioara.

Oamenii s-au indepartat de Taina Marturisirii si de aceea se ineaca de ganduri si de patimi. Cati nu vin si cer sa-i ajut in vreo problema de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu merg la biserica. “Mergi la biserica?”, ii intreb. “Nu”, imi raspund. “Te-ai spovedit vreodata?”. “Nu. Dar am venit sa ma faci bine”. “Dar cum asa? Trebuie sa te pocaiesti de gresalele tale, sa te spovedesti, sa mergi la biserica, sa te impartasesti atunci când ai binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim pentru ea?”. “Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre biserici, altă viaţă etc, pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori, la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi face bine”. Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa viitoare şi îţi spun: “Acestea sunt basme”, iar pe de altă parte, te roagă: “Ajută-mă, că iau hapuri”. Ei, cum, în chip magic se vor face bine?

Şi iată că deşi mulţi au probleme pricinuite de păcatele lor, nu se duc la un duhovnic care îi poate ajuta în mod real, ci sfârşesc prin a se spovedi la psihologi, îşi spun istoricul lor, le cer sfaturi pentru problemele lor şi, dacă au de trecut un râu, îi aruncă în apă şi ori se îneacă, ori ies dar unde ies? In timp ce, dacă ar merge să se spovedească la duhovnic, vor trece pe celălalt mal pe pod, fără osteneală, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează harul lui Dumnezeu şi se eliberează.

– Părinte, unii spun: “Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu mergem să ne spovedim”.

– Acestea sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina Mărturisirii. Odată a venit acolo la Colibă unul care avea probleme psihologice, cu   gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. “Ce prevezi pentru mine?”, mă întreabă. “Să cauţi un duhovnic şi să te spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei medicamente”, îi spun. “Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi spune. Mai demult existau”. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi, dar nu primesc ceea ce le spui, şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar aghiuţă se bucură.

– Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit lăuntric?

– Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează.

Inainte de mărturisire în capul lui există ceaţă, vede slab şi îşi justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un “fuuu”, se depărtează ceaţa şi orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc., dacă nu s-au spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea îi primesc să vorbim. Unii îmi spun: “Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îţi poti da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povăţuieşte-mă”. “Deşi mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte şi după aceea vino să discutăm”. Cum oare să te înţelegi cu un om atunci când se află în altă frecvenţă?

Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi nefolositor şi rodeşte duhovniceşte. Intr-o zi săpam în grădină, ca să plantez nişte roşii. In acel timp vine cineva şi-mi spune: “Ce faci, Părinte?”. “Ce să fac? îi spun. Imi spovedesc grădina”. “Bine, Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?”. “Desigur că are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară pietrele, pirul, spinii etc, face legume alese, iar altfel roşiile se fac palide şi slabe!”.

Dumnezeu vrea ca omul să se îndrepte prin om

– Părinte, atunci când mă confrunt cu o problemă şi mă rog în acest sens, cum pot să-mi dau seama care este voia lui Dumnezeu?

– Voia lui Dumnezeu nu se află aşa. Este mai bine să întrebi atunci când ai vreo problemă. Nu cere vestire de la Dumnezeu cât timp poţi cere sfatul vreunui om, pentru că te poţi înşela. Cineva mergea la o biserică şi stând înaintea catapetezmei se ruga: “Maica Domnului, oare să iau banii din cutie?”. Iar gândul îi spunea: “Ia-i”. “Da, o să-i iau”, spunea, şi lua banii. S-a făcut aceasta o dată, de două ori, de trei ori, până când un epitrop şi-a făcut probleme. “Ce se întâmplă? gândea. Cineva ia banii”, şi s-a pus să urmărească. Şi ce să vadă? Peste puţin timp vine acela şi repetă aceleaşi cuvinte: Maica Domnului, să iau banii din cutie?… “Da, o să-i iau”, şi-a spus, şi l-a prins epitropul. Atunci când există un om duhovnicesc pe care îl poţi întreba, întotdeauna trebuie să întrebi. Iar când nu există om ca să-l întrebi – de pildă te afli în pustie – dar înlăuntrul tău există setea ascultării, atunci Bunul Dumnezeu însuşi se face Stareţul tău şi te luminează şi îţi vesteşte. Să presupunem că nu poţi afla pe cineva care să-ţi explice un loc din Sfânta Scriptură? Atunci te luminează Dumnezeu şi îl înţelegi.

