Doamne Ajuta

0
0

Doamne ajută, Părinte, aş avea mare nevoie de ajutor, vă rog să îmi spuneţi ce pot să mai fac, am avut un prieten, am fost împreună 3 ani de zile, dar acum ne-am despărţit pentru că au intervenit prietenii cu care el stă în chirie, mereu când intervin ei, noi ne despărţim Acum în septembrie mi-a dat inelul de logodnă, iar în octombrie la sfârşit s-a despărţit de mine, ca să aflu că acum umblă cu o fată pe care a adus-o prietenul său. Câteodată îmi spune că nu m-a uitat, dar nu mai putem fi împreună, pe urmă că e îndrăgostit de aia, dar eu i-am cerut să nu mă mai caute pentru că de fiecare dată când mă sună, ne certăm, sau îmi spune că vom fi împreună, iar că el așa presimte, dar acum nu ne putem împăca, pentru că el s-a obișnuit cu fata aceea cu care umblă acum, am fost şi la duhornicul meu, mi-a dat să citesc acatistul Buneivestiri miercuri şi a Sf. Mina  vineri, şi zilnic paraclistul Maicii Domnului, pe care le-am terminat, dar el nu s-a întors la mine, ce mă sfătuiţi să fac, ce să mă rog. Vă rog să mă ajutaţi, vă mulţumesc.

  • Alexandra a întrebat 11 ani ago
  • last edited 12 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Să vă găsiți un alt prieten, în care să încercați să NU-L vedeți pe fostul prieten! Soră, nu vă jucați cu viața. Va purtat cu vorbe dulci 3 ani de zile și o să vă mai poarte ceva timp, ca la urmă să se căsătorească cu cealaltă!

Nu vreau să vă traumați. Uitați-vă real la viață, lăsați trecutul trecutului, mergeți și vă mărturisiți și vă împărtășiți și trăiți viața cu Dumnezeu!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.