Binecuvântaţi, părinte. Am dus o viaţă desfrânată, murdară, groaznică.. Nu cred că există om mai păcătos ca mine. Acum şase ani, mi s-au luminat minţile (am impresia că s-a rugat cineva pentru mine), am o „familie”, un copil extraordinar, sunt mai mult decât fidelă, cu toate că sunt „bombardată” cu priviri şi complimente (fiind îmbrăcată modest). Îmi dedic timpul „famliei”, merg la sfânta biserică, am o grijă pregnantă pentru concubin şi copil. Ştiu, părinte, că trăim în desfrâu, ştiu, dar parcă ne oprea cineva să ne cununăm până acum. Durerea mea vine dintr-o relaţie în care s-a avântat „soţul” meu cu o colegă, care este căsătorită şi are un copil. Acum o lună am aflat acest lucru. M-am spovedit cu mare căinţă pentru toate păcatele săvârşite până acum. Numai bunul Dumnezeu ştie prin ce am trecut şi trec… Mă doare… Realizez că toate vin din păcat, pentru că trăim necununaţi, că nu ne e sfinţită casa şi câte şi mai câte… Ştiu că nu voi mai avea încredere în omul care m-a tradat, l-am iertat, mă rog pentru el să-i lumineze Dumnezeu mintea (pentru că spunea: fizic voi fi cu tine şi cu copilul, dar gândul îmi va fi în altă parte…) Dureros… Femeia, adică „dragostea adevarată” cum s-a exprimat el, îl sună, îi scrie, ascunzându-se de soţul ei cu care e pe cale de divorţ din această pricină. Ca orice mamă, îmi iubesc copilul şi nu doresc să-l separ de tatăl său, mai mult ca atât nu am unde merge în altă parte (locuim peste hotare). De aia lupt, mă rog, nu mă las, rabd, calc peste orgoliu, închid ochii la multe chestii, sufăr…Mi-e ruşine de el când mă vede distrusă, palidă, suferindă şi împrăştiată prin toate ungherele casei… Nădăjduiesc în bunul Dumnezeu, mă rog şi El îmi dă puteri, mă ridic, căci viaţa trbuie să meargă înainte, trebuie trăită frumos, curat şi în legea Domnului nostru. Să nu deznădăjduim, să cerem şi ni se va da: să batem şi ni se va deschide…Să aşteptăm şi vom auzi:”…Cornelia, numai tu eşti dragostea mea, am fost un prost, iartă-mă. Trebuiau să se întâmple toate ca să-mi dau seama cât de mult ţin la tine, la copil…voi sunteţi totul pentru mine.Vreau să ne cununăm şi să mai avem copii, să fim tot timpul împreună…Îmi eşti atât de scumpa şi nu te dau nimănui.”Doamne, dă-mi putere să accept lucrurile pe care nu le pot schimba şi dă-mi putere să pot face diferenţă dintre ele! Amin! Îţi mulţumesc, Doamne, că ai auzit rugăciunile mele. Cât rău Ţi-am făcut, dar Tu mă răsplăteşti cu „familie” nedestrămată, bărbat raţional şi fericire.
- cornelia a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, necazurile trebuie văzute în lumina iubirii lui Dumnezeu, care face tot ce poate spre a-l câștiga pe om din robia duhurilor necurate. „Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când ești mustrat de El. Căci, pe cine îl iubește, Domnul îl ceartă și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește. Răbdați, spre înțelepțire, Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii. Căci, care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește?” (Evrei 12, 5-7).Răbdarea cu înțelepciune a necazurilor ne apropie și mai mult de Dumnezeu, suferința având în acest caz o valoare răscumpărătoare. În vremea necazurilor înțelegem mai bine neputința proprie și nevoia de ajutorul lui Dumnezeu, singurul care poate alunga de la noi toată durerea și întristarea. În momentele grele ale vieții, chiar și nevrând, avem șanse mai mari să ne întalnim cu Dumnezeu.
Prot.Victor Mihalachi
Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/care-sunt-cauzele-necazurilor-care-vin-asupra-noastra/
Moldova Ortodoxă
Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/care-sunt-cauzele-necazurilor-care-vin-asupra-noastra/
Moldova Ortodoxă
Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/care-sunt-cauzele-necazurilor-care-vin-asupra-noastra/
Moldova Ortodoxă
Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/care-sunt-cauzele-necazurilor-care-vin-asupra-noastra/
Moldova Ortodoxă
Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/care-sunt-cauzele-necazurilor-care-vin-asupra-noastra/
Moldova Ortodoxă
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.