– Părinte, cum îşi va da seama cineva dacă ceva ce se întâmplă în nevoinţa sa este de la ispititor sau din propria neatenţie?

– Va merge să întrebe.

– Adică singur nu îşi va putea da seama?

– Deşi va pricepe ceva, nu poate fi sigur. Aici şi unul care are experienţă merge şi întreabă pe altcineva. Eu întotdeauna întreb pentru vreo problemă de-a mea personală. Soluţia mea, şi foarte înţeleaptă de ar fi, o consider cea mai mare prostie când e vorba de vreo problemă personală. Şi nu mă duc la cineva care ştie ce mă odihneşte, ci la unul care nu ştie. Vezi, şi un medic, ca să fie sigur că dă un diagnostic bun într-un caz greu, se sfătuieşte şi cu un alt medic; cu atât mai mult un student! Oricât de duhovnicesc ar fi cineva şi oricât de bine şi-ar aranja problemele sale, nu se poate odihni, pentru că Dumnezeu vrea ca omul să fie ajutat de om şi să se îndrepte prin om. Astfel le iconomiseşte Bunul Dumnezeu, ca omul să se smerească. Trebuie ca fiecare să-şi spună duhovnicului gândurile şi stările prin care trece, ca să-l sfătuiască, iar nu să hotărască singur în problemele grele, nici să înfrunte singur greutăţile ce le întâmpină în nevointa lui, făcând experienţe pe sine, pentru că ispititorul îl va încurca şi-i va pricinui probleme. Unii ajung la punctul în care îşi dau singuri canoane. Lucrurile acestea sunt foarte primejdioase.

Cel care nu are duhovnic ca să se sfătuiască cu el în călătoria sa duhovnicească se încurcă, se osteneşte, întârzie şi cu greu va ajunge la destinaţia sa. Dacă îşi dă singur soluţii la problemele lui, oricât de înţelept ar fi, rămâne întunecat, deoarece se mişcă cu încredere în sine şi mândrie. In timp ce acela care se smereşte şi merge cu încredere şi râvnă la duhovnic şi îi cere părerea este ajutat. Pentru că atunci Dumnezeu cu siguranţă îl luminează pe duhovnic şi îi dă răspunsul corect. Iată, atunci când vine cineva cu evlavie, cu gândul că sunt sfânt, deşi eu sunt tinichea, am observat că simt înlăuntrul meu o schimbare şi cele pe care i le spun nu sunt ale mele. Din aceasta îmi dau seama limpede că omul acesta a venit cu evlavie şi Dumnezeu, ca să nu-l nedreptăţească, îmi dă mie această stare bună. In aceste cazuri, dacă este vorba de o problemă serioasă, Dumnezeu te vesteşte şi-i poţi spune ce se va întâmpla, când se va întâmpla şi cum s-o înfrunte.

In viata duhovnicească este nevoie de povăţuitor duhovnicesc

Astăzi lucrul cel mai de nevoie este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, să aibă încredere în el şi să se sfătuiască cu el. Dacă au duhovnic şi îşi fac un program de rugăciune, cu puţin studiu, dacă merg la biserică şi se împărtăşesc, atunci nu au de ce să se teamă în această viaţă.

Sufletul trebuie supravegheat de duhovnic ca să nu greşească drumul. In nevointa duhovnicească poate ajuta, de pildă, şi studiul duhovnicesc, dar dacă cineva nu are povăţuitor duhovnicesc, îşi poate da propriile lui tâlcuiri la cele pe care le citeşte şi astfel să se înşele. Vezi, şi atunci când cineva merge undeva cu maşina, poate consulta harta, dar mai bine opreşte şi întreabă, ca să nu o ia pe un drum greşit. Să presupunem că porneşte din Atena spre Florina. Are hartă şi o urmăreşte, dar întreabă şi la vreun chioşc dacă merge bine, dacă drumul este bun, pentru că la vreo intersecţie există primejdia s-o ia pe alt drum şi să ajungă în Kavala sau să cadă în vreo prăpastie şi să se primejduiască de moarte. Desigur, se mai poate ca cineva să întrebe, însă să nu o ia pe drumul ce i se spune şi să ajungă în cele din urmă altundeva, sau să nu ia aminte la punctele primejdioase şi să păţească ceva rău. Insă cel ce îi arată drumul şi în acelaşi timp îi spune:  “Ia aminte, la punctul cutare este o curbă primejdioasă, dincolo este o prăpastie…”, unul ca acesta îşi va lua plata sa. Vreau să spun că la fel trebuie să se facă şi în viata duhovnicească. Este absolut necesar ca orice credincios să aibă duhovnic, care îl va povătui cu sfaturile lui şi îl va ajuta prin Taina Mărturisirii. Numai aşa poate trăi o viată duhovnicească ortodoxă şi poate fi sigur că se află pe drumul cel bun.

