„Bazele Ortodoxiei” – opțional sau obligatoriu?
Interviu cu politologul Victor Josu: „noi nu vrem să fie predată religia, vrem să fie predată o disciplină care se numeşte „Bazele Ortodoxiei” în cadrul unui sistem de învăţământ laic şi nu religios”.
Un grupul de iniţiativă care pledează pentru studierea obligatorie a disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în şcoli a depus la începutul acestei săptămâni la Comisia Electorală Centrală actele pentru organizarea unui referendum legislativ în acest sens. Grupul de iniţiativă este condus de istoricul şi membrul corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Valeriu Pasat. Argumente pro şi contra şi alte aspecte ale acestei iniţiative vor discuta în această dimineaţă cu politologul Victor Josu.
Europa Liberă: Domnule Josu, sunteţi membru al grupului de iniţiativă care pledează pentru predarea în mod obligatoriu a disciplinei pe care Dumneavoastră o doriţi denumită „Bazele ortodoxiei” în şcoală. Obligativitate pe care o doriţi consolidată de rezultatele unui referendum. Corect?
Victor Josu: „Noi dorim, în primul rând, prezenţa obligatorie a acestei discipline în planurile de învăţământ, se are în vedere ca această disciplină să fie studiată la fel ca toate celelalte.”
Europa Liberă: Domnule Josu, de ce tocmai acum această iniţiativă şi nu mai înainte, când se pare că ar fi fost mai simplu? Adică atunci când Republica Moldova avea un preşedinte al cărui nume – după cum se spunea – „merita să fie înscris în istoria creştinătăţii alături de cele ale împăraţilor bizantini care au pus temelia spiritualităţii creştin-ortodoxe?”
Victor Josu: „Pe de o parte îmi este foarte uşor să răspund la această întrebare, vreau să vă reamintesc că ideea aceasta vine de la o persoană concretă, de la un savant, îi spune Valeriu Pasat, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova, care a finisat o lucrare, în patru volume, care viza relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi statul sovietic, statul ateist, într-o perioadă foarte grea pentru Biserică. Finalizând această lucrare asupra căreia a lucrat aproape 15 ani de zile, a ajuns la o anumită idee, pe care a lansat-o.
Ulterior am susţinut-o şi noi, un grup de mireni, de cetăţeni care suntem şi noi parte a acestei societăţi, dar evident că a fost susţinută şi de Biserica Ortodoxă din Moldova şi este absolut normal fiindcă disciplina se numeşte „Bazele Ortodoxiei”, ar fi straniu dacă nu ar fi susţinut Biserica această iniţiativă. O mică precizare – se confundă nişte noţiuni, se spune că vrem să fie predată religia în şcoli! Păi, noi nu vrem să fie predată religia, vrem să fie predată o disciplină care se numeşte „Bazele Ortodoxiei” în cadrul unui sistem de învăţământ laic şi nu religios. Religia nici nu poate fi predată, cum poate fi predată o relaţie cu Dumnezeu? Acest lucru este imposibil.”
Europa Liberă: Dar dacă un Ionică a lui Ştefan va prinde muşte cu ceaslovul la lecţii şi va fi un elev prost, va lua note rele?
Victor Josu: „Vorba e că vor fi elaborate manuale speciale, ghiduri pentru profesori, ţinându-se cont în primul rând de vârsta copilului. Va fi vorba nu doar despre dogme, asta poate în ultimul rând, poate doar pentru clasele mari, va fi vorba, în primul rând, despre spiritualitatea ortodoxă, despre cultura ortodoxă, despre arta ortodoxă. Când vorbim de „Bazele Ortodoxiei” înţelegem un spectru mult mai larg decât ceea ce este legat de slujba în Biserică.”
Europa Liberă: De ce totuşi un referendum, domnule Josu, adică de ce o acţiune cu rezultate imprevizibile din mai multe motive, de vreme ce s-ar fi putut rezolva şi pe căi mai puţin întortocheate?
