Soră medicală penalizată pentru că purta o cruciuliţă
Shirley Chaplin, soră medicală din Exeter, creştină, a fost forţată să accepte un transfer din postul ce îl deţinea. Transferul a fost o măsură disciplinară, decisă pe motivul că a purtat un lanţ la gât cu cruce. Conform Centrului Juridic Creştin, Chaplin, de 54 de ani, a acceptat mutarea luni, „sub presiune”, drept pentru care acum analizează oportunitatea deschiderii unui proces pe motiv de discriminare.
De 30 de ani soră medicală, femeia a purtat dintotdeauna cruciuliţa la gât. Recent, şeful ei de la spital i-a cerut să renunţe la cruciuliţă. Ea a refuzat, spunând că aceasta exprimă credinţa ei creştină. Chaplin a fost ameninţată cu pedepse disciplinare pentru că violează politica privind uniforma medicală, invocându-se chiar că poartă ceva ce comportă „riscuri de sănătate” pentru ea şi pentru pacienţii ei. Ea a răspuns că cererea din partea şefului reprezintă o încălcare a drepturilor ei, şi că purtarea crucii la gât este irelevantă problemei standardelor de sănătate şi de siguranţă la locul de muncă.
Un purtător de cuvânt al fundaţiei de care ţine spitalul explică faptul că purtarea cruciuliţei nu reprezintă o „cerinţă” a credinţei, şi drept urmare este o problemă legată de sănătate şi de siguranţă. Centrul Juridic Creştin o citează pe Chaplin răspunzând: „Această mostră de corectitudine politică urmăreşte marginalizarea drepturilor personale ale angajaţilor. Este o metodă mascată de secularizare şi neutralizare pentru a-i opri pe creştini să îşi exprime credinţa.”
www.catholica.ro