Acatistul icoanei Maicii Domnului
„Bucurie neaşteptată”

 

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
 
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
 

Condacele şi icoasele:

 Condac 1
Ţie, Maicii Lui Dumnezeu şi Împărătesei celei alese din toate neamurile, cântare de mulţumire Îţi aducem, Născătoare de Dumnezeu, iar Tu, Care ai negrăită îndurerare, de toate nevoile slobozeşte-ne pe noi ca să strigăm Ţie:Bucură-Te Cea care
dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!
 
Icos 1
Îngerii şi sufletele drepţilor s-au mirat când ai stat înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu şi cu multă rugăciune ai mijlocit pentru omul ce petrecea pururea în păcate; văzând noi cu ochii credinţei, milostivirea Ta cea atât de mare, cu umilinţă strigăm Ţie:
Bucură-Te, Cea care primeşti rugăciunea tuturor
creştinilor!
Bucură-Te, că mijloceşti pentru ei înaintea Fiului Tău!
Bucură-Te, că le dai lor bucuria neaşteptată a mântuirii!
Bucură-Te, că nu lepezi rugăciunile păcătoşilor celor mai deznădăjduiţi!
Bucură-Te, că prin mijlocirea Ta mântuieşti pe toată lumea!
Bucură-Te, Maica Dumnezeului tuturor, Care mângâi sufletele celor necăjiţi!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!
 
Condac 2
Văzând Preasfânta pe omul care deşi era în fărădelege în fiecare zi cădea cu credinţă înaintea cinstitei Tale icoane, ai luat aminte la rugăciunea păcătosului, ca toţi văzând îndurarea Ta de Maică, în Cer şi pe Pământ, să-I cânte Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
 
Icos 2
Dragostea Ta faţă de neamul creştinesc întrece înţelegerea omenească; că nici atunci când Fiul Tău Ţi-a arătat rănile cuielor pricinuite Lui de păcatele oamenilor n-ai încetat mijlocirea Ta pentru omul cel fărădelege. Fiind o mijllocitoare neobosită pentru noi păcătoşii cu lacrimi Îţi strigăm:
Bucură-Te, Apărătoare sârguitoare a neamului creştinesc, dăruită nouă de la Dumnezeu!
Bucură-Te, Povăţuitoarea noastră, Care ne duci spre patria cerească!
Bucură-Te, apărarea celor credincioşi!
Bucură-Te, ajutorul tuturor celor care cer îndurarea Ta!
Bucură-Te, că-i scoţi din groapa pierzării pe cei urâţi de toţi şi lepădaţi!
Bucură-Te, că i-ai luat în atotputernicile Tale mâini pe cei părăsiţi de doctori!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!
 
Condac 3
Puterea Harului a rodit îmbelşugat acolo unde s-a înmulţit păcatul, ca să se bucure în Cer Îngerii toţi pentru un păcătos care s-a pocăit şi I-a cântat Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia! 


Icos 3
Având faţă de neamul creştinesc o îndurare de Maică, tuturor celor ce la Tine aleargă cu credinţă şi cu nădejde le dai mână de ajutor Stăpână, ca toţi cu o gură şi o inimă să-Ţi spună:
Bucură-Te, că prin Tine se coboară la noi bunăvoinţa Lui Dumnezeu!
Bucură-Te, că în toate necazurile noastre aduci rugăciuni sârguitoare Fiului Tău, pentru noi!
Bucură-Te, că şi rugăciunile noastre le faci plăcute Lui Dumnezeu!
Bucură-Te, că depărtezi de la noi pe vrăjmaşii cei nevăzuţi!
Bucură-Te, că prin Tine toate dorinţele cele bune se înfăptuiesc!
Bucură-Te, că mult poate rugăciunea Ta înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi

Condac 4
Cel păcătos cu frică şi cu plângere a strigat: Miluieşte-mă, Maică a Îndurărilor, să nu biruiască răutatea mea negrăita bunătate şi îndurare a Ta! Tu eşti singura nădejde şi scăpare a tuturor păcătoşilor. Pleacă-Te spre îndurare, Maică Bună şi roagă-L pentru mine pe Fiul Tău şi Ziditorul meu, ca neîncetat să-I cânt Lui: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 4
Auzind cei din Ceruri despre minunata scăpare, pentru rugăciunile Tale, a fratelui lor pământesc care pierea, Te-au proslăvit pe Tine – Împărăteasa Cerului şi a Pământului, Cea cu bună îndurare; şi noi aflând de apărarea unui păcătos asemenea nouă, din adâncul inimii noastre umilite, spunem:
Bucură-Te, căutarea celor pierduţi!
Bucură-Te, bucuria cea fără de veste a păcătoşilor!
Bucură-Te, ridicarea celor căzuţi!
Bucură-Te, că de glasul rugăciunilor Tale demonii se cutremură şi Îngerii se bucură!
Bucură-Te, că prin rugăciunile Tale, din tina păcatelor ne scoţi!
Bucură-Te, că stingi văpaia patimilor noastre!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 5
Stele cu Dumnezeiască mergere sunt icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, că privind la chipul Ei, cu mintea şi cu inima ne înălţăm la Dumnezeu şi Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 5
Văzând că Maica Lui Dumnezeu ajută oamenilor, îi povăţuieşte, îi apără şi îi mântuieşte, Îngerii păzitori ai creştinilor Îi strigă Celei mai cinstite decât Heruvimii şi mai slăvite decât Serafimii:
Bucură-Te, Cea care veşnic împărăţeşti cu Fiul Tău şi Dumnezeu!
Bucură-Te, Cea care pururea Îi aduci Lui rugăciuni pentru neamul creştinesc!
Bucură-Te, dezrădăcinătoarea eresurilor celor stricătoare şi a dezbinărilor!
Bucură-Te, că ne păzeşti de smintelile cele ce vatămă sufletul şi trupul!
Bucură-Te, că dăruieşti celor ce nădăjduiesc în Tine, sfârşit bun vieţii!
Bucură-Te, că prin mijlocirea Ta de Maică îi izbăveşti din munca cea veşnică pe cei adormiţi!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 6
Sfântul Dimitrie al Rostovului a scris despre lucrările cele mari, slăvite şi preaalese ale îndurării Maicii Domnului, spre povăţuirea şi mângâierea tuturor credincioşilor; ca, şi aceştia fiind în păcate, în nevoi, în necazuri, în fiecare zi cu credinţă să-şi plece genunchii în rugăciune înaintea Maicii Sfinte, şi primind ajutor să-I cânte Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 6
Ca zorile cele prealuminoase au răsărit icoanele Tale făcătoare de minuni, Maica Lui Dumnezeu, alungând întunericul nevoilor şi al necazurilor de la toţi care cu dragoste Îţi spun:
Bucură-Te, Tămăduitoarea bolilor noastre trupeşti şi sufleteşti!
Bucură-Te, mângâierea cea bună în întristările noastre!
Bucură-Te, că prefaci necazul nostru în bucurie!
Bucură-Te, hrănitoarea celor flămânzi şi îmbrăcămintea celor goi!
Bucură-Te, mângâietoarea văduvelor şi îngrijitoarea orfanilor!
Bucură-Te, sprijinitoarea celor prigoniţi pe nedrept şi obijduiţi!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 7
Domnul Cel Milostiv S-a plecat spre rugăciunea Ta, cea cu osârdie pentru omul cel fărădelege, Preabinecuvântată Maică, zicând: Legea porunceşte ca fiul să-şi cinstească mama! Eu sunt Fiul Tău, iar Tu, Maica Mea! Eu sunt dator să cinstesc, ascultând rugăciunea Ta! Fie deci precum voieşti, i se iartă acum păcatele penrtu Tine! Iar noi, văzând puterea rugăciunii Mijlocitoarei noastre pentru iertarea păcatelor, proslăvim îndurarea şi negrăita bunătate a Ta cântând:Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 7