Victor Josu: „Vedeţi, dvs apriori ziceţi că nu se ştie care va fi rezultatul. Eu, nu ştiu de ce, consider că rezultatul va fi favorabil nouă, celor care am venit cu această iniţiativă, or chiar şi datorită faptului că în această ţară majoritatea covârşitoare a populaţiei se consideră a fi ortodocşi, aceasta este deja o premiză ca acest referendum să fie în favoarea iniţiativei. De ce referendum? Ceea ce este decis prin referendum obţine, conform Constituţiei, putere juridică supremă, ca ulterior niciun Parlament, indiferent de conjunctura politică să nu poată interveni şi schimba această decizie. Ceea ce decide poporul poate să schimbe doar poporul.”
Europa Liberă: Înţeleg, dle Josu, că grupul de iniţiativă a prezentat Comisiei Electorale Centrale un proiect de Lege cu privire la predarea „Bazelor ortodoxiei” în şcoală. De ce? Ce să facă CEC-ul cu acest proiect de lege?
Victor Josu: „Lucrul acesta este prevăzut în Codul Electoral. La Comisia Electorală Centrală împreună cu toate documentele grupului de iniţiativă se prezintă şi întrebarea aşa cum trebuie scoasă la referendum. Noi propunem să desfăşurăm un referendum republican legislativ. Este un drept prevăzut în Codul Electoral şi vrem să ne folosim de acest drept. Anume legea urmează a fi scoasă şi votată la referendum.”
Europa Liberă: Păi, grupul are drept de iniţiativă legislativ?
Victor Josu: „Sigur că da, există art. 152, art. 153 din Codul Electoral. Cetăţenii au dreptul să propună şi ei.”
Europa Liberă: Proiectul legii respective prevede între altele că, la cererea scrisă a părinţilor, copiii din familiile neortodoxe au dreptul să studieze o disciplină alternativă – „Istoria Religiilor”. Reiese, domnule Josu, că elevii din familiile neortodoxe vor asimila în mod firesc un bagaj elementar de cunoştinţe despre religiile lumii şi propria religie, iar cei din familiile ortodoxe – nu, adică vor rămâne în limitele propriei confesiuni. Vi se pare corect?
Victor Josu: „Mie mi se pare corect. De fapt, nu chiar aşa vor sta lucrurile în practică. Când vorbim despre „Bazele Ortodoxiei” avem în vedere că ortodoxia a stat la baza formării identităţii acestui popor. În mod normal, nu vedem nimic umilitor sau discriminatoriu pentru ca şi copiii din familiile neortodoxe să cunoască nişte noţiuni elementare din ortodoxie. Dar, mă rog, suntem într-o societate pluralistă, pe de altă parte, ne dăm seama că problema este sensibilă, de aceea am prevăzut această posibilitate pentru acei părinţi care nici în ruptul capului nu vor dori să respecte această chestie pe care o considerăm absolut normală.”
Europa Liberă: Dar dacă o familie ortodoxă nu va aceepta să studieze disciplina şi va dori ca odrasla lor să studieze Istoria religiilor, ce facem în acest caz?
Victor Josu: „Asta este în primul rînd o chestie de conştiinţă. Familiile ortodoxe pe care eu le cunosc, care se mai duc la Biserică, nu pur şi simplu se numesc creştini, îmi vine greu să cred că nu vor dori ca copii lor să ştie „Bazele Ortodoxiei”. La urma urmei, la nimeni pe frunte nu este scris este el sau nu ortodox. Dreptul la ignoranţă este respectat, nu vrei ca copilul tău să cunoască, poftim.
Europa Liberă: Au existat reacţii de respingere a ideii de obligativitate a predării religiei în şcoli, în special a unei discipline denumite „Bazele ortodoxiei”, atât din partea unei părţi a clerului ortodox, din partea liderilor altor confesiuni şi din partea unor intelectuali marcanţi. Ministerul învăţământului are reticenţe. Este justificată impresia că grupul de iniţiativă ignoră făţiş această realitate?
Victor Josu: „Ceea ce am remarcat este că toate aceste reacţii au apărut imediat ce lumea a auzit despre acest lucru. Lumea nici măcar nu a aşteptat să fie dat publicităţii acest proiect de lege, nici nu a aşteptat să venim cu nişte lămuriri. Din start s-a pornit o campanie contra. Ei bine, o să avem un pic răbdare, o să le lămurim la toţi, o să le spunem ce se are în vedere şi cred că vom reuşi să convingem o bună parte concetăţenii noştri care astăzi, încă, sunt împotrivă”.
europalibera.org