În labirintul internetului
Un cititor m-a întrebat: „M-am vătămat foarte mult datorită internetului. Am văzut o grămadă de imagini smintitoare. M-am lăsat cu greu, acum un an. Am citit de curând şi cartea lui Cristian Şerban, «Internetul», şi mi-am adus aminte de cum am fost şi eu dependent de internet. Dumneavoastră de ce nu scrieţi o carte pe această temă, pentru că internetul face din ce în ce mai multe victime? Credeţi că oamenii credincioşi ar trebui să folosească netul sau nu?”
Deşi multe din sugestiile unor cititori s-au metamorfozat în articole, totuşi – cel puţin deocamdată – nu am timp să tratez acest subiect.
Voi rezuma însă perspectiva din care privesc această problemă.
Nu vreau să fiu considerat un habotnic evadat din realitate. Am fost pasionat de calculatoare, am făcut Liceul de Informatică, am site pe net – www.danionvasile.ro, folosesc adresa de e-mail pentru corespondenţă… Deci nu sunt chiar un outsider…
Ştiu că mulţi se folosesc de materialele ortodoxe de pe net, am auzit chiar de oameni care au devenit ortodocşi după ce au citit unele cărţi de pe net…
Nu pot fi atât de orb încât să spun că internetul este rău în întregime… Dar spun, cu toată convingerea, că ar fi absurd să considerăm – aşa cum totuşi consideră mulţi – că internetul este un cuţit pe care dacă ştii să îl foloseşti e bun, iar dacă nu, te poţi tăia…
Nimeni nu îi dă unui copil de trei ani un cuţit ca să testeze dacă micuţul se va automutila sau dacă nu cumva îl va folosi pentru a-şi tăia în bucăţele mai mici biscuiţii…
Îţi trebuie o anumită tărie duhovnicească să mergi pe o stradă pe care se află o biserică flancată de magazine, bordeluri şi săli cu spectacole de streap-tease şi să nu te vatămi. Un creştin ar încerca să evite o astfel de stradă, chiar cu riscul de a pierde ceva interesant.
Dracul i-ar putea întinde o cursă: la prima vizită l-ar ajuta să găsească ceva de folos, eventual o carte duhovnicească, la a doua vizită să găsească o haină frumoasă şi abia la a treia vizită – după ce trecătorul s-a obişnuit cu traseul şi i-a slăbit vigilenţa duhovnicească – i-ar arunca mreaja…
Ştiu că foarte puţini creştini stau departe de internet pentru că se tem să nu se vatăme. Unii au o atitudine de siguranţă de sine provocată de mândrie şi nu se consideră atât de slabi încât să fie îngenuncheaţi de o invenţie a tehnicii.
Ştiu şi eu că, dacă oamenii ar fi dus o viaţă mult mai curată, atunci internetul nu ar mai fi reprezentat acelaşi pericol. De ce? Pentru că poate ar fi existat o anumită cenzură, aşa cum exista înainte şi la televizor (existau prescripţii foarte precise – câte secunde poate ţine o secvenţă erotică etc.; astăzi, după miezul nopţii pot fi vizionate unele posturi de televiziune la fel de inocente ca internetul).
La întrebarea dacă este de folos pentru creştini să folosească internetul, răspunsul nu este simplu de dat. Un răspuns general ar fi că e bine să îl evite. Iar dacă totuşi trebuie să îl folosească, să îl folosească cu cât mai mult discernământ. Şi, dacă simt că au devenit dependenţi de el, să se spovedească duhovnicului şi să se lupte cu noua patimă.
De ce răspunsul general pe care îl repet eu – pentru că l-am auzit şi eu de la părinţii duhovnici – este nu? Pentru că foarte mulţi oameni s-au vătămat din cauza netului. Victimele sunt de multe feluri. Unii oameni şi-au vătămat sănătatea trupească – şi relatările din cartea lui Cristian Şerban pe această temă sunt lămuritoare -, alţii şi-au vătămat-o pe cea sufletească. De la cei care au vizionat imagini porno până la cei care au ajuns să divorţeze din cauza flirtului cu persoane necunoscute de pe net.
Şi să nu se creadă că singura patimă pe care o stârneşte internetul este cea a desfrâului. Nu ştiu, sincer, dacă ar putea exista vreo patimă care să nu fie stârnită prin internet… Şi asta pur şi simplu pentru că internetul este un mijloc de transmitere a informaţiei. (Nu intrăm în detalii, nu comentăm faptul că internetul – ca şi televizorul – ar dăuna psihicului uman chiar şi atunci când ar avea un mesaj exclusiv folositor. Marshall Mc Luhan a scris multe pe tema asta, analizând modul de transmitere a informaţiei… Ştiu oameni care au avut mari dureri de cap din cauza navigatului prea mult pe internet şi nu au mai fost în stare să se roage…).