Desigur, fiecare îşi va alege povăţuitorul duhovnicesc. Nu îşi va încredinţa sufletul său oricui. Precum pentru sănătatea trupului caută un medic bun, tot astfel şi pentru sănătatea sufletului său va căuta un duhovnic bun pe care îl va cerceta în mod regulat, avându-l pe acela ca medic al sufletului său.

Trimiteţi-i pe oameni la duhovnic

– Părinte, de multe ori oamenii, văzându-ne că purtăm rasă, ne spun durerea lor, problemele lor, chiar ni se mărturisesc. Care trebuie să fie oare atitudinea noastră faţă de ei?

– La început, atunci când vi se adresează vouă pentru vreo problemă de-a lor, să-i întrebaţi: “Aveţi duhovnic?”. Şi eu, oamenilor care vin acolo la Colibă să mă întrebe în vreo problemă, le spun: “Eu nu sunt duhovnic; să mergeţi la duhovnicul vostru şi să faceţi orice vă va spune el”. Oamenii trebuie să se pocăiască, să aibă un duhovnic şi să se spovedească, ca să se taie drepturile diavolului. Sunt de acord ca o călugărită să asculte o dată vreo oarecare femeie îndurerată, care are o problemă, şi după aceea s-o trimită la duhovnic. Insă nu sunt de acord să continue să discute cu ea. Sau dacă o femeie nu se foloseşte de duhovnicul ei sau dacă nu a mers niciodată să se spovedească sau se află într-o stare de deznădejde, să o asculte o dată şi după aceea să o trimită la duhovnic şi să-i spună că şi ea se va ruga pentru dânsa.

Afară de faptul că monahia nu are obligaţia să-i ajute în felul acesta, adică ascultând mereu problemele lor, oamenii nu se ajută aşa. Pentru că omul suferă trei feluri de schimbări: de la sine, de la alţii şi de la diavolul. Vin aici, află o mângâiere omenească, dar de îndată ce pleacă de la mănăstire şi se duc acasă, se întorc iarăşi la ale lor şi încep aceleaşi probleme. Şi femeile şi bărbaţii să meargă la duhovnicul lor. Nu este corect să-şi spună problemele lor călugăriţelor. Pentru că după aceea îşi spun: “Le-am spus pe toate; sunt în regulă”, odihnindu-şi astfel în mod fals gândul lor şi nu se mai duc apoi la duhovnic. Iar aceasta este tot o măiestrie a diavolului, ca aceia să nu se spovedească.

Trebuie să înţelegeţi care vă este misiunea voastră ca monahii şi să nu mergeţi să faceţi, chipurile, misiune, deoarece procedând astfel dovediţi că nu v-aţi înţeles misiunea călugărească. Ca monahi avem obligaţia să facem rugăciune pentru problemele celorlalţi, dar nu suntem obligaţi să ne preocupăm de problemele lor. Duhovnicul are obligaţia şi responsabilitatea să facă aceasta. Dacă discută cu voi, vă încarcă pe voi cu responsabilitatea. Duhovnicul însă îi poate urmări de aproape şi să le dea soluţii la problemele lor. Adică este nevoie de treabă. Iar treaba aceasta nu este a monahilor. De la voi se cere numai rugăciune. Pot să trimită şi vreo scrisoare cu un pomelnic având numele lor, ca să facem vreo ată de rugăciuni.

