Sărut mâna părinte, am 45 ani și nu m-am spovedit niciodată. Cred în Dumnezeu și vreau să țin tot postul mare și să mă spovedesc, dar am foarte multe păcate printre care malahia, sex animalic cu soția, oare Dumnezeu îmi iartă păcatele? Părinte, iartă-mă, dar am uitat că avem și avorturi și de câteva zile am citit cum este în iad și tare îmi este frică părinte, plus de asta mă gândesc să mă călugăresc pentru că-mi este foarte frică și am început să plâng pentru păcatele care le-am făcut, Doamne iartă-mă.
- Sandu a întrebat 11 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, pentru Dumnezeu nu contează unde te vei pocăi cu adevărat de păcatele tale la mănăstire sau în lume. Cel mai important e să le mărturiseşti cu o adâncă părere de rău, să îndeplineşti canonul primit de la preot şi să nu revii la ceea ce a fost altă dată. Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. De vă căiți din inimă, plângeți și vă tânguiți, vă va ierta Mântuitorul. Aşa că nu mai amânaţi, dar pregătiţi-vă pentru o mărturisire curată pentru a vă împăca cu Domnul şi a primi iertare.
Doamne, nu ne aduce aminte nouă păcatele plânse din inimă.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.