Doamne ajută! Mă iertaţi părinte, nu am avut ocazia să citesc niciodată Biblia, şi nu ştiu prea multe din învăţăturile ortodoxe. Aş vrea să vă întreb cum se numeşte fructul din care a mâncat Adam şi Eva? Din popor se zice că au gustat din măr dar totuşi existau pe atunci mere în Orient? Iertaţi-mă pe mine păcătoasa! Binecuvântaţi Părinte!
- a întrebat 11 ani ago
- last edited 11 luni ago
- You must login to post comments
Pomul Cunostintei Binelui si Raului! Atat, ne spune Sf. Scriptura!
– Dumnezeu nu a interzis omului să mănânce din „pomul vieţii”, ci doar din cel „al cunoştinţei binelui şi răului”. Este interesant că ambii pomi erau în acelaşi mijoc al Raiului. De aici Sf. Grigore de Nyssa şi mai ales Maxim Mărturisitorul spun că e vorba despre acelaşi pom, dar privit diferit.
– La prima vedere „cunoaşterea binelui şi a răului” nu are nimic negativ în ea, pt că este vorba totuşi de „cunoaştere”, nu? Dar nu este aşa! Sfinţii Părinţi vorbesc despre pericolul acestei cunoaşteri duplicitare şi contradictorii, care este pe deasupra şi amăgitoare. Unii chiar spun că această denumire a pomului nu este cea dată de Dumnezeu, ci de diavol. Este ispita cunoaşterii „atee”, adică în afara lui Dumnezeu care numai pt a amăgi are şi o valenţă „bună”, dar scopul unei astfel de cunoaşteri duce doar la rău.
– Dumnezeu ar fi dorit să creştem până la vrednicia de a mânca din „pomul vieţii”, prin care am fi primit o cunoaştere existenţială, care nu anulează raţiunea, ci o îndreaptă în întregimea doar spre rugăciune şi contemplaţie, nu spre iscodire şi îngâmfare.
Sa va intareasca Bunul nostru Dumnezeu in cunoasterea Adevarului si a Vietii Vesnice!
Preot Iulian Rata
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.