Ion, trimisul lui Dumnezeu
Ion a venit la redacţie într-o zi de toamnă… Îmbrăcat sumar era bărbatul, cu un chipiu subţire pe cap. Şi prima mea impresie a fost că e boschetar. Mă gândeam că iarna e aproape şi dânsul, probabil, vrea să-i caut un acoperiş pe timp de frig şi moină. Departe însă de scopul lui! Ştiţi pentru ce venise omul? Să-i caut părinţii biologici… Uite aşa, la 32 de ani, divorţat, fără copii, fără casă şi fără un loc stabil de muncă Ion s-a gândit s-o găsească pe maică-sa, care l-a născut şi l-a aruncat în lume ca într-un mărăciniş. Nu voia să se răzbune pe dânsa, departe de aşa ceva, dorea s-o întrebe doar de ce nu l-a gâtuit de cum a venit pe lume, de ce l-a lăsat să se chinuie?
Prunc abandonat pe pragul bisericii
Pentru că până la vârsta asta n-a avut Ion o zi de fericire. Femeia care l-a născut n-a găsit lucru mai bun decât să-l lase pe pragul unei biserici în cel mai păcătos sat din Moldova. Dacă erau în cătunul cela vreo treizeci de case – şi acelea mai mult colibe, acoperite cu paie. Gospodării fără garduri şi acareturi. Un sat de oameni tare sărmani. Preotul, dacă l-a găsit în pragul bisericii, a chemat un enoriaş mai cu sfinţenie în suflet decât alţii şi i-a zis: „Ia de-l creşte tu, ai cinci şi acesta va fi al şaselea, trimisul lui Dumnezeu… Te vom ajuta şi noi, dacă ai să te descurci mai greu. Dar acel omulean pe cât era de credincios pe atât de puţină milă şi iubire avea pentru semenii lui. Nevastă-sa şi copiii, de frică, nu-i ieşeau din cuvânt – era aspru la mânie şi greu la pumni.
De cum prinsese să crească Ion, fiul trimis de Dumnezeu, avea un singur gând – să fugă din familia ceea şi să se ducă oriunde, dar cât mai departe de dânşii. Nu avea nimic cu femeia, care i-a devenit printr-o împrejurare mamă adoptivă, dar dânsa era atât de neînsemnată în viaţa familiei încât nu putea nici apărarea să-i ia şi nici să-l iubească pe Ion mai mult decât pe pruncii ei de sânge. Dar el tocmai de iubire avea nevoie… Când a împlinit opt ani, trimisul lui Dumnezeu s-a ascuns printre sacii pe care-i ducea la moară tatăl său adoptiv – moara era peste trei sate de localitatea lor – şi astfel s-a rupt de familia care-l îngrijise până atunci.
Fugar de la familia adoptivă
Uite aşa într-o zi, pe negândite, Ion s-a trezit singur în faţa acestei lumi! Nu avea decât hainele de pe dânsul, o bucată de mămăligă rece, învelită într-o cârpă şi setea de a se duce cât mai departe de familia care-l crescuse. Credeţi dumneavoastră că cei de-ai casei au observat dispariţia copleşului?! Nimeni, dar chiar nimeni n-a văzut că acel copil nu se vede de mai multe zile! Învăţătoarea de la şcoală a fost cea care a venit să-i întrebe de ce nu vine copilul la lecţii. Abia atunci şi-au dat seama că ceva nu e în regulă la casa lor. Ar fi răsuflat uşuraţi că au scăpat de povară dacă nu i-ar fi luat din urmă preşedintele sovietului sătesc şi directorul şcolii, uite aceştia chiar se deranjau ce s-a întâmplat cu băiatul. A fost pusă pe picioare miliţia raională, dar Ion parcă intrase în pământ. Nimeni nu-l văzuse, nimeni nu-l simţise!