Semn nou, minunat şi slăvit s-a arătat tuturor credincioşilor, că nu numai Maicii Tale ci şi preacuratului ei chip zugrăvit pe icoană i-ai dăruit, Doamne, putere de a face minuni. De taina aceasta minunându-ne strigăm către Dânsa, în umilinţă, unele ca acestea:
Bucură-Te, descoperitoarea înţelepciunii şi bunătăţii Lui Dumnezeu!
Bucură-Te, întărirea credinţei şi arătarea Harului!
Bucură-Te, dăruirea cunoştinţelor celor folositoare sufletului!
Bucură-Te, că dai înţelegere copiilor celor greoi la învăţătură!
Bucură-Te, Povăţuitoarea cea bună şi păzitoarea tinereţii!
Bucură-Te, că dăruieşti cuvântul înţelepciunii celor care-l cer!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 8
Unui om oarecare fărădelege Maica Domnului i-a arătat în vedenie bunătatea Domnului, care îi ierta păcatele. Îndreptându-şi de atunci viaţa, a trăit plăcut Lui Dumnezeu, astfel ca noi văzând lucrurile slăvite şi înţelepciunea Lui Dumnezeu cea de multe feluri în lume, să lăsăm grijile lumeşti, şi să ridicăm mintea şi inima noastră spre Ceruri cântându-I Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 8
Cu totul petreci întru cele de Sus şi de cele de jos nicidecum nu te-ai despărţit, Preamilostivă, că şi după adormirea Ta Pământul cel păcătos nu l-ai părăsit, arătându-Te părtaşă la purtarea de grijă a Fiului Tău pentru neamul creştinesc; pentru aceasta Te fericim după datorie:
Bucură-Te, slujitoarea Sfântă a Fiului Tău pentru îngrijirea neamului creştinesc!
Bucură-Te, că pururea ne arăţi dragostea cea de Mamă!
Bucură-Te, dătătoarea darurilor duhovniceşti şi trupeşti!
Bucură-Te, solitoarea bunătăţilor celor vremelnice şi a celor veşnice!
Bucură-Te, că deschizi celor credincioşi uşile Împărăţiei Lui Hristos!
Bucură-Te, că pe Pământ umpli inimile credincioşilor de veselia cea curată!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 9
Toată firea îngerească s-a minunat de bogăţia îndurării Tale, Doamne. Ne-ai dăruit nouă tare şi caldă Sprijinitoare şi Ocrotitoare a neamului creştinesc, pe Maica Ta, care nevăzut petrece cu noi; drept aceea auzi de la noi cântarea: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 9
Ritorii mult vorbitori nu înţeleg că cinstirea sfântului Tău chip ne ridică la Chipul cel dintâi. Auzind despre multe faceri de minuni ale icoanelor Tale, Maica Lui Dumnezeu, şi noi ne închinăm Ţie şi cele trebuincioase pentru viaţa vremelnică şi veşnică le primim, şi cu veselie spunem:
Bucură-Te, că de la sfântul Tău chip minuni se lucrează!
Bucură-Te, că înaintea tuturor îi ruşinezi pe cei care se leapădă de Tine!
Bucură-Te, că pe cei care aleargă la Tine îi izbăveşti de potop, de foc, de sabie, şi de tot răul!
Bucură-Te, că toate bolile sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor, cu milostivire le tămăduieşti!
Bucură-Te, căci cu rugăciunile Tale potoleşti mânia Lui Dumnezeu pornită asupra noastră!
Bucură-Te, că Tu eşti limanul cel lin al celor înviforaţi pe marea vieţii!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 10
Vrând să mântuieşti pe un oarecare om fărădelege de la rătăcirea căii lui, i-ai arătat o minunată vedenie de la preacurata Ta icoană, ca văzând minunea să se pocăiască şi din adâncul păcatelor să se ridice, prin purtarea Ta de grijă, şi să-I strige Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 10

Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu şi tuturor celor ce aleargă la Tine, că Făcătorul Cerului şi al Pământului, Care S-a născut din pântecele Tău, Te-a arătat pe Tine Pururea Fecioară, straja fecioriei, curăţiei şi a întregii înţelepciuni şi vas al oricărei lucrări bune.

Bucură-Te, stâlpul şi îngrădirea fecioriei!
Bucură-Te, împodobirea cea bună şi chezăşia mireselor!Bucură-Te, desăvârşirea cea întru tot dorită a căsniciilor celor bune!
Bucură-Te, grabnica dezlegare a mamelor Născătoare de prunci!
Bucură-Te, mângâierea maicilor celor întristate!
Bucură-Te, veselia cea de taină a fecioarelor şi a văduvelor care trăiesc în curăţie!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 11
Cântarea cea cu totul plină de umilinţă aducând Ţie noi nevrednicii, Te rugăm Fecioară de Dumnezeu Născătoare, nu trece cu vederea glasul robilor Tăi, că la Tine alergăm în năpaste şi în necazuri şi înaintea Ta, vărsăm lacrimi în necazurile noastre şi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 11
Făclie dătătoare de lumină, care s-a arătat celor ce sunt întru întunericul păcatelor şi în valea plângerii, O vedem pe Preasfânta Fecioară, că focul duhovnicesc al rugăciunilor şi al povăţuirii Sale îi trece la lumina cea neînserată pe toţi cei ce O cinstesc cu chemările acestea:
Bucură-Te, raza Soarelui dreptăţii – Hristos – Dumnezeul nostru!
Bucură-Te, că pururea eşti cu cei ce ţin post, se roagă şi cugetă la Dumnezeu!
Bucură-Te, că îi îmbărbătezi şi îi înţelepţeşti pe păstorii cei credincioşi ai Bisericii!
Bucură-Te, mângâierea câlugărilor celor temători de Dumnezeu şi a călugăriţelor!
Bucură-Te, sprijinitoarea păcătoşilor care se căiesc pentru păcatele lor!
Bucură-Te, rugătoare caldă pentru toţi creştinii!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 12
Dumnezeiescul Har cere-l nouă de la Fiul Tău şi Dumnezeu! Ajută-ne şi depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi pizmaşul! Împacă viaţa noastră ca să nu pierim cumplit şi primeşte-ne pe noi în corturile veşnice ca, bucurându-ne să-I cântăm Celui ce ne mântuieşte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 12
Cântând negrăită milostivirea Ta cea de Maica spre omul cel fărădelege, Te lăudăm pe Tine toţi ca pe o sprijinitoare tare pentru noi cei păcătoşi şi ne închinăm Ţie, Care Te rogi pentru noi. De aceea credem şi nădăjduim că vei cere de la Fiul Tău şi Dumnezeu, bunătăţile cele vremelnice şi cele
veşnice, tuturor celor care cu dragoste spunem Ţie acestea:
Bucură-Te, îndreptarea păcătoşilor care se pocăiesc!
Bucură-Te, că ne îndestulezi pe noi cu darul smereniei şi al răbdării!
Bucură-Te, mustrarea călcătorilor de jurăminte şi a celor ce agonisesc cu nedreptate!
Bucură-Te, că nevăzut ne fereşti de îndemnurile pierzătoare şi de poftele nechibzuite!
Bucură-Te, sprijinitoarea noastră cea de-a pururea întru gândurile noastre cele bune!
Bucură-Te, ajutătoarea noastră a tuturor în ceasul sfârşitului!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!

Condac 13
Maică întru tot lăudată, Care ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel neîncăput şi ai născutBucur ie la toată lumea, primind cântarea noastră cea de acum, toate întristările noastre în bucurie le întoarce şi din munca cea viitoare scapă-i pe toţi cei ce pentru Tine Îi cântă Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (de 3 ori)
(apoi icos 1 şi condac 1)
Rugăciune

O, Preasfânta Fecioară, primeşte această rugăciune de la nevrednicii robii Tăi şi roagă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi cu umilinţă înaintea icoanelor Tale, să ne dăruiască bucurie neaşteptată după trebuinţa fiecăruia. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor vieţuiesc în dreapta credinţă! Pe cei răi fă-i buni! Pe cei rătăciţi întoarce-i pe calea cea dreaptă! Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte! Pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i! Uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată! Maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare! Pe prunci creşte-i! Pe tineri înţelepţeşte-i şi deschide- le mintea spre primirea învătăturilor folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu! Pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste izbăveşte-i de ceartă şi de vrăjmăşii! Fii toiag bătrâneţilor! De moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe toţi izbăveşte-ne şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, în pace şi răspuns bun la Înfricosătoarea Judecată a Lui Hristos! Pe cei
mutaţi din viaţă, în credinţă şi pocăinţă, fă-i să locuiască împreună cu Îngerii şi cu toţi Sfinţii! Roagă- L pe Fiul Tău, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, să le fie milostiv! Pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul Tău pentru odihna lor, Singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în Cer şi pe Pământ, să Te cunoască ca pe O sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi cunoscându-te, să Te slăvească pe Tine şi prin Tine pe Fiul Tău, cu Cel fără-de-început al Său Părinte şi cu Preasfântul şi de Viaţă Făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Despre Icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”