Biblie veche de 340 ani descoperită în Wisconsin săptămâna trecută, potrivit unor rapoarte locale
În Biserica luterană Sf. Pavel din Bonduel, Wisconsin a fost descoperită o Biblie într-o cămară a unei bucătării rar folosită, unde erau depozitate cărţi vechi şi texte de zeci de ani, a raportat canalul 7 WSAW. Biblia era ascunsă bine, într-un seif din această cămară.”Nu ştim cum de a ajuns acolo. Nu ştim nici cum de a fost păstrată în aşa condiţii de siguranţă. Am fost cerut relaţii celor mai în vârstă persoane aflate printre noi, şi persoanelor din casa de asistenţă medicală, dar nimeni nu pare să-şi amintească” a spus Rev. Timothy Shoup din Biserica Luterană Sf. Pavel, pentru postul de ştiri. Biblie veche de 340 ani descoperita in WisconsinBiblia este din anul 1670, dar Rev. iniţial a crezut că este o greşeală în trecerea datei. Biblia, tipărită manual, nu este din Statele Unite, ci a fost tipărită la Nürnberg, Germania. Potrivit WFRV Channel 5, Biblia este în stare excelentă, în ciuda vârstei sale. Biserica va lua măsuri speciale pentru o conservare chiar mai bună pe viitor. „Este uimitoare”, a spus Rev Shoup, pentru Channel 5. „Mă refer la faptul că paginile sunt clare. Un set de pagini este separat de carte, însă e în stare bună”. Cartea nu conţine doar text ci şi ilustraţii detaliate. „De câte ori văd o ilustraţie de acest fel, realizez cât de frumos arată şi cu cât de multă dragoste a fost muncită”, afirmă Lyle Buettner, un colaborator al serviciului Colecţii Speciale din Biblioteca Seminarului Concordia, pentru Fox Channel 11.
www.lacasuriortodoxe.ro