Mi-a spus el în redacţie că în vara ceea dormea prin poieniţe, case părăsite, se hrănea cu ce putea, fura din grădinile oamenilor. Odată, când trecea printr-o localitate, la marginea satului, a văzut o bătrânică ce încuia casa să se ducă în sat. După plecarea ei, Ion a intrat în casă şi a furat de acolo tot ce i-ar fi trebuit pentru un trai mai liniştit pe o perioadă de timp – a luat mâncare, o pătură şi banii pe care i-a găsit într-un sertar. Norocul lui a fost că nu l-a găbjit nimeni! Şi dacă a văzut că i-a mers o dată, a tot furat de ici, de colo, mai prin toate localităţile pe unde trecea. Dar vedeţi dumneavoastră că lunile călduroase au trecut, a venit toamna târzie şi copilului îi era tot mai greu să se descurce.
Găsit şi adoptat de o altă familie
Odată, rebegit de frig, s-a ascuns într-un sarai, să se ferească de vânt şi ploaie. Acolo şi l-au găsit stăpânii acelei gospodării a doua zi. Avea febră mare copilul şi aiurea… Când şi-a venit în fire, au aflat stăpânii că e copil orfan, că nu are unde se duce şi că e gata să facă orice dacă îl ţin până în primăvară. Dar Ion a rămas la dânşii până s-a dus la armată. A umblat la şcoală, i-au dat şi numele omului care l-a găzduit şi-l ajuta statul ca pe un copil orfan. După armată, nu s-a mai întors la dânşii. Îmi spunea că le-a fost slugă şi că mila lor pentru orfan nu era decât să nu moară de foame… A lucrat în construcţie, acolo şi-a cunoscut şi viitoarea nevastă, dar n-a durat căsnicia lor, pentru că nu era deprins Ion să se lege cu sufletul de cineva…
Vă spuneam, a venit la redacţie când împlinise deja 32 de ani… N-am mai dat de mama lui biologică, prea puţină informaţie aveam la îndemână. Dacă ar fi fost părăsit într-o maternitate, şansele ar fi fost mai mari.
Doi năpăstuiţi au format o familie fericită
Atunci când îşi deschide cineva sufletul, mă simt nu ştiu cum obligată să fac ceva pentru omul acesta. Voiam şi eu să-i aranjez viaţa într-un fel măcar… Şi ce credeţi că am făcut? Ia l-am însurat şi eu cu o văduvă care locuia atunci nu departe de Chişinău. Întâi mă gândeam să aibă Ion acoperiş deasupra capului, iar nevasta ceea, un trup cald în patul ei… N-am bănuit o clipă că din acea relaţie a doi oameni năpăstuiţi de soartă o să iasă o familie fericită. Astăzi, Ion e tată a patru copii, trei ai nevestei lui din prima căsnicie şi unul e chiar pruncul lor comun. Îmi spunea el că abia acum simte ce înseamnă să ai o familie.
Prunc abandonat pe pragul bisericii
Pentru că până la vârsta asta n-a avut Ion o zi de fericire. Femeia care l-a născut n-a găsit lucru mai bun decât să-l lase pe pragul unei biserici în cel mai păcătos sat din Moldova. Dacă erau în cătunul cela vreo treizeci de case – şi acelea mai mult colibe, acoperite cu paie. Gospodării fără garduri şi acareturi. Un sat de oameni tare sărmani. Preotul, dacă l-a găsit în pragul bisericii, a chemat un enoriaş mai cu sfinţenie în suflet decât alţii şi i-a zis: „Ia de-l creşte tu, ai cinci şi acesta va fi al şaselea, trimisul lui Dumnezeu… Te vom ajuta şi noi, dacă ai să te descurci mai greu. Dar acel omulean pe cât era de credincios pe atât de puţină milă şi iubire avea pentru semenii lui. Nevastă-sa şi copiii, de frică, nu-i ieşeau din cuvânt – era aspru la mânie şi greu la pumni.
De cum prinsese să crească Ion, fiul trimis de Dumnezeu, avea un singur gând – să fugă din familia ceea şi să se ducă oriunde, dar cât mai departe de dânşii. Nu avea nimic cu femeia, care i-a devenit printr-o împrejurare mamă adoptivă, dar dânsa era atât de neînsemnată în viaţa familiei încât nu putea nici apărarea să-i ia şi nici să-l iubească pe Ion mai mult decât pe pruncii ei de sânge. Dar el tocmai de iubire avea nevoie… Când a împlinit opt ani, trimisul lui Dumnezeu s-a ascuns printre sacii pe care-i ducea la moară tatăl său adoptiv – moara era peste trei sate de localitatea lor – şi astfel s-a rupt de familia care-l îngrijise până atunci.
