Nu știu exact cum să mă exprim, dar simt că m-ați putea ajuta. Am fost căsătorită câțiva ani buni (ani în care m-am înțeles bine cu soțul meu, toate lucrurile erau normale – cât se poate în ziua de azi). Din diverse cauze am ajuns să ne certăm. Am renunțat să mai mergem la biserică (la începutul relației mergeam în fiecare duminică și-n zilele de sărbătoare). Acum doi ani am divorțat (din cauza infidelității, atât a soțului cât și a mea). Imediat după despărțire soțul s-a mutat cu altcineva. De câteva luni locuiesc și eu cu un alt bărbat, dar tot timpul mă gândesc la sinucidere. Pare că viața mea nu mai are sens fără soțul meu. Sunt sigură că ați mai auzit astfel de cazuri și-mi pun speranța că-mi puteți da un sfat. Locuiesc în Spania și-n orașul unde sunt nu există preot român. Cred că dacă aș merge la biserică mi-aș mai recăpăta puțin speranța și curajul. Îmi veți spune că gândul de sinucidere vine din faptul că m-am îndepărtat de biserică și de Dumnezeu… Nu știu ce să fac. Mă simt nefericită și la fel și soțul meu. Spune că el încă mă consideră soția lui și așa va fi mereu, dar nu există nici o șansă de împăcare. Eu cred că nu putem să trăim alte vieți, pentru că suntem legați împreună de Sfânta Taină a Cununiei. Oare în ce condiții (în afară de moartea unuia din soți) un preot ar putea să lege alte vieți între ele… Sunt foarte bulversată și nu am cu cine să vorbesc. Sper că-mi veți da un sfat… Mulțumesc.