cind se fac nunti

0
0

Sărut mâna părinte, suntem un cuplu care a decis să se căsătorească, dar parcă nu este cu Doamne ajută, am hotărât să facem nunta în 2014, dar au apărut numai certuri și probleme cu părinții și am fost nevoiți să anulăm nunta până în 2015, între timp s-au mai calmat spiritile, avem niște nași exemplari și suntem și noi cu frică de Dumnezeu și am vrea să ne cununăm totuși cât mai curând, însă am înțeles că nu e permis decât după căsătoria civilă, nici nu știm ce zi am putea să facem nunta în 2015, am vrea în august, am auzit știm că vineri se face cununia, dar nunta nu e posibil, însă am vrea să fie într-o zi, ce zile ar fi bune pentru cununia religioasă și serbărea nunții? Mai este o nuanță, noi nu suntem încă logodiți, condamnă lucrul asta biserica? Cum am putea să facem să formăm și noi o familie fără să ne macine întrebări dacă am procedat cumva nu corect?

  • Maria a întrebat 11 ani ago
  • last edited 12 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, ca să nu aveți perturbări în săvârșirea căsătoriei nu trebue să faceți păcate, relațiile sexuale înainte de nuntă sunt curvie, unul din cele mai urâte păcate de Dumnezeu. Deci evident că și pedeapsa urmează neapărat. Vinovați de păcatele voastre sunt și părinții voștri, și cine știe ce răsfrângere pot avea acestea și pentru viitorii voștri copii. Deci părăsiți mai întâi păcatul până la legalizarea căsătoriiei, și ve-ți primi și schimbări în viața voastră. Mergeți la duhovnicul vostru după îndrumare.

Prot.Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.