Ajutor!

0
0

Bună ziua! Am o problemă care s-a declanşat (sau accentuat) de când sunt cu prietenul meu (6 ani). Sunt foarte anxioasă şi ipohondră. De exemplu acum 2 săptămâni am răcit şi acum mi-e frică să nu ajungă răceala aia la inimă. Vă rog să nu râdeţi de mine, depun eforturi mari să mă vindec de asta! Doar că nu mă pot opri din a căuta pe internet tot felul de prostii. Nici nu prea dorm noaptea, dar acolo am găsit un sprijin în Sf. Nectarie, la care mă rog şi apoi adorm imediat. Deci, vreau să scap de anxietatea asta sau măcar să învăţ să trăiesc cu ea. Vreau să scap de ipohondrie sau măcar să învăţ să o ignor. Eu am avut probleme nasoale din cauza anxietăţii, faceam crize de tetanie în fiecare zi, mi se încleşta tot corpul. Duhovnicul m-a vindecat de la prima spovedanie. Acum e foarte ocupat, e plin de lume la el, de aceea nu mă duc să vorbesc şi caut ajutor aici. În încheiere trebuie să menţionez mai multe aspecte: problemele mele au început, aşa cum am mai spus, de când sunt cu prietenul. Nu mai trăim în păcat şi prefer să fiu părăsită decât să mai greşesc în faţa lui Dumnezeu. Am vorbit de multe ori despre căsătorie până când a auzit mama lui. De atunci pur şi simplu nu mai vrea să vorbească. Mama lui nu e de acord cu căsătoria, ea nu a fost căsătorita şi spune că nu e la modă. Se poartă destul de ciudat…la un moment dat mi-a zis că spera să nu devină niciodată bunică. Nu mă simt deloc bine în preajma ei…Menţionez că face yoga şi la un moment dat ne-a zis că are ‘bioenergie”. Dacă vrea să facem ceva şi noi nu putem sau nu avem chef, eu mă simt rău. Nu îmi pot explica ce se întâmplă, dar mă gândesc cu o oarecare teamă, că problemele mele să nu fi pornit de la ea. Mă rog, de la păcatele mele, lecţia divină venind prin ea.Vreau să îmi scot ideea asta din cap, dar nu pot. Cu cât mă rog mai tare, cu atât sunt convinsă mai tare că ceva nu e în regulă cu ea…La un moment dat ne-a zis să mergem în Grecia toţi 3. Mie şi iubitului nu ne place să stăm la plajă. Ea s-a enervat foarte tare, a zis că nu suntem în stare să ne distrăm. Are 60 de ani aproape, dar nu îşi acceptă vârsta..Vrea să pară mult mai tânără, la un moment dat i-a cerut iubitului meu să o ducă în club. Nu mi s-a părut în regulă…În sinea mea m-am enervat dar îmi doresc să nu mă enervez ci să o iubesc mult. Ea stă singură, încerc să o înţeleg şi pe ea, nu e uşor să stai singur, mă rog să îşi găsească un soţ iubitor, pentru liniştea tuturor. Nu ştiu ce să mai fac…Mulţumesc! Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, ce înseamnă îmi doresc să nu mă enervez,dacă cu adevărat îți dorești și rogi pe Dumnezeu să te ajute atunci nu te vei înerva. Credința stă la baza tuturor rezolvărilor de probleme și mântuire a sufletului. Credința sutașului Corneliu, a femeii cu scurgere de sânge, a lui Iair pentru fiica sa, iată ce ar trebui să te preocupe și atunci când vei avea macar un firișor nevăzut cu ochiul liber de credință pe toate le vei rezolva, va face Domnul regulă în cerințele tale.

Dobândește pace și o urmează și mii de suflete se vor aduna în jurul tău.

Prot.Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.