La unii încă le mai pasă de cei îndureraţi
Frumoasa actriţă şi-a amintit de un băiat de un orfan de 15 ani din Afghanistan care a rămas paralizat după ce a fost împuşcat.
Angelina, care este mama a şase copii a povestit: „Era o persoană cu totul deosebită. Pierduse totul, dar era zâmbitor şi se citea bunătatea pe chipul lui. Au trecut luni de zile de când am fost acolo, dar nu mi-l pot scoate din minte nici pe el şi nici pe ceilalţi copii pe care i-am întâlnit. Mă gândesc că dacă situaţia ar fi fost alta şi li s-ar fi acordat o şansă ar fi devenit nişte adulţi extraordinari.”
Vedeta, care a donat de curând un milion de dolari refugiaţilor din Pakistan, a recunoscut că aceste experienţe i-au schimabt total viaţa.
„Refugiaţii pe care i-am întâlnit mi-au schimbat radical viaţa. Copilul de opt ani care şi-a salvat fratele mi-a arătat ce înseamnă să fii curajos cu adevărat. Femeia gravidă din Pakistan m-a învăţat să fiu o mamă mai bună. Le mulţumesc tuturor că m-au lăsat în viaţa lor,” a spus Angelina.