Bună ziua, părinte, noi avem 2 fetiţe, de 4 şi 2 ani, suntem părinţi tineri, de mici le ducem aproape regulat la biserică şi le împărtăşim, dar de când asta mai mica a început să meargă şi să vorbească, se ceartă mereu, ţipă şi plâng toate ziua dacă sunt împreună, nu mai ştim ce să facem, şi respectiv şi în biserică fac mare gălăgie, şi ţipă, că stau aproape toată slujba afară, mentionez că locuim în Italia, şi slujba durează cam 1,5 oră, acum în post maxim 2 ore, chiar acum duminica am fost, şi au început să se certe şi ţipau că le-am scos afară şi le-am tras vreo 2 palme, si fetiţa mai mare urla că vrea acasă. Unicul moment cînd îs fericite şi-s foarte bucuroase este când iau sfânta împărtăşanie. Dacă merg numai cu una, atunci stă cumincioară, dar cum sunt amândouă, e dezastru. Recunosc că nu sunt o mama răbdătoare, şi nici nu mă rog în fiecare zi, şi întotdeaună am strigat la ele, că am şi o fire nu tare calmă, dar nu ştiu de unde şi cum să încep ca să le fac să iubească biserica şi să se iubeasca între ele. Sfătuiţi-mă şi mă rog de mă iertaţi.
- natalia a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, însăși cuvintele; Recunosc că nu sunt o mama răbdătoare, şi nici nu mă rog în fiecare zi, şi întotdeaună am strigat la ele, că am şi o fire nu tare calmă, vorbesc de la s ine. Copilul se educă încă din burta mamei sale, el tot aude , vede, simte, și tot înregistrează formânduși caracterul, iar cu timpul crescând aplică tot ceia ce a moștenit de la părinți încă din burta mamei sale. Acuma eu te sfătui să muncești mai întâi asupra propriei persoane, să te înarmezi cu răbdare, să te schimbi tu mai întâi, deprindete cu rugăciunea acsă , pe fetițe cointereseazăle la rugăciune, numai nu cu sila ci cu blândețe și dragoste , puțin câte puțin , pentru că dacă nu vei proceda așa când vor crește vei avea foarte mari probleme cu ele. Doamne ajută.
Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18,16). Exact aceasta este cea mai mare datorie a părinților creștini: să îi călăuzească pe copiii lor către Mântuitorul Hristos.
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.