Duhovnicul de aproape

Precum se îngrijeşte cineva ca medicul familiei să fie cât mai aproape de el, aşa trebuie să se preocupe ca şi duhovnicul său să fie aproape de el. Un medic poate ajuta un bolnav atunci când este aproape de el mai bine decât profesorii universitari – deşi aceia au atâta experienţă – pentru că îl poate urmări sistematic şi, dacă va trebui, îl va trimite la un medic de specialitate. M-a impresionat următorul fapt atunci când eram în Sanatoriu: mulţi bogaţi care aveau tuberculoză stăteau acasă şi mergeau la ei profesorii universitari pentru a le face tratament. S-a dovedit însă că tratamentul n-a dat nici un rezultat, pentru că nu puteau să-i urmărească sistematic. De aceea au fost nevoiţi să creeze în Sanatoriu sectoare separate ca să fie internaţi acolo, aşa încât să fie observaţi permanent.

Vreau să spun prin acestea că, precum medicul observă de aproape pe bolnav atunci când îi dă să facă un tratament, ca să vadă dacă medicamentele ce i le-a dat ajută sau au efecte contrare etc. şi potrivit cu aceasta măreşte sau micşorează doza şi, dacă va trebui, poate chiar şi schimba tratamentul, tot astfel şi duhovnicul trebuie să observe de aproape sufletul, pentru că din timp în timp apar diferite schimbări şi reacţii, pe care nu le poate observa de departe, ca să-l ajute pe deplin. Odată am spus unui suflet ce avea o ispită: “Fă aşa şi vei vedea că o vei trece”. Şi într-adevăr, m-a ascultat şi a depăşit ispita. După puţin timp a avut o ispită exact contrară, a înfruntat-o în acelaşi mod şi s-a chinuit. Putea binecuvântata să trimită un om sau să scrie o scrisoare ca să mă întrebe ce trebuie să facă, fiindcă înfrunta o altă greutate, i-aş fi dat alt medicament, adică alt sfat. I-a fost greu să mă întrebe, deoarece eram departe. De aceea eu nu obişnuiesc să dau sfaturi de departe dacă nu-l cunosc bine pe om şi nu am o legătură strânsă cu el.

Duhovnicul în familie

– Părinte, ce cărţi îi pot ajuta pe soţi?

– Ceea ce ajută pe cei căsătoriţi este să nu se îndreptăţească nici unul pe sine. Dacă se îndreptăţesc pe sine, oricâte cărţi duhovniceşti ar citi, nu se folosesc. Dacă au intenţie bună, dacă au duhovnic şi fac ascultare de el, nu vor avea probleme. Fără duhovnic nu se face arbitraj.

Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soţii acelaşi duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic şi femeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari niciodată nu se vor potrivi. In timp ce dacă vor avea acelaşi duhovnic, duhovnicul ciopleşte umflăturile – slăbiciunile – unuia, ciopleşte şi umflăturile celuilalt şi astfel se aplanează greutăţile. Dar astăzi chiar şi perechile care trăiesc duhovniceşte au duhovnici diferiţi. Rar au amândoi acelaşi duhovnic, de aceea nici nu se folosesc. Am în vedere perechi care se potriveau, dar nu aveau acelaşi duhovnic ca să-i ajute, şi s-au despărţit. Iar alte perechi, deşi nu se potriveau au trăit în armonie, deoarece au avut acelaşi duhovnic. Desigur, atunci când toată familia are acelaşi duhovnic, aceasta este şi mai bine. Duhovnicul îi va asculta pe toţi şi problema ce a apărut o va rezolva potrivit cu situaţia. Uneori va zori puţin pe tata sau pe mama, alteori îi va chema şi pe copii dacă nu va putea trage concluzii din cele ce îi spun părinţii. Sau – dacă perechea are probleme şi este de vină, de pildă, femeia – îl poate chema pe bărbat ca să-l sfătuiască cum trebuie să se poarte sau va cere unei rude sau cunoscut al lor să ajute cu discernământ.

Schimbarea duhovnicului

– Părinte, atunci când cineva este nevoit, pentru un oarecare motiv, să-şi schimbe duhovnicul, este oare necesar să-şi spovedească din nou păcatele pe care le-a mai spovedit?

– Este bine să-l înştiinţeze de ele pe duhovnicul cel nou, precum bolnavul care atunci când îşi schimbă medicul îi spune din nou istoricul său, pentru ca medicul să-l poată ajuta cât mai bine.

