de Vasile Militaru
Neam Român ce vii din vifor,
Neam ce-ai sângerat din greu,
Dar, cu pieptul tãu, dușmanii ți-i-ai biruit mereu;
Neam viteaz care urcat-ai culmea visului tãu sfânt,
Dar, deși cu zori pe gene, astãzi gemi că ieri mai frânt,
– Smulge-ți sufletul din noaptea ce-a’nceput sã te’mpresoare;
Urcã-te pe culmi, spre soare,
Neam cu țara toatã flori,
Plinã numai de comori;
Strânge-te sub Tricolorul biruințelor strãbune:
Pune umãr lângã umãr, suflet lângã suflet pune,
Sã te faci nãprasnic munte, fãrã nici o cãrãrue,
Sã nu poatã nici o fiarã pe-a lui steiuri sã se sue,
Ci sã cadã fulgerate,
În prãpãstii fãrã fund,
Toate fiarele spurcate
Ce’n hãțisuri ți-s’ascund!…
Nu simți tu vrãjmașa haitã ce’mprejurul tãu se strânge,
Dornicã de hoit ți sânge?…
Nu-i simți oare rãsuflarea?…
Colâii lacomi tu nu-i simâi,
Ascuțiți ca niște ace și, ca secera, cu zimți?…
Tu privesti cu nepãsare cum se luptã ticãlosii
Sã-ti alunge Tricolorul cu-ale lor otrepe rosii?…
S’ajungi robul unor haite pe-ale tale plaiuri verzi?…
Sã-ti pierzi datinile toate, hora, doinele sã-ti pierzi?…
De prin sfintele biserici sã te lasi cu cnutul scos?…
Clopote sã nu mai sune la’nvierea lui Hristos?…
O, de mii de ori nemernic ar fi neamul ce sub soare,
S’ar lãsa robit în lantul liftelor cotropitoare,
Fãrã Dumnezeu si Tarã, –
Când, sub focul lui de parã,
Liftele cu zdrente rosii ar putea oricând sã piarã!…
Neamul meu, – în miez de noapte, glas adânc, cu dor fierbinte,
Se ridicã pân’la mine, din strãbunele morminte;
Sunt Voivozii si plãiesii, buciumasii dela munte,
Sunt arcasii, scutierii cei cu pletele cãrunte,
Care, în vremuri vechi, putut-au toate liftele sã’nfrunte…
Oare, tu nu le-auzi glasul?…
Geamãt lung e glasul lor
Si ne strigã tuturor:
„Strângeti-vã laolaltã toti, sub sfântul Tricolor!…
„Bratul tuturor sã-l tinã!
Bratul tuturor sã-l poarte!…
„Doar sub el e biruintã, – în afara lui, e moarte!…”
Eu ascult si mã cutremur hohotind, cu ochii uzi…
Neamul meu, tu n’auzi glasul marilor strãbuni?…
N’auzi?… Stai nãuc si mi-te clatini?…
Nu strãbate pân’la tine glasul marilor Musatini
„Descãlecãtori de Tarã, pãstrãtori de Neam si datini”?…
Neamul meu, – eu plâng si scriu:
Dacã nu esti mort, ci viu,
– Fã din Tricolor trei flãcãri, iar tu, foc mãret sub ele,
Suie-ti flãcãrile sfinte pânã dincolo de stele,
Ca sã nu le mai ajungã hoarda liftelor misele!…
Dacã nu poti face astfel,
Neamul meu, – de mii de ori,
Mai curând sã vrei sa mori,
Decât, rob, sã vezi de-asupra-ti cârpa steagurilor rosii
Si s’auzi cum strãnepotii îsi vor blestema strãmosii!…