Consider că greşesc cei care combat internetul şi calculatoarele considerându-le invenţii drăceşti. Nu, nu sunt invenţii ale dracului. Dar sunt invenţii umane pe care diavolul încearcă să le monopolizeze. Şi oamenii nu îşi dau seama, lăsându-se seduşi de cântecul de sirenă al cărui refren începe cu www…
Nu după mulţi ani, spitalele de psihiatrie vor avea între clienţi şi dependenţi de internet… Într-o lume a dependenţei de păcat – de sex, de droguri, de minciună -, apariţia noii categorii a dependenţilor de net îşi face locul uşor, fără tensiuni. Cine oare va avea răbdarea de a se apropia de aceste victime tinere ale diavolului, care după ce şi-au ruinat sănătatea sufletească şi trupească nu mai par bune de nimic? Dumnezeu ştie. (Cei care pot să îi ajute trebuie să o facă…)
Cred că dacă mărturisitorii din vechime ar fi trăit astăzi s-ar fi luptat să dărâme idolul internetului din minţile oamenilor cu acelaşi curaj cu care cu vreme în urmă dărâmau idolii de piatră… Noi să fim sinceri cu noi înşine: am primit acest demon modern în casa sufletelor noastre? Dacă da, să ne luptăm să îl dărâmăm. Iar dacă răspunsul este nu, să fim sinceri cu noi: oare cotrobăind prin propria minte pentru a găsi idolul net-ului, şi neîntâlnindu-l, oare nu am găsit acolo alţi idoli, mai puternici şi mai periculoşi?…
Problema este foarte amplă şi nu poate fi lămurită într-un articolaş. Cu toate cele scrise, îi încurajez pe toţi cei care se ocupă de site-uri-le religioase să fie cât mai activi în lucrarea lor. Cu toată campania antiinternet sau antiTV care s-ar face, tot vor exista clienţi fideli ai acestor oferte. Şi nu este rău să le oferi acestor clienţi materiale duhovniceşti. Şi nu pentru ca oferta de programe şi de site-uri să fie cât mai variată. Ci pentru că aceşti clienţi fideli pot fi ajutaţi să scape din lanţurile în care sunt prinşi…
Deşi multe din sugestiile unor cititori s-au metamorfozat în articole, totuşi – cel puţin deocamdată – nu am timp să tratez acest subiect.
Voi rezuma însă perspectiva din care privesc această problemă.
Nu vreau să fiu considerat un habotnic evadat din realitate. Am fost pasionat de calculatoare, am făcut Liceul de Informatică, am site pe net – www.danionvasile.ro, folosesc adresa de e-mail pentru corespondenţă… Deci nu sunt chiar un outsider…
Ştiu că mulţi se folosesc de materialele ortodoxe de pe net, am auzit chiar de oameni care au devenit ortodocşi după ce au citit unele cărţi de pe net…
Nu pot fi atât de orb încât să spun că internetul este rău în întregime… Dar spun, cu toată convingerea, că ar fi absurd să considerăm – aşa cum totuşi consideră mulţi – că internetul este un cuţit pe care dacă ştii să îl foloseşti e bun, iar dacă nu, te poţi tăia…
Nimeni nu îi dă unui copil de trei ani un cuţit ca să testeze dacă micuţul se va automutila sau dacă nu cumva îl va folosi pentru a-şi tăia în bucăţele mai mici biscuiţii…
Îţi trebuie o anumită tărie duhovnicească să mergi pe o stradă pe care se află o biserică flancată de magazine, bordeluri şi săli cu spectacole de streap-tease şi să nu te vatămi. Un creştin ar încerca să evite o astfel de stradă, chiar cu riscul de a pierde ceva interesant.
Dracul i-ar putea întinde o cursă: la prima vizită l-ar ajuta să găsească ceva de folos, eventual o carte duhovnicească, la a doua vizită să găsească o haină frumoasă şi abia la a treia vizită – după ce trecătorul s-a obişnuit cu traseul şi i-a slăbit vigilenţa duhovnicească – i-ar arunca mreaja…
Ştiu că foarte puţini creştini stau departe de internet pentru că se tem să nu se vatăme. Unii au o atitudine de siguranţă de sine provocată de mândrie şi nu se consideră atât de slabi încât să fie îngenuncheaţi de o invenţie a tehnicii.