– Părinte, atunci când cineva vrea să-şi schimbe duhovnicul şi ne întreabă dacă acest lucru este corect, ce trebuie să-i spunem?

– Să ia binecuvântare de la duhovnicul lui. Nu este bine să-şi schimbe cineva uşor duhovnicul. O clădire nu se va construi niciodată aşa cum trebuie, dacă se schimbă mereu inginerii şi constructorii.

Mai demult oamenii mergeau la stareţ ca să ceară sfat în vreo problemă ce îi preocupa ca să fie ajutaţi. Astăzi mulţi nu merg să ceară sfat, ci ca să se îndreptăţească pe sine sau ca apoi să spună că s-au sfătuit şi cu cutare Părinte. “Am mers la cutare şi la cutare, i-am întrebat şi pe Părintele Paisie despre problema aceasta”, spune câte unul, iar eu poate l-am certat sau poate a venit până la poartă şi nici nu a bătut. Aşa ajung să umble de la un părinte la altul fără să aibă vreun duhovnic permanent, iar în cele din urmă se încurcă rău de tot.

Alţii fac o greşeală şi nu se duc s-o spună duhovnicului lor, ci se duc şi o spun altui duhovnic ca să nu-şi piardă prestigiul. După puţin timp fac aceeaşi greşeală şi o spun altuia, apoi altuia, şi în cele din urmă apar înaintea unui duhovnic că a făcut-o doar o dată, înaintea celuilalt tot o dată, şi aşa continuă să greşească şi rămân neîndreptaţi.

Am observat că sunt unii care evită să spună ceva duhovnicului lor, deşi ştiu că îi va ajuta şi nu va duce vorba, dar o spun vreunui cunoscut de al lor, care nu-i poate ajuta şi care sigur o va spune şi altora. îmi aduc aminte că atunci când eram monah începător in viaţa de obşte, venise cineva să se facă monah. A stat o bucată de vreme şi după aceea i-au venit gânduri de plecare, nu s-a dus la stareţ să-şi spună gândurile sale, nici la vreun alt părinte duhovnic, ci i le-a spus unui lucrător din Ieriso, care lucra în mănăstire. Eram şi eu acolo aproape atunci când îi vorbea; curăţăm ceapă în afara bucătăriei. A început aşadar acela, de la vreo doi metri mai încolo, să-i facă o mărturisire cu voce tare. “Imi pare rau că m-am făcut monah”. “Atunci când ai venit, nu ai încercat mai întâi?’, l-a întrebat lucrătorul. “Am încercat doi ani”. “Bine, dar de ce nu ai plecat mai devreme?”. “Iată că nu am plecat”. “Te-au făcut călugăr cu sila?”. “Nu, am vrut şi eu”. “Bine, îi spune, le-ai spus pe acestea stareţului?”. “Nu”, îi răspunde. “Cu ce te vei folosi dacă mi le spui mie?”, îl întreabă acela. Ii spusese întreg istoricul său. Vedeţi? Stareţului, căruia trebuia să i le spună ca să fie ajutat, nu i le-a spus, ci s-a dus să se spovedească la un lucrător. Şi acela ieşind din Sfântul Munte le va spune pe toate în Ieriso, la cafenea, ca să râdă şi va umple satul cu ele. Şi măcar dacă ar fi fost un prost. Dar ştiţi câte dicţionare avea? Greaca veche o ştia la perfecţie.

– Părinte, oare un mirean poate întreba despre vreo problemă de a sa sau despre vreo ispită pe vreun oarecare frate duhovnicesc de al său, dacă duhovnicul său lipseşte?

– Nu-i poate telefona duhovnicului său? Fratele uneori poate ajuta, alteori nu, ba chiar în ciuda bunei intenţii îl poate chiar vătăma. La o nevoie lucrurile se aranjează printr-un telefon la duhovnic. Iar dacă nu poate comunica cu duhovnicul lui şi este ceva serios şi urgent, să-l întrebe pe un alt duhovnic. Este bine să-l întrebe pe duhovnicul său de mai înainte cu care duhovnic să se sfătuiască în acest caz, astfel încât să meargă la unul care are acelaşi duh. Pentru că fiecare inginer are planul său. Poate fi bun şi un plan şi celălalt, dar ele sunt diferite.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca