Am o problemă care mă macină tare pe interior. Am 29 de ani şi sunt căsătorit. Fumez de 15 ani zilnic. Cu toate că am încercat de multe ori să mă las de acest viciu nu am reuşit. Zilele trecute am fost la preot şi am jurat că nu mai fumez. M-am ţinut tare câteva zile, dar apoi parcă mi-a luat minţile şi am pus ţigara în gură. De atunci nu mai am linişte. Am citit că e păcat să juri în biserică şi dacă încalci jurământul păcatul este la fel de mare cu păcatul fumatului în cazul meu. Se spune că Dumnezeu ştie dacă te poţi ţine de jurământ sau nu de la început. Am fost dimineaţa la biserică şi pentru prima oară în viaţa mea nu am putut privi icoanele şi îmi era o ruşine de mine de muream. Era slujbă şi am vrut să aştept să se termine să pot vorbi cu preotul unde am facut jurământul. Dar l-am privit 2 minute şi îmi era aşa de genă de mine că am ieşit cât am putut de repede din biserică. Am un canon de la un preot şi am de citit câte o catismă din psaltire zilnic printre altele. Când o deschid, nu am curaj nici să citesc. Nu ştiu ce să fac. Cu toate astea nu pot să las ţigările. Vă rog, ajutaţi-mă!!
- cosmin a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, închipueți că ai o stadie de cancet de gradul I și dacă mai prelungești să fumezi peste jumătate de an vei părăsi viața pământească. Iar dacă nu vei lăsa fumatul așa și va fi credemă. Mergi neapărat la preot și spunei ce ai făcut. Și fugi cât mai repede de scârbavnicul mădular al diavolului , nu îl mai băga pe gură că te spurci .
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.