Ştiu şi eu că, dacă oamenii ar fi dus o viaţă mult mai curată, atunci internetul nu ar mai fi reprezentat acelaşi pericol. De ce? Pentru că poate ar fi existat o anumită cenzură, aşa cum exista înainte şi la televizor (existau prescripţii foarte precise – câte secunde poate ţine o secvenţă erotică etc.; astăzi, după miezul nopţii pot fi vizionate unele posturi de televiziune la fel de inocente ca internetul).
La întrebarea dacă este de folos pentru creştini să folosească internetul, răspunsul nu este simplu de dat. Un răspuns general ar fi că e bine să îl evite. Iar dacă totuşi trebuie să îl folosească, să îl folosească cu cât mai mult discernământ. Şi, dacă simt că au devenit dependenţi de el, să se spovedească duhovnicului şi să se lupte cu noua patimă.
De ce răspunsul general pe care îl repet eu – pentru că l-am auzit şi eu de la părinţii duhovnici – este nu? Pentru că foarte mulţi oameni s-au vătămat din cauza netului. Victimele sunt de multe feluri. Unii oameni şi-au vătămat sănătatea trupească – şi relatările din cartea lui Cristian Şerban pe această temă sunt lămuritoare -, alţii şi-au vătămat-o pe cea sufletească. De la cei care au vizionat imagini porno până la cei care au ajuns să divorţeze din cauza flirtului cu persoane necunoscute de pe net.
Şi să nu se creadă că singura patimă pe care o stârneşte internetul este cea a desfrâului. Nu ştiu, sincer, dacă ar putea exista vreo patimă care să nu fie stârnită prin internet… Şi asta pur şi simplu pentru că internetul este un mijloc de transmitere a informaţiei. (Nu intrăm în detalii, nu comentăm faptul că internetul – ca şi televizorul – ar dăuna psihicului uman chiar şi atunci când ar avea un mesaj exclusiv folositor. Marshall Mc Luhan a scris multe pe tema asta, analizând modul de transmitere a informaţiei… Ştiu oameni care au avut mari dureri de cap din cauza navigatului prea mult pe internet şi nu au mai fost în stare să se roage…).
Consider că greşesc cei care combat internetul şi calculatoarele considerându-le invenţii drăceşti. Nu, nu sunt invenţii ale dracului. Dar sunt invenţii umane pe care diavolul încearcă să le monopolizeze. Şi oamenii nu îşi dau seama, lăsându-se seduşi de cântecul de sirenă al cărui refren începe cu www…
Nu după mulţi ani, spitalele de psihiatrie vor avea între clienţi şi dependenţi de internet… Într-o lume a dependenţei de păcat – de sex, de droguri, de minciună -, apariţia noii categorii a dependenţilor de net îşi face locul uşor, fără tensiuni. Cine oare va avea răbdarea de a se apropia de aceste victime tinere ale diavolului, care după ce şi-au ruinat sănătatea sufletească şi trupească nu mai par bune de nimic? Dumnezeu ştie. (Cei care pot să îi ajute trebuie să o facă…)
Cred că dacă mărturisitorii din vechime ar fi trăit astăzi s-ar fi luptat să dărâme idolul internetului din minţile oamenilor cu acelaşi curaj cu care cu vreme în urmă dărâmau idolii de piatră… Noi să fim sinceri cu noi înşine: am primit acest demon modern în casa sufletelor noastre? Dacă da, să ne luptăm să îl dărâmăm. Iar dacă răspunsul este nu, să fim sinceri cu noi: oare cotrobăind prin propria minte pentru a găsi idolul net-ului, şi neîntâlnindu-l, oare nu am găsit acolo alţi idoli, mai puternici şi mai periculoşi?…
Problema este foarte amplă şi nu poate fi lămurită într-un articolaş. Cu toate cele scrise, îi încurajez pe toţi cei care se ocupă de site-uri-le religioase să fie cât mai activi în lucrarea lor. Cu toată campania antiinternet sau antiTV care s-ar face, tot vor exista clienţi fideli ai acestor oferte. Şi nu este rău să le oferi acestor clienţi materiale duhovniceşti. Şi nu pentru ca oferta de programe şi de site-uri să fie cât mai variată. Ci pentru că aceşti clienţi fideli pot fi ajutaţi să scape din lanţurile în care sunt prinşi…
Danion Vasile
