Primii paşi pe Lună: progresul trebuie să aibă un scop
La a 40-a aniversare a momentului primei aselenizări a unui echipaj uman, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a spus că evenimentul cu pricina demonstrează geniul omului, care trebuie însă mereu corelat cu un scop şi cu nişte limite. Pr. Federico Lombardi, directorul biroului de presă al Vaticanului, a susţinut acestea în cel mai recent episod al emisiunii „Octava Dies”, amintind de misiunea Apollo 11, în cadrul căreia comandantul Neil Armstrong a păşit pentru prima oară pe Lună la 20 iulie 1969.
Papa Paul al VI-lea, a spus purtătorul de cuvânt, a ţinut numeroase discursuri despre acel „zbor fantastic” înainte şi după ce s-a întâmplat. Astronauţii au fost primiţi într-o audienţă specială la Pontif la 16 octombrie 1969, oferindu-i acestuia o piatră de pe Lună ca dar, ce este păstrată şi astăzi la Observatorul Vaticanului de la Castel Gandolfo. Pr. Lombardi a mai amintit că după ce s-a rugat Angelusul, la 20 iulie, acum 40 de ani, Sfântul Părinte a vorbit despre „o măreaţă zi, o zi istorică pentru omenire”. Admiraţia Papei Paul al VI-lea pentru geniul şi curajul uman erau evidente, dar chiar la acelaşi Angelus şi-a încheiat intervenţia atrăgând atenţia asupra marilor probleme nerezolvate ale omenirii, precum foametea şi războiul. „Unde este adevărata umanitate? Unde este frăţietatea, pacea? Fie ca progresul, care a înregistrat astăzi o sublimă victorie, să îşi îndrepte atenţia spre adevăratul bine temporal şi uman al omenirii.”
Directorul biroului de presă a mai amintit că Papa Paul al VI-lea, care tocmai publicase enciclica „Populorum Progressio”, a subliniat „speranţa sa ca inteligenţa umană ş capacitatea prodigioasă a ştiinţei şi tehnologiei să fie puse în slujba binelui”. „Noua enciclică a Papei Benedict al XVI-lea, dedicată în întregime adevăratei dezvoltări a omenirii, se încheie de asemenea amintindu-ne că omul nu trebuie să devină un sclav al unei noi ideologii despre omnipotenţa tehnologiei, ci să urmărească în mod responsabil dezvoltarea integrală care îşi are forţa promotoare în iubire şi adevăr.” Pr. Lombardi a încheiat invitând la reflecţie: „Putem să zburăm în spaţiu şi să intervenim în chiar izvoarele vieţii, dar cum şi de ce? Provocarea este mereu înaintea noastră.”
www.catholica.ro