Sărut mâna, Părinte. Am nevoie foarte mare de un sfat de la dumneavoastră. Acum 3 luni am făcut cunoștință cu un băiat la Mănăstire, el e fost student la Teologie și vrea să se facă Preot, este un băiat care de mic a crescut la biserică, evlavios, și mereu ajută oamenii să se apropie de Dumnezeu. Am început a ne întâlni, și el mereu cu zâmbetul pe buze îmi spunea că mă iubește și că eu voi fi soția lui. Eu însă mă consider nevrednică să fiu soție de Preot, pentru că eu am crescut ceva mai departe de credință, am săvârșit nenumărate păcate. Eu abia acum 3 ani am decis să-mi schimb viata și mi-am mărturisit păcatele, mi-am îndeplinit canonul și încerc să trăiesc alfel. Dar cu toate astea, m-am simțit nevrednică de așa dar de la Dumnezeu, cu toate că el credea în mine. Însă eu păcătoasa și netrebnica am nesocotit acest dar și nu am prețuit acest băiat, mă comportam rece cu el cu toate că eu eram tare fericită că el este alături de mine. Și iată acum 2 săptămâni acest băiat a făcut cunoștință cu o altă fată la mănăstire, și mie mi-a spus că între noi nu mai poate fi nimic, și el acum este împreuna cu ea. O, Doamne, plâng și mă tânguiesc acum de prostia care am făcut-o, puteam să fiu așa de fericită alături de omul acesta, dar eu i-am dat cu piciorul. Acum așa de tare mă doare sufletul și am așa de mare nevoie de el, dar nu mai pot face nimic. Mi-am cerut iertare, i-am spus că vreau să fiu cu el, că-l iubesc, dar el nimic. După ce l-am pierdut am înțeles că eu anume de el am avut nevoie, anume de așa soț ca el. Ce mă sfătuiți să fac Părinte?