Fugar de la familia adoptivă
Uite aşa într-o zi, pe negândite, Ion s-a trezit singur în faţa acestei lumi! Nu avea decât hainele de pe dânsul, o bucată de mămăligă rece, învelită într-o cârpă şi setea de a se duce cât mai departe de familia care-l crescuse. Credeţi dumneavoastră că cei de-ai casei au observat dispariţia copleşului?! Nimeni, dar chiar nimeni n-a văzut că acel copil nu se vede de mai multe zile! Învăţătoarea de la şcoală a fost cea care a venit să-i întrebe de ce nu vine copilul la lecţii. Abia atunci şi-au dat seama că ceva nu e în regulă la casa lor. Ar fi răsuflat uşuraţi că au scăpat de povară dacă nu i-ar fi luat din urmă preşedintele sovietului sătesc şi directorul şcolii, uite aceştia chiar se deranjau ce s-a întâmplat cu băiatul. A fost pusă pe picioare miliţia raională, dar Ion parcă intrase în pământ. Nimeni nu-l văzuse, nimeni nu-l simţise!
Mi-a spus el în redacţie că în vara ceea dormea prin poieniţe, case părăsite, se hrănea cu ce putea, fura din grădinile oamenilor. Odată, când trecea printr-o localitate, la marginea satului, a văzut o bătrânică ce încuia casa să se ducă în sat. După plecarea ei, Ion a intrat în casă şi a furat de acolo tot ce i-ar fi trebuit pentru un trai mai liniştit pe o perioadă de timp – a luat mâncare, o pătură şi banii pe care i-a găsit într-un sertar. Norocul lui a fost că nu l-a găbjit nimeni! Şi dacă a văzut că i-a mers o dată, a tot furat de ici, de colo, mai prin toate localităţile pe unde trecea. Dar vedeţi dumneavoastră că lunile călduroase au trecut, a venit toamna târzie şi copilului îi era tot mai greu să se descurce.
Găsit şi adoptat de o altă familie
Odată, rebegit de frig, s-a ascuns într-un sarai, să se ferească de vânt şi ploaie. Acolo şi l-au găsit stăpânii acelei gospodării a doua zi. Avea febră mare copilul şi aiurea… Când şi-a venit în fire, au aflat stăpânii că e copil orfan, că nu are unde se duce şi că e gata să facă orice dacă îl ţin până în primăvară. Dar Ion a rămas la dânşii până s-a dus la armată. A umblat la şcoală, i-au dat şi numele omului care l-a găzduit şi-l ajuta statul ca pe un copil orfan. După armată, nu s-a mai întors la dânşii. Îmi spunea că le-a fost slugă şi că mila lor pentru orfan nu era decât să nu moară de foame… A lucrat în construcţie, acolo şi-a cunoscut şi viitoarea nevastă, dar n-a durat căsnicia lor, pentru că nu era deprins Ion să se lege cu sufletul de cineva…
Vă spuneam, a venit la redacţie când împlinise deja 32 de ani… N-am mai dat de mama lui biologică, prea puţină informaţie aveam la îndemână. Dacă ar fi fost părăsit într-o maternitate, şansele ar fi fost mai mari.
Doi năpăstuiţi au format o familie fericită
Atunci când îşi deschide cineva sufletul, mă simt nu ştiu cum obligată să fac ceva pentru omul acesta. Voiam şi eu să-i aranjez viaţa într-un fel măcar… Şi ce credeţi că am făcut? Ia l-am însurat şi eu cu o văduvă care locuia atunci nu departe de Chişinău. Întâi mă gândeam să aibă Ion acoperiş deasupra capului, iar nevasta ceea, un trup cald în patul ei… N-am bănuit o clipă că din acea relaţie a doi oameni năpăstuiţi de soartă o să iasă o familie fericită. Astăzi, Ion e tată a patru copii, trei ai nevestei lui din prima căsnicie şi unul e chiar pruncul lor comun. Îmi spunea el că abia acum simte ce înseamnă să ai o familie.
