pacatul avortului

0
0

Bună ziua! După căsătorie ne doream foarte mult un copil cu soțul. Am rămas însărcinată chiar din prima lună, dar nu mă simțeam bine sufletește, parcă presimțeam că ceva nu este în regulă cu copilul. Când am făcut ecograf medicul mi-a spus că fatul este foarte bolnav (ceva grav la creier) și dacă nu va muri în burtă în următoarele luni, va fi o legumă când și dacă se va naște. Mi-a spus că trebuie să întrerup sarcina la indicații medicale. Eram atât de speriată ș … am făcut acest păcat. Acum realizez că trebuia să-mi duc crucea și Dumnezeu decidea ce se va fi întâmplat. M-am mărturisit, am făcut canon, am plâns mulți ani, sufletul îmi este plin de regrete.. frică și durere. M-a binecuvântat Dumnezeu să rămân însărcinată a doua oară, cu gemeni, dar s-au oprit în evoluție la 2 luni (nu bătea inima) și am băut pastile. M-am mărturisit, m-am rugat, am fost la Sf. Matrona din Moscova și acum am un copil sănătos, dar sufletul oricum este măcinat de vină. Știu că trebuie să mă pocăiesc toată viața. Am decis să înfiez un copil (nu numai pentru iertarea păcatului, dar și pentru că scopul vieții mele este să fiu mamă). Am vorbit cu părintele duhovnic și mi-a spus că frica pe care o simt în suflet este de la păcat. Când o sa dispară această frică – când Dumnezeu o să mă ierte? Vă mulțumesc mult și anticipat!

  • iulianna a întrebat 12 ani ago
  • last edited 12 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, frica pe care o simţi este conştiinţa trează care îţi dă de ştire să te pocăeşti acuma, să să te cureţi de păcate, prin Taina spovedaniei, curățirea, urmează după pocăință – și anume, după pocăința cea mare și desăvârșită. Pocăința cea mică este ca o scărpinare a rănii ce-l arde și îl mănâncă pe om. Curățirea este tămăduirea rănii. De îndată ce omul se pocăiește cu adevărat de păcatele făcute, are două dorințe: să șteargă cumva din trecut negrele sale păcate și să nu le mai săvârșească niciodată. Cum își va șterge omul păcatele din zilele cele de demult, din vremile care nu se întorc.numai Unul Dumnezeu, Atotțiitorul, poate spăla și albi zilele noastre negre din trecut. Singur Dumnezeu poate ierta păcatele și le poate șterge din viața noastră. Curățirea de păcate o face Însuși Dumnezeu, prin Duhul său cel Sfânt. Domnul lucrează, cu dragoste, curățirea tuturor celor care i-o cer. Precum maica își spală cu bucurie și cu dragoste pruncul care a căzut în noroi și s’a murdărit, ce vine plângând și-o roagă să-l spele și să-l curățească, așa și milostivul nostru Tată ceresc îi curățește pe păcătoșii ce strigă către El, întinați fiind. În cele din urmă, numai Unul Dumnezeu cel Viu poate să ierte păcatele și să le șteargă din viața noastră, numai El poate mai vârtos decât zăpada să albească sufletul nostru, după cuvintele psalmistului. Dar Bunul Dumnezeu ne-a poruncit și osteneală pe măsura puterii și înțelegerii noastre. Fiul lui Dumnezeu a arătat limpede ce voiește sfânta voie a lui Dumnezeu ca voia noastră să facă și să înfăptuiască. Osteniți-vă cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu plângerea, cu iertarea păcatelor celorlalți, cu înfrânarea, curăția trupească și duhovnicească, cugetarea la Dumnezeu, cu pomenirea morții și a înfricoșatei Judecăți a lui Dumnezeu, cu cugetarea la fericirea veșnică a dreptului și la cumplitele munci ale păcătosului în iad, și cu toate celelalte poruncite în Evanghelie, de Sfinții Părinți ai Bisericii tâlcuite și în pilde înfățișate. Toate acestea – toate, de la cele mai mari până la cele mai mici -, slujesc la curățirea sufletului de păcate. Celui ce trece una dintre acestea cu vederea, cu anevoie i se vor vindeca rănile păcatului. Trezirea înseamnă vederea rănilor sufletului. Pocăința înseamnă tăierea și deschiderea acestora. Curățirea înseamnă că omul a făcut totul să scoată tot puroiul din rană, ca aceasta să se poată tămădui.

Prot.Victor Mihalachi
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.