La slujba de sfinţire a Bisericii a participat un sobor de 12 preoţi, prododiaconi, avându-l protos pe Preacuviosul Părinte NICODIM (Vulpe), Blagocinul Bisericilor din Orhei. Sfânta Liturghie a fost cântată de Corul Mare şi Corul de copii ai Bisericii, de frumoasele cântări ale căruia au rămas impresionaţi toţi creştinii prezenţi la slujbă.
În cuvântul de felicitare, părintele blagocin a făcut o frumoasă comparaţie între Minunea Arhanghelului Mihail şi perioada contemporană: „Cu secole în urmă, Sfântul Arhanghel a apărat Biserica sa şi tot el a fost cel ce a purtat grijă şi acestui sfânt lăcaş.” Părintele blagocin nu a ezitat să întărească şi să laude creştinii din Susleni, care, de-a lungul timpului s-a dovedit un sat de adevăraţi creştini, aceştia reuşind să reziste perioadei ateiste păstrând Biserica deschisă! În mare măsură, posibil că aceasta s-a datorat regretatului părinte prot. Mitr. Serafim Cocu, care toată viaţa sa şi-a dedicat-o răspândirii Cuvântului de viaţă dătător în această parohie.
După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, soborul de preoţi a săvârşit şi Panihida pentru regretatul părinte, mai apoi părintele blagocin mergând şi la mormântul acestuia, pentru a săvârşi litia şi pentru a depune un buchet frumos de flori, îndemnând totodată pe cei prezenţi la acest eveniment, să păstreze vii în memoria lor faptele şi devotamentul părintelui lui Hristos şi Bisericii Sale!
Ceremonia s-a încheiat cu agapa frăţească la care au participat soborul de preoţi, ctitorii Bisericii şi tot poporul drept credincios.
Comuna Susleni are două biserici, datând din 1898: biserica „Adormirea Maicii Domnului” (din jos, hram 15/28 august), unde este paroh Protoiereul Neonil Cocu şi biserica „Minunea din Colose a Arhanghelului Mihail” (din sus, hramul pe 6/19 septembrie), avându-l paroh pe Pr. Efim Darii
Spre deosebire de alte localităţi orheiene ca, spre exemplu, Butuceni, Trebujeni, Ivancea, Selişte, Lucăşeuca, Lopatna, Jorile, Mârzeşti ş.a., unde în rezultatul investigaţiilor arheologice de mai mulţi ani au fost depistate numeroase urme de vechi aşezări omeneşti, satul Susleni şi împrejurimile lui nu s-au bucurat încă de cercetări sistematice şi minuiţioase. Aceasta, însă, nu înseamnă nicidecum că locurile acestea, cu condiţii naturale deosebit de prielnice vieţii omului, n-au fost valorificate. Conform unui sondaj arheologic efectuat de Oleg Leviţki materialele colectate pe vatra satului datează din eneolitic (mileniile IV-III î.Hr.). Pe partea stângă a drumului ce leagă satele Susleni şi Trebujeni, în locul numit Fântâna Joei, în anul 1959 s-au descoperit vestigii care atestă o aşezare getică din secolele IV-III î.Hr. Ea se întindea de-a lungul drumului cu orientare nord-sud, având o lungime de 380 m şi o lăţime de 140 m. Tot aici, în 1961, au fost găsite fragmente ceramice atribuite purtătorilor culturilor Poieneşti-Lucăşeuca (sf. sec. III – înc. sec. II î.Hr.) şi Sântana de Mureş-Cerneahov (sec. III-IV d.Hr:). Îndepărtaţii strămoşi ai suslenenilor au trăit de multe ori vremuri de restrişte, mai ales în timpul migraţiei diferitor triburi şi popoare. Trezindu-se sub tăvălugul nimicitor al năvălitorilor, ei erau siliţi să-şi adăpostească familiile în adâncimea codrilor şi reveneau la casele lor doar după ce veneticii părăseau localitatea. Pe moşia satului este o movilă din pământ care, după părerea regretatului arheolog şi istoric, Ion Hâncu, reprezintă un mormânt al cetelor de nomazi ce au hoinărit prin aceste locuri în sec. III. Movila funerară se află la 4 km Vest de Susleni, la hotarul dintre moşia satului şi cea a Berezlogilor, în stânga şoselei Orhei – Susleni. Localnicii numesc acest monument arheologic La Movilă. În prezent, terasamentul movilei este practic aplatizat de lucrările agricole anuale, înălţimea ei nedepăşind 1 m. faţă de restul terenului. Relativ la vechimea Susleniului, se impune precizarea că până în veacul al XVI-lea nu poate fi vorba de o zi anume când a luat fiinţă acest sat, pentru că avem de-a face cu un fenomen de durată. Prima menţiune documentară a satului, în anul 1587, nu înseamnă că el apare odată cu certificarea actului, ci că aceasta este doar o constatare a faptului că, pe atunci, satul exista deja, iar utilizarea formulei „după hotarul, vechiu, pe unde din veac au folosit” dovedeşte o situaţie anterioară emiterii hrisovului domnesc. În ediţiile bibliografice întemeierea satului Susleni este cronologizată astfel: „Atestat documentar în anul 1447″ – Dicţionar statistic al Republicii Moldova „Atestat la 18 martie 1494 cu denumirea Chiuleni”- Vladimir Nicu, Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi; Dicţionar enciclopedic moldovenesc. „Menţionat documentar în 1587″ – Enciclopedia Sovietică Moldovenească; După cum se poate observa, ne confruntăm cu o chestiune încurcată, deoarece afirmaţiile de mai sus, fiind diametral opuse, oferă mai multe întrebări decât răspunsuri. Pentru a ne orienta mai bine în aceste labirinturi, vom căuta, pe baza unei analize atente a documentelor, să stabilim adevărata dată a apariţiei satului. Versiunea că anul primei atestări documentare a Suslenilor ar fi 1447, aşa cum este fixat în Dicţionarul statistic al Republicii Moldova (DSRM), trebuie combătută, ea fiind surprinzătoare prin lipsa oricărei prudenţe ştiinţifice cu care s-a facut această constatare. Editorii DSRM s-au bizuit pe uricul lui Ştefan cel Mare din 14 ianuarie 1447, potrivit căruia voievodul întăreşte panului Şandro (Alexandru, Şandru, Şandre) spătar mai multe sate pe Nistru, inclusiv satul Vişneuţi. Un indiciu mai sigur pentru localizarea satului Vişneuţi este fluviul Nistru, pe când satul Susleni, este situat de-a lungul pârâului Voloaca, ce străbate satul în direcţia nord-sud.
