Blestem

0
0

Părinte, pe scurt vreau să îţi spun că sunt aproape sigur că sunt blestemat. Am nevoie de o soluţie urgentă, rugăciuni sau altele pe care le pot face, nu sunt certat cu nimeni, nu duşmănesc pe nimeni, iar în ultima perioadă am început să-mi pierd credinţa în Dumnezeu… sper că ma poţi ajuta, îţi mulţumesc anticipat.

  • You must to post comments
0
0

Frate, în astfel de situații, există Taina Sfintei Spovedanii. Există la Sfânta Spovedanie și rugăciune specială pentru dezlegarea blestemurilor. Doar să mergeți și să-l rugați pe părintele și pe Bunul nostru Dumnezeu să vă ajute!

Cât despre credință, dar de fapt și de insuccesele din viață, nu putem să-l învinuim pe Dumnezeu… Doar pe noi înșine. Nu Dumnezeu trebuie să ne înmulțească credința, ci noi înșine datori sântem să ne rugăm. La noi însă se primește invers. Ne-am rugat odată, de două ori, dar și atunci cu gândul unde vrei doar nu la Dumnezeu și deja curg pretențiile în adresa lui Dumnezeu. Mi se pare mie că nu e tocmai cel mai corect din partea noastră…

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.