iertare

Părinte, dacă cineva a făcut un păcat și-i pare rău din adâncul sufletului și prin vorbe și purtare își cere iertare și de la cei cărora le-a greșit și de la cei care poate au fost smintiți de greșeala lui și aceștia toți nu-l iartă ci îi „scot ochii” cu acea greșeala la infinit, și nu vor să se reîmprietenească cu persoana care a greșit, s-o ierte și să-i fie apropiați din nou, unde să se oprească păcătosul cu cererea de iertare față de aceste persoane, având în vedere că aceasta nu-i va fi acordată niciodată, probabil din neputința sufletului său din alte cauze de ei știute? Păcătosul își cere iertare în continuare până o capătă de la ei, sau se oprește și-și vede de drumul său de pocăință în fața lui Dumnezeu și rămâne cu o părere de rău că alții stau veșnic supărați pe el? Doamne ajută!