Despre spovedanie

Sărut mâna părinte. Aș avea o întrebare referitor la taina spovedaniei. Sunt și eu un bărbat care am început să mă preocupe mai mult cele ale credinței și bisericii de vreo câțiva ani încoace. Mai inainte, mă duceam la biserică doar o odată în an, precum obișnuiesc marea majoritate a creștinilor noștri, în postul mare. Nu cred că mă spovedisem vre-o dată până atunci așa cum se cuvine și desigur mai și osândeam primind sfânta Împărtășanie cu nevrednicie (nu că acum aș fi foarte vrednic, dar măcar încerc să mă pregătesc), căci nici nu conștiemtizam ce este aceasta. După ce am înțeles importanța credinței, am mărturisit cele mai grave păcate din tinerețe și încerc să mă îndrept pe acest făgaș îngust al credinței. Nu am un părinte duhovnic stabil și de fapt nici nu știu ce înseamnă asta de a avea un duhovnic, deși mult se scrie și se vorbește despre asta, chiar și aici pe ortodoxia.md Eu m-am spovedit mai mult în alte biserici, decât la acea din sat. Acum că m-am trezit un pic ca să spun așa, văd un pic cu alți ochi acest obicei al nostru de a spovedi și împărtăși o dată în an. Primim acest eveniment mai mult ca pe o obligație pe care trebuie s-o îndeplinim o dată în an. Pun pariu că mai mult de o jumătate din cei care se împărtășesc, mai ales acei tineri de 10-16 ani, nici nu înțeleg ce-i aia Împărtășanie. Preotul desigur ține cuvântare de fiecare dată și explică cât se poate de clar ce-i aceasta împărtășanie, dar eu nici nu băgam în cap mai înainte ce spunea preotul, parcă pe o ureche intra și pe alta ieșea, dar nici nu mă interesa. Mă duceam la biserică și de multe ori ne amuzam, și nici nu încercam să ascultăm sau sa înțelegem slujba. Ca să nu mai întind mult povestea mea, vreau să întreb cum priviți dumneavoastră această practică a spovedaniei în care nu se face nici o spovedanie de fapt, ci preotul doar dezleagă. Am fost de exemplu acum de Florii seara la mărturisire și duminica la Împărtășanie. Nu am văzut nici unul dintre enoriași să zăbovească sub „poală” (mă iertați am uitat cum se numește) preotului ca să mărturisească ceva, ci doar spuneau numele și atât. Desigur am fost și eu printre aceia, deși poate puteam să mărturisesc un păcățel acolo. Dimineața, s-a întâmplat același lucru, toți enoriasii care se spovedeau treceau ca pe banda rulandă pe sub „poala” părintelui. Mă iertați părinte, nu vreau să învinuiesc acum preotul nostru din sat, căci și, noi, enoriașii poate nu aveam foarte mult curaj, ca să spun așa, și căutam să se scoată din noi cu cangea. Nu știu, poate preotul respectiv ar trebui să îndemne, sau să încurajeze, mai mult ca cei care vin la spovedanie să mărturisească, să mai zăbovească puțin, nu doar să le pună poala în cap, să facă cruce deasupra și mai departe. Eu acum aș vrea să caut un duhovnic stabil la care să mă pot spovedi așa cum trebuie, și de aceea vreau să întreb dacă ar fi bine să-l găsesc în altă parte, nu în sat la mine. Mă iertați pentru o postare așa de lungă. Sărut mâna.