frica

Părinte, sunt departe de casă, muncesc în străinatate, după trei ani departe de casă, mă simt foarte obosită, fizic şi mental. Mă rog în fiecare zi fac rugăciuni cu candela aprinsă, şi simt că parcă nu aude nimeni rugăciunile mele. Sunt păcătoasă, am făcut greşeli multe, în fiecare zi, cu gândul, cu fapta. Acum nu de mult timp am intrat într-un cerc de discuţii cu două femei chipurile prietenele mele de nu pot să mă concentrez să mă rog, îmi fac în sinea mea discursuri interminabile că ce trebuie să le spun, dar eu am încetat orice legătura cu ele, nu vreau să mai cunosc pe nimeni niciodată în viaţa mea. Vreau să-mi fac prieteni pe toţi sfinţii si pe Dumnezeu şi Maica Domnului. Vreau să muncesc să-mi plătesc datoriile şi apoi mă întorc la copilul meu care la anul termină facultatea de drept la Iaşi, şi de care sunt mândră. Sunt divorţată, am cunoscut aici un bărbat cu care ies de trei ani, este de aici, dar sărac ca şi mine, singur ca şi mine, este o persoană bună şi cu frică de Dumnezeu, este catolic. Nu găseşte loc de muncă şi aici este criză, vin vremuri grele. Îl mai ajut şi eu mă mai ajută şi el, eu lucrez la fix, 24/24 h. Îmi este frică de mine, mă simt singură, trădată şi săracă, nu am spor la bani cum îi iau aşa îi şi dau, nu mai fac faţă cheltuielilor, simt că mă îmbolnăveşte starea asta, am frică că din toate rugăciunile mele nu mă ascultă nimeni pentru că sunt păcătoasă, sau mi se întâmplă ca în timpul rugăciunilor mintea mea zboară sau citesc rugăciunea şi o termin şi îmi dau seama că nu ştiu ce am citit, îmi este frică de mine mă simt singură, goală, pustiită şi o mare păcătoasă!””