convorbire

Sărut mâna, Părinte! Într-o sâmbătă dimineață, după ce m-am întors neașteptat de repede de la slujba de Pomenire a Morților de la Sfânta Biserică, am intrat pe ușă, fără să fiu atentă, și l-am auzit pe soțul meu vorbind cu o persoana la telefon, în care îi spunea: „unde să mai plece și asta cu 4 copii, nu se mai uită nici xxxx la ea…”. Cu o noapte înainte soțul venise foarte beat de undeva, târziu în noapte și eu am tăcut, nu am vorbit cu el atunci, dar vroiam să-l întreb ce s-a întâmplat și apoi l-am auzit spunând cuvintele astea, care m-au durut foarte tare, mai ales că el se prefăcea că nu a zis nimic, nici eu nespunându-i că am surprins conversația pentru că eram prea buimăcită. Avem 4 copii și soțul suferă de patima beției. Am căzut într-o depresie și o deznădejde de atunci, deși nu mai aud subiectul în discuție, pe mine tot mă doare, chiar dacă el nu bănuiește. Mă face să cred că el așa în acești termeni vorbește despre soția lui care i-a născut 4 copii și care i-a îndurat atâtea. El mă socoate un fel de pres de șters pe picioare, așa mi-am dat eu seama. Vă rog, Părinte, cum să fac să-mi revin din împietrirea inimii, pentru că nici la Biserica nu mă mai pot concentra, parcă aș fi moartă. Menționez că am un copil mic și nici depresia de după nașterea lui nu mi-a trecut. Sunt la pământ, ajutați-mă, vă rog! Vă mulțumesc.