Sărut mâna, Sfințiți Părinți. Aș dori și eu un sfat din partea Dumneavoastră cu privire la un aspect care mă neliniștește profund. Am o cumnată pe care o stăpânește cumplit păcatul invidiei. De când suntem rude i-am iertat multe, pentru că ne deosebim foarte mult ca și caracter – ea este impulsivă, vulcanică, foarte vorbăreață ( de multe ori își spune toate gândurile care-i trec prin cap), iar eu sunt mai calmă, deși și eu mă enervez în sinea mea și ma supăr, dar de multe ori nu arăt acest lucru, tocmai pentru a evita cearta și să fie bine în familie. Am citit un articol pe situl crestin-ortodox despre invidie și tot articolul i se potrivește cumnatei mele, de la început până la sfârșit. Judecă pe toată lumea, uneori dacă nu găsește motivul, se leagă de defectele fizice ale omului , le scoate porecle, îi hulește pe toți. Doar la ea nu vede niciun defect. I-am spus că e păcat, mă smintește și pe mine, făcându-mă ca la rândul meu s-o judec eu pe ea pentru ceea ce spune. Zilele astea a făcut un lucru urât de tot: la școală avem fetițele înscrise în aceeași clasa întâi. După ce s-a „razboit”cu una dintre mămici pe motive copilărești, s-a legat de d-na învățătoare, reproșându-i într-un mod cu totul necivilizat și nerespectuos de față cu copiii clasei și alți părinți că laudă doar pe anumiți copii (printre care și pe fetița mea), arătându-și și de această dată invidia, spre consternarea d-nei învățătoare și a părinților. Nu știu cum să procedez, cum s-o fac să realizeze cât de mult greșește, cât de mult rău îi poate face copilului ei având un astfel de comportament; mă rog pentru ea în rugăciunile mele, dar vă rog să-mi spuneți Dumneavoastră ce aș mai putea face pentru ea. Ea are păcate foarte grele, n-aș vrea să i le spun eu și pe celelalte, nu știu dacă le mărturisește și cum le mărturisește. Vă mulțumesc pentru răbdare și rugați-vă pentru noi păcătoșii să ne vedem păcatele, să le conștientizăm și să ne îndreptăm în această viață! Post ușor și binecuvântat doresc tuturor!
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 1 an ago
- You must login to post comments
Maica Siluana răspunde cuiva la subiect foarte frumos…
Poate va fi de folos și pentru ruda Dvs., odată cu rugăciunile pe care le vărsați!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.